Drumul național 7 se închide sâmbătă în comuna arădeană Vladimirescu, din cauza unor lucrări anunțate de Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Timişoara.
Șoseaua care traversează comuna va fi impracticabilă în data de 09 martie, între orele 08:00 – 20:00. Restricţia este cauzată de necesitatea executării lucrărilor de înlocuire al sistemului de dale la trecerea la nivel cu calea ferată situată pe DN 7, în zona pasajului de cale ferată. Drumarii îi sfătuiesc pe șoferii care ar fi inclus localitatea în traseul lor să urmeze căile ocolite.
Pentru ruta Deva – Nădlac, autovehiculele cu masa mai mare de 7,5 tone, pot face devierea din DN 7 la km 534+700 dreapta – drum de acces în fostul Combinat Chimic Vladimirescu, urmând apoi un drum local – DJ 682C – DJ 709 – DN 7, Centura N-V Arad, km 540+750. Pentru autovehiculele cu masa mai mică de 7,5 tone, devierea se face din DN 7, km 536+750 dreapta – Strada Gării – DJ 682C – DJ 709 – DN 7, Centura N-V Arad, km 540+750.
Pentru ruta Arad – Deva, autovehiculelor cu masa mai mare de 7,5 tone le e recomandat să facă devierea din DN 7 la km 539 + 450 (zona Selgros), urmând apoi traseul: Calea Radnei – Str. Şiriei – DN 7, Centura N-V Arad, km 540+750 – DJ 709 – DJ 682C – drum local – drum de ieşire din fostul Combinat Chimic Vladimirescu – DN 7, km 534+700. Pentru autovehiculele cu masa mai mică de 7,5 tone, devierea se face din DN 7 la km 539 + 450 (zona Selgros) – Calea Radnei – Str. Şiriei – DN 7, Centura N-V Arad, km 540+750 – DJ 709 – DJ 682C, Str. Gării – DN 7, km 536+750.