Mesajul a fost trimis. Multumesc!

BVB a urcat cu aproape 2% in sedinta de vineri, insa a pierdut peste 4% in aceasta saptamana. Bursele europene au inchis pe plus, iar Dow Jones a scazut 337 de puncte

Publicat in HotNews, vineri 14 noiembrie 2008 ·

Indicii Bursei de Valori Bucuresti (BVB) au incheiat ultima sedinta de tranzactionare a acestei saptamani in crestere, indicele general al pietei urcand in aceasta sedinta cu aproape 2%. Si in aceasta sedinta, lichiditatea de pe piata reglementata s-a mentinul la un nivel foarte scazut, de 12 milioane de lei, echivalentul a 3,21 milioane de euro, cu 6,2% mai putin decat joi.

BET-C, indicele compozit al bursei, a castigat in aceasta sedinta 1,97%, pana la 2.282,64 puncte, iar indicele BET, care arata evolutia celor mai lichide zece titluri listate, a urcat cu 2,06%, la 3.128,53 puncte.

Indicele celor cinci societati de investitii financiare, BET-FI, a crescut cu 2,72%, ajungand la 14.496,79 puncte.

Indicele BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri listate la BVB, s-a apreciat cu 2,11%, la 303,77 puncte, in vreme ce BET-NG, indicele care reflecta evolutia a zece companii energetice, a castigat cel mai mult in aceasta sedinta, respectiv 3,12%, pana la 390,54 puncte.

In aceasta saptamana, indicele general al pietei a scazut insa cu 4,24%, iar BET a pierdut 1,33%. Cu toate acestea, sectorul SIF-urile a urcat in perioada mentionata cu 1,95%. Indicele celor mai lichide 25 de titluri listate s-a depreciat cu 1,1%, in vreme ce BET-NG a pierdut 3,97%.

Cel mai mare rulaj din piata s-a inregistrat pe titlurile BRD - Groupe Societe Generale, de 1,86 milioane de lei, urmata de Azomures si Transelectrica, cu un rulaj de 1,00 milioane de lei, respectiv 896.081 lei. Actiunile SIF Muntenia ocupa cea de-a patra pozitie in acest top, cu o valoare a schimburilor de 838.900 lei, iar Erste Group se afla pe locul cinci, cu 715.254 lei.

Cele mai mari cresteri de pret le-au inregistrat titlurile Impact Developer & Contractor (14,98%), Armatura (14,29%) si VAE Apcarom (11,90%), in vreme ce actiunile Turbomecanica (-8,50%), Vra

Articolul in HotNews >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SUA au oprit transportul de arme către Israel pentru a preveni invazia de la Rafah, potrivit unui oficial american

News.ro acum 42 minute
Administraţia preşedintelui american Joe Biden a oprit săptămâna trecută un transport de arme către Israel, în opoziţie faţă de aparentele demersuri ale israelienilor de a invada oraşul Rafah din sudul Fâşiei Gaza, a declarat marţi un înalt oficial

VIDEO & GALERIE FOTO Klaus Iohannis, întâlnire cu Joe Biden la Casa Albă. Iohannis: Trebuie să devenim mai puternici din punct de vedere militar. Războiul este în Marea Neagră / Despre sistemele Patriot pentru Ucraina: „Vom discuta în CSAT ce putem să oferim”

Mediafax acum 7 ore
Preşedintele României, Klaus Iohannis, se va afla, în perioada 7-8 mai, într-o vizită de lucru la Washington, DC. Iohannis: Am abordat şi problema României în programul Visa waiver, obiectivul nostru este să îndeplinim toate obiectivele în acest pro

Borussia Dortmund, prima finalistă a Ligii Campionilor. Germanii au învins Paris Saint-Germain, scor 1-0, în returul semifinalelor

News.ro acum 7 ore
Formaţia Borussia Dortmund s-a calificat în finala Ligii Campionilor, după ce a învins, marţi, în deplasare, cu scorul de 1-0, echipa Paris Saint-Germain, în manşa retur a semifinalelor competiţiei. Borussia s-a impus şi în tur, tot cu scorul de 1-0

Florin Piersic, transferat cu avionul SMURD de la Cluj-Napoca la București

HotNews acum 9 ore
Actorul Florin Piersic este transferat marți seară de la Cluj-Napoca la Institutul Matei Balș din Capitală cu un avion SMURD, au declarat pentru HotNews surse medicale. Florin PiersicFoto: AGERPRES „În aceste momente, aeronava se află pe Aeroportul

Dictatorul chinez Xi Jinping îşi continuă turneul european în Serbia, un aliat al Rusiei

G4Media acum 20 minute
Preşedintele chinez Xi Jinping îşi continuă turneul european în Serbia, unde a ajuns marţi seară venind de la Paris, transmite AFP, citată de Agerpres. Liderul chinez „a sosit la Belgrad cu un avion special în seara zilei de 7 mai pentru a face o vi

Un cutremur mediu cu magnitudinea 4,1 s-a produs în judeţul Buzău

Wall-Street.ro acum 12 ore
Un cutremur mediu cu magnitudinea 4,1 s-a produs pe 7 mai, la ora 18:32, în judeţul Buzău, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Seismul a avut loc la adâncimea de 140 kilo

Poliţiştii locali protestează astăzi în faţa guvernului

Ziarul Financiar acum 7 ore
Sindicaliştii din cadrul Federaţiei Naţionale a Sindicatelor Unite din Poliţia Locală protestează astăzi în faţa Guvernului României. Poliţiştii locali cer aplicarea condiţiilor legale de muncă pentru această categorie respectarea normei de hrană şi

Netflix a anunțat oficial că nu va mai filma în România sezonul 2 al serialului „Wednesday”

HotNews acum 12 ore
Netflix a anunţat marţi începerea filmărilor pentru sezonul 2 al serialului „Wednesday” în Irlanda, confirmând practic informația apărută cu jumătate de an în urmă. Producția primului serial original al Netflix filmat în România se mută astfel într-

Nicușor Dan crede că bătălia pentru Primăria Capitalei va fi cu Cristian Popescu Piedone: „E cel mai bine clasat din bazinul PSD”

HotNews acum 9 ore
Nicuşor Dan a declarat marţi că principalii săi rivali în cursa pentru Primăria Capitalei sunt Gabrielea Firea şi, mai ales, candidatul PUSL Cristian Popescu Piedone, estimând că „mulţi vor vota cu mine ca fiind cel mai bine clasat candidat anti-PSD

Patronii stației GPL din Crevedia au depus plângere penală împotriva pompierilor care au coordonat intervenția. Ce acuzații le aduc

Ziare.com acum 13 ore
Cosmin Stîngă și Ionuț Doldurea, patronii firmei Flagas SRL ce operează stația GPL din Crevedia care a explodat în 2023, au depus marți, 7 mai, o plângere penală împotriva a 3 pompieri comandanți ai intervenției, potrivit unui comunicat al reprezent

Vremea

București
acum

16°
mie.

14°/18°
joi

11°/18°
vin.

11°/20°
sâm.

10°/22°
Iasi
acum

12°
mie.

11°/17°
joi

9°/17°
vin.

12°/20°
sâm.

12°/19°
Constanta
acum

14°
mie.

13°/16°
joi

13°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

11°/16°
Cluj-Napoca
acum

13°
mie.

12°/14°
joi

7°/12°
vin.

6°/18°
sâm.

8°/18°
Timisoara
acum

14°
mie.

13°/22°
joi

11°/18°
vin.

11°/18°
sâm.

12°/21°