Suntem încă în perioada concediilor, propice pentru un dram de turism cultural. Dar, în ţara noastră, casele memoriale ale pictorilor şi sculptorilor deschise (uneori) publicului sunt puţine, le poţi număra pe degete: Tattarescu, Aman, Stork, Ligia Macovei în Bucureşti; Petraşcu la Târgovişte; Irimescu la Fălticeni; Vergulescu la Slatina… Unele ghiduri turistice nici nu le pomenesc. De pildă, am în faţă un „Ghid naţional de informaţii şi servicii turistice“ (2008), volum masiv, de 900 de pagini, structurat pe judeţe, care, la judeţul Bacău, nu menţioneazăCasa memorială a pictorului Nicu Enea, dar nici pe cea de la Racova (Bacău) a savantului Ioan Borcea, întemeietorul şcolilor de hidrologie şi oceanografie din România. Ca detaliu, în ambianţa creatoare a staţiunii de cercetări Agigea, la malul mării, dr. I. Ţuculescu, medic, biolog şi pictor, se declara discipol al aceluiaşi ilustru naturalist I. Borcea. Să ne întoarcem, însă, la amintita casă memorială/mu­zeu/ate­lier. În urmă cu ani, vizitând pinacoteca din Zagreb, m-am oprit cu vădită admiraţie şi tresărire patriotică în faţa lucrărilor lui Nicu Enea. Muzeograful m-a informat atunci că Galeria de artă modernă din capitala Croaţiei achiziţionase cele trei lucrări ale pictorului român în 1934. Criticul Ion Frunzetti caracteriza astfel opera lui Enea: „O muzică de caval şi de lăută, de nai şi de frunză, ne vorbeşte de câmpuri şi de codri, de iernile satului şi ale pădurii, de verile şi de toamnele cu rod…“ Într-adevăr, culmea creaţiei lui Nicu Enea o constituie lucrările sale inspirate de peisajul românesc şi îndeosebi de cel al Moldovei natale. În centrul Bacăului se află deschisă accesului public Casa-muzeu „Nicu Enea“, edificiu în care onestul slujitor al frumosului a locuit şi creat între anii 1929 şi 1960. În 1970, Elvira Ene Publicitate a, soţia artistului, a donat Complexului muzeal „Iulian Ant