Volumul Apocalipsa după Marta, integrala cuprinzând poemele de la debutul Martei Petreu, Aduceţi verbele, 1981, şi până la la Scara lui Iacob, 2006, e un drum al luptei cu sinele din perspectiva "celui deja mort" (privirea în urmă din perspectiva Ideii); o cronologie a conştiinţei care lasă să transpară trepte aşezate, între altele, peste miturile lui don Juan (Dona Juana) şi Faust (Coruri de iarnă pentru Doctor Faustus) sau peste simbolurile biblice.
De la "frageda sudoare a dragostei de sine" din Verba, cu mult-citatul (şi care a făcut şcoală) vers "un poem de dragoste/ e mai adevărat/ decât o noapte de dragoste" (etc.) la măştile vieţiimorţii din cele mai recente poeme ("moartea şi viaţa iubirea şi ura/ împrumutându-şi una alteia faţa"), drumul e presărat cu "exerciţii stilistice" nu totdeauna uşor de citit. Dar care merită atenţie mai ales într-o perspectivă a tematicii (de exemplu, "miza pe nimic", după miza pe dragoste, călătorie, prieteni etc., ca în poemul goethean Ich hab' mein Sach' auf Nichts gestellt; sau succesiunea bine gândită a simbolurilor biblice.)
Tehnica Martei Petreu e contrastul extrem de dur între fragilitatea sentimentelor ("cu o floare dacă mă atingi/ mă umplu de clopote" - Săptămâna patimilor) şi infernul Ideii ("Infernul e numai un ochi lucid care vede"). Poemele sunt comentarii la acest contrast, la întrebarea "Cât putem trăi înfrăţiţi cu teroarea?", acul balanţei înclinând mai ales spre talgerul lucidităţii. (Verbul "ştiu" este unul din preferatele autoarei, venind ca o palmă peste orice încercare de narcotizare: "E dimineaţă. Ştiu: urmează o noapte"; "Noi amânăm moartea şi teama de moarte/ ba mai mult: o vindecăm - îmi spuneai./ Acum ştiu: ai greşit"; "Ştiu: ei vor linge (în visele mele e beznă)/ sarea din lacrimi. Sarea din sânge"; "Ştiu pentru ce/ acum ştiu/ pentru ce s-a petrecut această călătorie neclară/ puntea corpul