Emil Cioran

„Toată viaţa oamenilor este o stare de beţie întreruptă când şi când de lumini de îndoială. Încercat-am să înţeleg de unde vin lacrimile şi m-am oprit la sfinţi. Să fie ei responsabili de strălucirea lor amară? Cine ar şti? Se pare însă că lacrimile sunt urmele lor. Nu prin sfinţi au intrat ele în lume; dar fără ei nu ştiam că plângem din regretul paradisului. Aş vrea să văd o singură lacrimă înghiţită de pământ... Toate apucă, pe căi necunoscute nouă, în sus. Numai durerea precede lacrimile. Sfinţii n-au făcut altceva decât să le reabiliteze", scria Cioran în „Lacrimi şi sfinţi".

Cioran avea trei patrii: cea a copilăriei sale, România, cea a limbii sale, Franţa, şi cea a sufletului său, Spania.

Vineri, 8 aprilie, se împlinesc 100 de ani de la naşterea, în Răşinarii Sibiului, a filosofului Emil Cioran. Fiu de preot, a urmat studiile liceale la Liceul „Gheorghe Lazăr" din Sibiu, cursurile Facultăţii de Filozofie şi Litere din Bucureşti (1928-1932) încheiate cu o teză despre H. Bergson. După o bursă de studii la Berlin, a fost profesor de filozofie la Liceul „Andrei Şaguna" din Braşov. În 1937 ajunge la Paris, ca bursier al Institutului Francez din Bucureşti, pentru o lucrare de doctorat. A colaborat la revistele „Gândirea", „Vremea", „Floarea de foc", „Calendarul", „Revista de filozofie" şi „Convorbiri literare"'. Emil Cioran este contemporan cu Nae Ionescu, Mircea Eliade, Constantin Noica, Mircea Vulcănescu. Mihail Sebastian, P. Comarnescu. Se stabileşte definitiv la Paris în 1945. După ce publicase cinci cărţi în româneşte ia hotărârea de a scrie definitiv în limba franceză, din dorinţa de a se elibera de propriul său trecut. Începând cu „Précis de décomposition", din 1949, toate volumele lui vor apărea la prestigioasa Editură Gallimard. Cu excepţia Premiului Rivarol, care i se conferă în 1950 pentru debutul francez, va refuza toate celela