Compania austriaca Menil European Land, cu active de circa patru miliarde de euro, va investi in urmatorii doi ani circa 380 de milioane de euro in realizarea a trei malluri in Romania, fara a apela la credite bancare, practica mai putin intalnita pe piat
Dezvoltarea proiectelor WestGate Arad, Militari Shopping Center (Bucuresti) si Seaside Shopping Constanta va fi realizata prin intermediul firmei Krammer & Wagner, care va iesi complet din afacere in momentul finalizarii constructiei.
"Avem in momentul de fata lichiditatile necesare pentru aceste proiecte. Prin contractul cu Krammer & Wagner, ei se angajeaza sa obtina randamente din chirii de cel putin 8% anual", a declarat Stephen Bonk, managing director al Meinl.
Majoritatea centrelor comerciale dezvoltate pe piata locala sunt in prezent dependente de obtinerea unor finantari de la banci, de vanzarea unor participatii sau incheierea unor contracte de tip forward-purchase cu fonduri de investitii puternice, care sa le asigure finantarea.
Singurul proiect Meinl la care au fost incepute lucrarile de constructie este cel din Bucuresti, unde in luna noiembrie a acestui an va fi deschis un hipermarket Auchan.
Anul viitor este vizata finalizarea proiectului, care va cuprinde si un mall, pe lista viitorilor chiriasi figurand nume precum Decathlon, C&A, Hervis, Humanic sau Vogele.
Proiectul va fi derulat pe un teren de 14,4 hectare, pe care se afla un magazin Praktiker, lot cumparat de catre Meinl in 2004 pentru 20 mil. euro de la belgienii de la Liebrecht & wooD. Meinl va mai investi in acest proiect 70 mil. euro.
Cel mai mare proiect al Meinl va fi derulat in Arad, pe calea Aurel Vlaicu din vestul orasului, unde a fost recent inaugurat un centru comercial (Armonia) si se afla in constructie alte trei proiecte (Galleria, AFI Palace si Atrium Center).
Proiectu