La două săptămâni de la atentatul eşuat de la bordul avionului american, preşedintele Barack Obama a avut cuvinte aspre la adresa serviciilor americane de informaţii, care ar fi putut să împiedice accesul nigerianului înarmat cu explozibili la bordul aeronavei. Liderul de la Casa Albă a cerut reforme pentru corectarea acestor erori, relatează AFP. La sfârşitul unei reuniuni de aproximativ două ore cu directorii serviciilor de informaţii, dar şi cu vicepreşedintele Joe Biden şi numeroşi secretari importanţi ai administraţiei, Barack Obama s-a arătat vizibil nemulţumit şi a criticat fără concesii un "eşec" ce ar fi putut avea consecinţe "dezastruoase".
Potrivit unui oficial american de rang înalt, Barack Obama a adoptat în cadrul reuniunii un ton mai sever, subliniind că Statele Unite au evitat "la limită" o catastrofă.
Atentatul "a fost împiedicat de persoane curajoase şi deoarece a funcţionat dispozitivul de securitate şi acest lucru este inacceptabil", a adăugat el.
Directorul serviciilor americane de Informaţii, Dennis Blair, a luat act de aceste critici. "Comunitatea de informaţii a primit azi mesajul preşedintelui. L-am înţeles şi vom face în aşa fel încât să facem faţă noilor provocări', a precizat el într-un comunicat, subliniind necesitatea "menţinerii unui avans" faţă de terorişti.
Atacul putea fi dejucat
La 25 decembrie, un nigerian în vârstă de 23 de ani, Umar Farouk Abdulmutallab, a reuşit să urce, având asupra sa explozibili, la bordul unui avion al companiei Northwest care făcea legătura între Amsterdam şi Detroit şi care avea la bord 290 de persoane. Bomba sa artizanală nu a funcţionat şi el a fost imobilizat de pasageri.
Ancheta a arătat că tatăl suspectului alertase în noiembrie diplomaţia americană despre radicalizarea fiului său, dar aceste informaţii nu au fost conf