Cel puţin aşa reiese din declaraţiile de avere pe care aceştia
le-au depus în lunile octombrie – noiembrie 2010
Conform declaraţiilor de avere a celor 12 parlamentari de Braşov, aproape unul nu şi-a achiziţionat vreun teren, vreo casă, maşină sau altceva de valoare.
Oricum, nu pe numele lor. Pentru majoritatea dintre ei declaraţiile de avere sunt ca cele depuse în 2009. Numai la deputatul PSD Constantin Niţă apare o achiziţie de teren, în suprafaţă de 262 mp în Tohan, Zărneşti.
Iar deputatul PNL Mihai Donţu a contractat anul trecut trei credite, unul de 39.791 de euro cu scadenţă în anul 2035 şi alte două în lei, de 380.900 (scadenţă în 2020) şi 36.000 lei (cu scadenţă în 2015).
Nici la capitolul bijuterii politicienii braşoveni nu s-au înghesuit să cumpere de mulţi bani, astfel că nu au avut de declara. Cel puţin aşa reiese din declaraţiile de avere pe care aceştia
le-au depus în lunile octombrie – noiembrie 2010
Conform declaraţiilor de avere a celor 12 parlamentari de Braşov, aproape unul nu şi-a achiziţionat vreun teren, vreo casă, maşină sau altceva de valoare.
Oricum, nu pe numele lor. Pentru majoritatea dintre ei declaraţiile de avere sunt ca cele depuse în 2009. Numai la deputatul PSD Constantin Niţă apare o achiziţie de teren, în suprafaţă de 262 mp în Tohan, Zărneşti.
Iar deputatul PNL Mihai Donţu a contractat anul trecut trei credite, unul de 39.791 de euro cu scadenţă în anul 2035 şi alte două în lei, de 380.900 (scadenţă în 2020) şi 36.000 lei (cu scadenţă în 2015).
Nici la capitolul bijuterii politicienii braşoveni nu s-au înghesuit să cumpere de mulţi bani, astfel că nu au avut de declara.