Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Deputatul ploieşten Andrei Sava a trecut la PSD. Decizia era anticipată încă din 2011

Publicat in Adevarul, vineri 27 aprilie 2012 ·

Parlamentarul Andrei Valentin Sava, ales pe un colegiu din Ploieşti, a trecut, joi, de la PDL la PSD. Anunţul a fost făcut de şeful deputaţilor social-democraţi. Unul din motivele de dezamăgire a fost că şefia PDL nu i-a mai permis să candideze pe colegiul din 2008

Cu o zi înainte de discutarea moţiunii de cenzură în Parlament, deputatul de Ploieşti Andrei Sava a părăsit Partidul Democrat Liberal şi s-a înscris în PSD, decizie pe care „cunoscătorii“ o anticipau încă din 2011. Atunci, Sava s-a remarcat, tot la o moţiune de cenzură, când a anunţat că va ignora sfatul venit de la partid şi va vota pentru căderea Guvernului. La fel a făcut şi senatorul Georgică Severin, care la scurt timp după acel moment a şi trecut la PSD. Anunţul trecerii la PSD a fost făcut de Mircea Duşa, liderul deputaţilor social-democraţi, care a declarat că Andrei Valentin Sava a depus joi o adeziune, fiind recomandat chiar de preşedintele PSD, Victor Ponta. Duşa a explicat că noul său coleg a considerat că nu mai are ce să facă într-un „partid amorf" şi, fiind tânăr, s-a îndreptat spre unul care are un preşedinte tânăr, cum este Victor Ponta. Neoficial, vă putem spune că în Ploieşti au apărut şi alte argumente, principalul ţinând de relaţia dintre Andrei Sava şi conducerea PDL Prahova. După ce a câştigat alegerile pe colegiul din zona de centru şi nord a Ploieştiului în 2008, Sava fusese anunţat că nu va mai putea candida pe acest colegiu şi în toamna lui 2012. Mutarea sa pe colegiul din zona Băicoi - Floreşti se pare că i-a declanşat nemulţumirea, singurul lucru care l-a mai ţinut în PDL fiind, potrivit gurilor rele, faptul că tatăl său, consilier local la Ploieşti, risca să piardă funcţia de conducere deţinută la Electrica.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe ploiesti@adevarul.ro!

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președintele Iohannis se pensionează oficial

Wall-Street.ro acum 9 ore
Preşedintele Klaus Iohannis nu va mai preda Fizica la Colegiul Naţional ''Samuel von Brukenthal'', după ce şi-a depus cererea de pensionare pentru limită de vârstă, a confirmat, pentru Agerpres, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţea

Florin Piersic a fost transferat la Institutul Inimii din Cluj. Actorul fusese operat luni la genunchi

HotNews acum 8 ore
Actorul Florin Piersic a fost transferat la Institutul Inimii din Cluj, după ce luni fusese operat la genunchi. Medicii au decis să-l țină sub supraveghere ținând seama de vârsta înaintată, informează Antena 3, preluată de News.ro. Actorul Florin Pi

Alfred Simonis, despre candidatura lui Popescu Piedone: „Ar trebui să se gândească la un exit”

HotNews acum 6 ore
Președintele Camerei Deputaților Alfred Simonis (PSD) a declarat, la Digi24, că Cristian Popescu Piedone nu are șanse să câștige funcția de primar al Capitalei, motiv pentru ar trebui să găsescă un „exit” din această situație, transmite News.ro. Alf

Cauzele prăbușirii străzii din Slănic, Prahova: Locuitorii evacuați nu se pot întoarce acasă / Prefectul acuză conducerea Consiliului Județean

Ziare.com acum 7 ore
Cei 42 de locuitori ai oraşului Slănic, judeţul Prahova, care au fost evacuaţi după ce o porţiune din strada 23 August s-a prăbuşit, nu se vor putea întoarce în apartamentele loc, întrucât blocurile au fost afectate. Specialiştii arată că prăbuşirea

EURO DINAMO! Dinamo Bucureşti s-a calificat în Final Four-ul EHF European League la handbal masculin

Mediafax acum 6 ore
Dinamo Bucureşti s-a calificat marţi la turneul final Final Four al competiţiei EHF European League, după ce a câştigat ambele manşe ale sferturilor de finală cu echipa daneză Skjern. În retur, Dinamo s-a impus clar, după ce la Bucureşti, în tur, el

Dâmboviţa: Asistent medical, reţinut sub acuzaţia că a bătut două adolescente internate la Psihiatrie

HotNews acum 9 ore
Un asistent medical de la un spital din Târgovişte a fost reţinut, fiind acuzat că a agresat fizic două minore, de 13 şi 17 ani, internate la secţia de Psihiatrie, relatează News.ro. Spital din RomâniaFoto: Inquam Photos / Cornel Putan Asistentul me

Locomotivă în flăcări lângă Timişoara. Peste 60 de călători s-au autoevacuat de urgenţă

Ziare.com acum 8 ore
Incendiu cu degajări mari de fum, marţi după-amiază, 30 aprilie, la compartimentul motor al unui tren care staţiona în gara din localitatea Hodoni de lângă Timişoara. Peste 60 de persoane s-au autoevacuat de urgenţă, iar pompierii au intervenit pent

Mehedinţi: O tânără de 19 ani a murit într-un accident rutier, după ce a ajuns cu maşina pe contrasens şi a lovit un TIR

News.ro acum 5 ore
O tânără de 19 ani, care se afla pe DN 6 la volanul unei maţini, a murit, marţi seară, după ce a pătruns cu autoturismul pe contrasens şi a fost lovită în plin de un TIR care circula regulamentar.

Metoda „Accidentul” face ravagii în Spania. Peste 100 de persoane au fost arestate pentru înşelăciune pe WhatsApp

HotNews acum 3 ore
Peste 100 de persoane au fost arestate în Spania, fiind acuzate că au furat mii de euro de la utilizatori WhatsApp pretinzând că sunt rude aflate în dificultate, relatează News.ro citând BBC. politia din SpaniaFoto: OSCAR DEL POZO / AFP / Profimedia

ANSVSA 3.200 de unităţi din industria alimentară în zonele turistice, luate la control de inspectorii sanitari

Ziua Constanta acum 6 ore
Inspectorii sanitari veterinari au controlat în ultima săptămână din luna aprilie peste 3.200 de unităţi din industria alimentară, situate în zonele de agrement şi localităţile de interes turistic, valoarea amenzilor aplicate depăşind 2,2 milioane d

Vremea

București
acum

11°
mie.

11°/21°
joi

13°/15°
vin.

12°/21°
sâm.

13°/23°
Iasi
acum

10°
mie.

10°/22°
joi

12°/23°
vin.

13°/24°
sâm.

14°/21°
Constanta
acum

11°
mie.

11°/14°
joi

13°/16°
vin.

12°/17°
sâm.

14°/16°
Cluj-Napoca
acum

11°
mie.

10°/21°
joi

9°/21°
vin.

10°/22°
sâm.

11°/21°
Timisoara
acum

13°
mie.

11°/23°
joi

14°/22°
vin.

13°/16°
sâm.

11°/22°