Mesajul a fost trimis. Multumesc!

AFP - Tinerii, vârful de lance al protestelor din Turcia: "Suntem aici pentru a ne proteja drepturile şi pentru a spune AJUNGE Guvernului fascist"

Publicat in Mediafax, vineri 7 iunie 2013 ·

Părinţii care îi cred complet străini de politică se înşală cu privire la tinerii din generaţia capitalistă care, cu toate că resping partidele tradiţionale, reprezintă "vârful de lance" al protestelor faţă de Guvernul turc.

Ali tocmai a sărbătorit împlinirea a 18 ani. Cu o mască improvizată pentru a se proteja de gazele lacrimogene, el s-a instalat de trei zile, alături de colegii săi de liceu, în piaţa Kizilay, centrul protestelor din capitala Ankara.

"Suntem aici pentru a ne proteja drepturile, felul în care trăim şi pentru a spune «ajunge» Guvernului fascist", declară aprins tânărul.

Părinţii săi i-au interzis categoric să participe la proteste, povesteşte zâmbind Ali, însă au renunţat în faţa hotărârii sale.

"Au înţeles foarte bine că nu protestăm pentru a ne distra, ci pentru viitorul nostru", a declarat el.

"O sun totuşi pe mama după ce poliţia ridică manifestanţi, ca să nu vină "să mă caute ..."

Înflăcărarea tinerilor de a se mobiliza, prin intermediul reţelelor sociale, pentru a se alătura unei mişcări iniţiate de mai mulţi ecologişti din Istanbul, ce se opun distrugerii unui parc publice, i-a surprins pe sociologi, care cred că generaţia născută în anii 1990 este complet străină de politică.

"Bravo copii! Credeam că sunteţi fructul capitalismului, însă aţi distrus toate ideile primite", scria săptămâna aceasta un editorial al cotidianului liberal Hürriyet.

Sondajele realizate în rândul tinerilor protestatari care ocupă Piaţa Taksim din Istanbul, de o săptămână, au confirmat că, deşi se ţin la distanţă de "bucătăria" politică turcă, ei rămân foarte preocupaţi de "problemele din sfera publică".

O anchetă a Universităţii Bilgi din Istanbul a arătat că 53% dintre contestatari nu au participat niciodată la o reuniune politică, iar 70% nu sunt membrii niciunei organizaţii politice.

Cu toate acestea,

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ploile torenţiale provoacă pagube: Trei maşini au fost luate de viitură într-o localitate din Prahova

Mediafax acum 3 ore
Trei maşini au fost luate de viitură, duminică, într-o localitate din Prahova. Incidentul a avut loc în localitatea Vâlcăneşti, unde a crescut nivelul pârâului Sărata.

A murit Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978 cu naționala , a decedat la vârsta de 85 de ani. „Este bine, lucid și dornic să plece acasă” încât m-ar răni foarte mult dacă nu s-ar bucura de recunoașterea pentru tot ce a

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum 5 ore
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 7 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

VIDEO Incendiu în Piața Rahova din Capitală - a luat foc un magazin Economat

HotNews acum 2 ore
Un incendiu a izbucnit duminică seară în Sectorul 5 din Capitală, un magazin Economat din Piața Rahova fiind cuprins de flăcări. Mașină de pompieriFoto: Inquam Photos / Octav Ganea La fața locului intervin mai multe autospeciale de pompieri. Traficu

Cutremur în România în prima zi de Paște! Iată unde a fost localizat epicentrul

Ziua Constanta acum 9 ore
În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂU un cutremur slab cu magnitudinea ML 2.8, la adâncimea de 137.9 km. În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂ

Şeful CIA se duce în Qatar pentru a discuta despre negocierile pentru armistiţiul din Gaza

HotNews acum 3 ore
Şeful serviciilor de informaţii americane, William Burns, este aşteptat să se întâlnească la Doha cu premierul Qatarului pentru a discuta despre negocieri indirecte între Israel şi Hamas, a declarat duminică pentru AFP o sursă apropiată discuţiilor.

UPDATE - Grindină în mai multe zone din ţară / Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate / Trei maşini, luate de viitură în Prahova - FOTO / VIDEO

News.ro acum 4 ore
Ploi torenţiale cu căderi de grindină s-au înregistrat, duminică, în mai multe zone din ţată, imagini cu furia naturii fiind distribuite pe reţelele ded socializare. Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate. Imagini cu ploaie toren

Tradiții și obiceiuri în a doua zi de Paște, numită și Lunea Albă

Ziua Constanta acum 9 ore
Și în cea de-a doua zi de Paşte sunt tradiţii şi obiceiuri specifice. Și în cea de-a doua zi de Paşte sunt tradiţii şi obiceiuri specifice. În această zi - numită și Lunea Albă - se obişnuieşte ca finii să se ducă în vizită la naşi, cu colaci, pasc

Brăila: Doi bărbaţi au murit după ce o maşină s-a izbit de un copac/ Şoferul avea dreptul de a conduce anulat

News.ro acum 10 ore
Doi bărbaţi au murit, duminică, după ce maşina în care se aflau a ieşit de pe un drum judeţean din Brăila şi s-a izbit de un copac. Poliţiştii au stabilit că şoferul avea dreptul de a conduce anulat.

Vremea

București
acum

16°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

14°/22°
joi

10°/14°
Iasi
acum

13°
lun.

10°/25°
mar.

13°/26°
mie.

11°/15°
joi

9°/13°
Constanta
acum

lun.

8°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/18°
joi

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

11°
lun.

11°/22°
mar.

12°/23°
mie.

11°/17°
joi

11°/14°
Timisoara
acum

13°
lun.

12°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/21°
joi

11°/19°