Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Leprele-n costume scumpe conduc la pauza meciului

Publicat in Jurnalul, miercuri 16 iunie 2010 ·

Moţiunea de cenzură a căzut. Nici un om dotat cu uzul raţiunii nu s-ar fi aşteptat la altceva. N-am nici o satisfacţie că am scris înainte, cu subiect şi predicat, că demersul opoziţiei va rămâne un simplu exerciţiu democratic aducător de simpatie din partea defavorizaţilor de soartă şi atât. A fi logic nu mi se pare un motiv de mândrie, deşi pe scelerarea asta generală mi-e că tinde să devină. Doar opt bile (nasturi sau piramidoane, după caz, în funcţie de cât simţ al ridicolului zace-n parlamentari) au despărţit şi puterea, şi opoziţia de un moment politic pe care, probabil, nici una dintre cele două părţi n-ar fi ştiut să-l gestioneze.

Gaşca lui Băsescu şi-a luat măsuri de precauţie şi a jucat piesa proastă a puterii disperate că ar putea deveni opoziţie. Aşa că şi-a permis să provoace şi să încurajeze controlat aşa-zise atitudini disidente de televizor, gen Oajdea sau Teo. Primul era oricum pierdere planificată, a doua şi-a spălat (pentru un viitor în care PD-L va fi dominat de "aripa reformatoare"?) imaginea şifonată de suspiciunile că s-a lăsat cumpărată. Acum a trecut la actul doi: dă ultimele tunuri pe fond de remaniere guvernamentală şi/sau curăţenie internă în interiorul partidului. Din care, îndrăznesc să intuiesc, învingătoare va ieşi trupa leprelor la costume scumpe care o are portstindard pe Elena Udrea. Altfel, singurul demnitar din istorie care a primit neînceperea urmăririi penale de la procurori (inclusiv pentru infracţiuni viitoare) înainte ca aceştia să fie sesizaţi de Parlament.

Privind în oglinda strâmbă a politicii, oricât de sfârtecată de grija pensionarilor şi/sau a bugetarilor s-ar da, nici opoziţia n-avea vreun interes politic legitim ca guvernul-marionetă al Cotrocenilor să pice înainte ca oamenilor să li se bage mâna-n buzunare. Adică înainte să vină-n cutiile poştale facturile de neplătit şi înainte ca băncile să în

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Primăria Sectorului 4: Aeroportul Bucureşti-Sud va deservi peste 11 milioane de pasageri şi va permite transportul a minimum 30.000 de tone de mărfuri în fiecare an

News.ro acum 26 minute
Aeroportul Bucureşti-Sud, care urmează a fi construit la sud de Capitală, în urma unui parteneriat ce va reuni autorităţi locale şi centrale cu atribuţii în domeniu, va fi dimensionat astfel încât să poată deservi peste 11 milioane de pasageri, într

Grindeanu: N-am niciun fel de emoţie că nu vor fi finalizate toate lucrările prinse în PNRR pe zona rutieră/ Am semne de întrebare pe zona de CFR, pe anumite loturi

News.ro acum 42 minute
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a afirmat că nu are ”emoţii” că nu vor fi finalizate toate lucrările cuprinse în PNRR pe zona rutieră, dar a adăugat că are semne de întrebare pe zona de cale ferată, pe anumite loturi.

Mirel Palada, condamnat definitiv cu suspendare după ce a refuzat să i se măsoare alcoolul din sânge

Adevarul acum 42 minute
Sociologul Mirel Palada, fost purtător de cuvânt al Guvernului Ponta, a fost condamnat definitiv vineri de Curtea de Apel Bucureşti la un an şi opt luni închisoare cu suspendare, după ce a refuzat să-i fie prelevate mostre biologice în vederea stabi

Rafila anunță că spitalele din România vor trata copii palestinieni răniți în Fâșia Gaza VIDEO

Ziare.com acum 2 ore
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a anunțat vineri, 17 mai, că spitatele din România se pregătesc pentru a primi în grijă copii palestinieni raniți în războiul din Fâșia Gaza. Micuții vor sosi în țară prin Mecanismul de Protecţie European, iar

Cod galben de vânt puternic, vineri, în 18 județe - HARTĂ

HotNews acum 4 ore
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a transmis un cod galben de vânt puternic, valabil vineri, între orele 10:00 și 23:00, în 18 județe. Vânt puternicFoto: AGERPRES În intervalul menționat, în Banat, Maramureș, cea mai mare parte a Transil

Antena 1 a dat în judecată ProTV. Scandal interminabil cu chefii Bontea, Dumitrescu și Scărlătescu

Ziare.com acum 52 minute
Conflictul dintre Antena 1 și foștii ”Chefi la Cuțite” Florin Dumitrescu, Cătălin Scărlătescu şi Sorin Bontea se extinde și asupra postului ProTV, care a anunțat recent revenirea celor trei bucătari la emisiunea concurentă ”Master Chef”. Conform Pag

Ciolacu: Sunt convins că inflația va coborî în acest la sub pragul de 5%

Wall-Street.ro acum 26 minute
Premierul Marcel Ciolacu a declarat că are convingerea că inflaţia din România va coborî, până la sfârşitul acestui an, sub 5%, afirmând și că România a reușit să scape de recesiune, relatează Agerpres. Premierul a declarat, într-o conferinţă de pre

MMSS ANOFM organizează Bursa Generală a Locurilor de Muncă

Ziua Constanta acum 2 ore
17 mai 2024 Comunicat de presă Peste 30.000 de locuri de muncă disponibile în cele 76 de locații în care ANOFM organizează Bursa Generală a Locurilor de Muncă. Ministrul Simona Bucura-Oprescu a discutat cu angajatorii și cu persoan

„Își aminteşte tot ce s-a întâmplat”. Primele cuvinte ale lui Robert Fico către președintele ales Pellegrini, după atac

HotNews acum o ora
Premierul slovac Robert Fico îşi aminteşte tot ce s-a întâmplat în timpul atacului suferit miercuri şi al transferului său ulterior la spital, potrivit preşedintelui ales al ţării, Peter Pellegrini, informează vineri EFE, citată de Agerpres. Premier

Eurostat: România, la a patra lună consecutivă cu cea mai ridicată inflație din UE

Wall-Street.ro acum o ora
Rata anuală a inflaţiei în Uniunea Europeană a rămas stabilă, la 2,6%, în luna aprilie, însă România este, pentru a patra lună la rând, ţara cu cea mai ridicată inflaţie din blocul comunitar, arată datele publicate de Eurostat, relatează Agerpres. Î

Vremea

București
acum

16°
vin.

11°/17°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/25°
lun.

13°/22°
Iasi
acum

20°
vin.

8°/20°
sâm.

11°/17°
dum.

9°/23°
lun.

11°/24°
Constanta
acum

16°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/16°
dum.

13°/16°
lun.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

19°
vin.

7°/19°
sâm.

9°/20°
dum.

11°/22°
lun.

13°/23°
Timisoara
acum

23°
vin.

11°/23°
sâm.

11°/25°
dum.

14°/26°
lun.

15°/24°