Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Colțescu OK, Cojocaru KO

Publicat in Gazeta Sporturilor, marți 16 aprilie 2013 ·

Să nu se înțeleagă de aici că prestația lui Colțescu de duminică a fost impecabilă, exemplară. N-a fost. Craioveanul a comis și erori, dovedindu-se cam moale și închizînd ochii la ­cîteva faulturi care trebuiau sancționate cu galben ori chiar cu roșu.

Întîi, în debutul ­întîlnirii, l-a iertat pe E. Dică de eliminare, deși rapidistul îi rașchetase tibia lui Cr. Tănase! Spre jumătatea reprizei, a tratat cu blîndețe două faulturi urîte ale stelistului Szukala, la Herea și, respectiv, la ­Pancu. A acordat de fiecare dată lovitură li­beră, dar n-a scos din buzunar și cartonașul de rigoare, unul între galben și roșu!

În ciuda acestor greșeli, subliniez că S. Col­țes­cu a condus derby-ul din Grivița cu talent, cu discreție, cu măsură. N-a ieșit în evidență

și nici n-a influențat rezultatul.

Spre deosebire de colegul său, gălățeanul Adrian Cojocaru a fluierat anapoda la Vaslui, pe dos, dezavantajînd net și repetat formația gazdă. Dacă echipa de sub Tîmpa, eliberată de orice presiune, a jucat dezinvolt și aerisit, la fel de adevărat e că arbitrul a ajutat-o să ia un punct. El i-a refuzat garniturii abia preluate de Balint nu unul, nu două, ci 3 penalty-uri!

Cele din minutele 53 și 90 s-au situat, părere mai largă, în afara oricărui dubiu, au fost clare, evidente, indiscutabile. Avertizat că Antal cade în careu și cînd bate vîntul mai tare, darămite dacă-l jenează vreun adversar, “centralul” n-a arătat punctul cu var, și s-ar fi cuvenit, în minutul 17 și, mai ales, în 53, în ultima fază Vagner strîngîndu-l în brațe pe Antal de parc-ar fi vrut să-l ia acasă!

Porumboiu s-a mai ambalat și din senin, ­fără motiv, a exagerat. De data asta însă, chiar a avut de ce să se înfierbînte și să protesteze.

Cojocaru a gafat ca un începător și în final: printr-o săritură de kung-fu, Sg. Oltean a ridicat piciorul pînă la fruntea unui N’Doye înalt de 1,

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 13 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum 11 ore
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

Ploile torenţiale provoacă pagube: Trei maşini au fost luate de viitură într-o localitate din Prahova

Mediafax acum 8 ore
Trei maşini au fost luate de viitură, duminică, într-o localitate din Prahova. Incidentul a avut loc în localitatea Vâlcăneşti, unde a crescut nivelul pârâului Sărata.

A murit Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978

Gazeta Sporturilor acum 8 ore
Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978 cu naționala , a decedat la vârsta de 85 de ani. „Este bine, lucid și dornic să plece acasă” încât m-ar răni foarte mult dacă nu s-ar bucura de recunoașterea pentru tot ce a

Şeful CIA se duce în Qatar pentru a discuta despre negocierile pentru armistiţiul din Gaza

HotNews acum 8 ore
Şeful serviciilor de informaţii americane, William Burns, este aşteptat să se întâlnească la Doha cu premierul Qatarului pentru a discuta despre negocieri indirecte între Israel şi Hamas, a declarat duminică pentru AFP o sursă apropiată discuţiilor.

VIDEO Incendiu în Piața Rahova din Capitală - a luat foc un magazin Economat

HotNews acum 7 ore
Un incendiu a izbucnit duminică seară în Sectorul 5 din Capitală, un magazin Economat din Piața Rahova fiind cuprins de flăcări. Mașină de pompieriFoto: Inquam Photos / Octav Ganea La fața locului intervin mai multe autospeciale de pompieri. Traficu

UPDATE - Grindină în mai multe zone din ţară / Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate / Trei maşini, luate de viitură în Prahova - FOTO / VIDEO

News.ro acum 10 ore
Ploi torenţiale cu căderi de grindină s-au înregistrat, duminică, în mai multe zone din ţată, imagini cu furia naturii fiind distribuite pe reţelele ded socializare. Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate. Imagini cu ploaie toren

VIDEO Ungaria: Mii de oameni protestează împotriva premierului Viktor Orban, într-un fief al Fidesz

HotNews acum 9 ore
Mii de unguri au manifestat duminică împotriva premierului naţionalist Viktor Orban, în cadrul unui miting organizat cu câteva săptămâni înainte de alegerile europarlamentare şi locale de la începutul lunii iunie, relatează Reuters. Miting anti-Orba

CE Gimnastică: România, locul 4 la feminin în proba pe echipe

HotNews acum 10 ore
​În ultima zi a Campionatelor Europene de Gimnastică de la Rimini, echipa feminină a României a reușit o clasare pe locul al patrulea, în ciuda faptului că timp de trei sferturi a ocupat loc pe podium. Sabrina Maneca-VoineaFoto: DIRK WAEM / Belga Pr

Atacurile ruseşti continuă în Duminica Paştelui ortodox. O persoană a murit, 17 au fost rănite în Harkov

Mediafax acum 8 ore
Guvernatorul regional Oleh Syniehubov, a scris pe Telegram că şase persoane au fost rănite într-un atac cu drone în timpul nopţii asupra districtului Osnovyanskyi din Harkov, al doilea oraş ca mărime din Ucraina, conform Reuters. Alte zece persoane

Vremea

București
acum

11°
lun.

11°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/20°
joi

13°/18°
Iasi
acum

lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
mie.

11°/18°
joi

10°/17°
Constanta
acum

10°
lun.

10°/17°
mar.

12°/20°
mie.

14°/17°
joi

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

lun.

8°/22°
mar.

13°/22°
mie.

13°/18°
joi

10°/17°
Timisoara
acum

10°
lun.

10°/25°
mar.

14°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/20°