Cătălin Tolontan şi Mirela Neag au început în această dimineaţă publicarea unei anchete aşteptate de ceva vreme. Cine, cât şi cum a furat banii de la Gala Bute? E un adevărat roman cu intrigă poliţistă, bine dozat şi documentat, scris cu echilibru. După cum a pornit, ancheta va ţinti sus şi foarte sus. Dar nu asta m-a făcut să mă opresc din loc.

Că Tolo şi colega sa scriu bine, că ştiu să caute informaţii şi să-şi vândă marfa, asta ştiam foarte bine. Surpriza vine dintr-un paragraf, aproape de final, căruia chiar autorii spun că nu vor să-i dea foarte mare importanţă. Iată-l:

„Acum două săptămîni, o maşină a mers încet, pe o alee în întuneric, în spatele ziaristei Mirela Neag, chiar în faţa blocului în care locuieşte. Cînd jurnalista a ajuns într-o zonă unde nu mai exista trotuar, maşina a accelerat brusc şi a încercat să o lovească. Ziarista a evitat impactul, refugiindu-se între alte maşini, parcate.

Nu e paranoia, dovadă că n-am făcut un subiect din asta, deşi media a sărit, interesată. A fost, probabil, un avertisment sau, şanse destul de mici, un incident fără legătură, produs de un tîmpit izolat.”

Pentru mine întâmplarea asta e la fel de relevantă ca şi subiectul anchetei celor doi. Doar că furtul banilor publici a devenit ceva atât de obişnuit, că nu mă mai surprinde.

Intimidarea unui jurnalist, de maniera povestită, e una care mă pune pe gânduri.

Pentru că vine dintr-o zonă şi foloseşte mijloace pe care le credeam depăşite. S-au întâmplat multe incidente din acestea până în 2004, în special în ţară, unde jurnaliştii sunt mai puţini protejaţi.

Odată cu apropierea de Uniunea Europeană, cu o oarecare creştere economică şi, în fapt, cu o civilizare a clasei politice, lucrurile s-au aşezat într-o formulă care nu a dat decât rareori emoţii de natură fizică. Să spunem că jurnalistul a fost supus, în primul rând, presiunii pa