Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cum a ajuns scandalul Columbenilor în Parlament

Publicat in Adevarul, joi 12 mai 2011 ·

Monica şi Irinel Columbeanu precum şi reprezentanţii Protecţiei Copilului Ilfov vor fi audiaţi săptămâna viitoare la Comisia pentru Drepturile Omului în scandalul privind custodia micuţei Irina Columbeanu. Decizia îi aparţine preşedintelui comisiei, Nicolae Păun, dar colegii săi nu ştiau despre audieri.

Vicepreşedintele comisiei, Marian Dugulescu, a declarat că a aflat din presă despre aceste audieri. "Regret că s-a ajuns cu cazul acesta la noi la comisie. Chiar nu ştiu de ce s-a întâmplat aşa. Am verificat la comisie şi nu aveau date despre acest subiect. Cred că domnul preşedinte Nicoale Păun s-a autosesizat", a precizat Dugulescu pentru "Adevărul".

Întrebat de ce a fost nevoie ca scandalul iscat în jurul Irinei Columbeanu să ajungă în Parlament, deputatul a răspuns: "Bună întrebare. Nu ştiu.....dar nu mi se pare în regulă ca un copil să aibă un tratament diferenţiat şi nici să fie atât de mediatizat".

"Nu particip la telenovela <>"

Tot din presă a aflat despre chemarea în faţa deputaţilor a Columbenilor şi secretarul comisiei, Sergiu Andon. "Decizia de stabilire a audierilor trebuia stabilită împreună cu membrii Biroului comisiei, dar o astfel de discuţie nu a avut loc. Nu este normal. Dacă într-adevăr există această intenţie, atunci este total neavenită. Practica audierii justiţiabililor este la limita confundării prerogativelor pe care le au puterile în stat. Iar membrii comisiei vor fi transformaţi în figuranţi în telenovela "Piticul şi baschetbalista" .Nu am de gând să particip pentru că nu vreau să mă asociez acestei clovnerii", a explicat Sergiu Andon.

Cel de-al doilea secretar al comisiei, Florin Postolachi, a recunoscut că nu a existat o discuţie privind chemarea la audieri. "Nu ştiu ce să vă spun, nu am informaţii. O să vedem luni despre ce este vorba", a spus Postolachi, care a precizat că va lua pa

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

O fabrică de armament din Berlin a luat foc, generând un nor toxic periculos. Uzina Diehl Metal producea sistemul de apărare antiaeriană IRIS-T, furnizat şi Ucrainei - VIDEO

News.ro acum o ora
O fabrică germană aparţinând companiei Diehl Metal, care produce sistemul de apărare antiaeriană IRIS-T SLM pe care Berlinul îl furnizează armatei ucrainene, a fost cuprinsă vineri de un incendiu impresionant, relatează presa germană citată de Le Fi

Poşta Română: Pensiile au fost distribuite, până la acest moment, într-un procent covârşitor. Până la sfârşitul zilei, estimăm că ne vom apropia de procentul maxim/ Situaţiile în care pensia nu a fost livrată reprezintă cazuri excepţionale

News.ro acum o ora
Compania Naţională Poşta Română a precizat, vineri, că pensiile au fost distribuite, până la acest moment, ”într-un procent covârşitor”, iar până la sfârşitul zilei se estimează că se va ajunge aproape la procentul maxim. Situaţiile în care pensia n

Un bărbat a fost ucis la o partidă de vânătoare din Hunedoara. În ce condiții a murit

Ziare.com acum 5 ore
Un bărbat de 44 de ani a fost împușcat mortal în timpul unei partide de vânătoare, în localitatea Boholt din județul Hunedoara, joi, 2 mai. Unui alt bărbat cu care se afla la vânat i s-a descărcat accidental arma şi l-a împuşcat pe camaradul său în

O americancă a câștigat de două ori premii de 1 milion de dolari la loto în 10 zece săptămâni

HotNews acum 2 ore
O femeie din Statele Unite a câştigat un premiu de 1 milion de dolari la loto de două ori în decurs de 10 săptămâni. Loteria de stat din Massachusetts a dezvăluit că Christine Wilson este norocoasa deţinătoare a biletului care a câştigat premiul cel

Jumătate de țară va fi lovită de ploi în acest weekend. Meteorologii ANM au anunțat cum va fi vremea de Paște în România

Cancan acum 52 minute
Conform celor mai recente informații de la ANM, se prevede că jumătate din țară va fi afectată de ploi de Paște, în timp ce în restul regiunilor vremea se anunță frumoasă. Iată cum va fi vremea de Paște! Conform directorului ANM, Elena Mateescu, car

UE condamnă atacurile cibernetice atribuite Rusiei asupra Germaniei şi Cehiei, iar NATO se declară dispusă să acţioneze

G4Media acum 2 ore
Uniunea Europeană a condamnat ferm vineri campania de atacuri cibernetice împotriva Partidului Social-Democrat (SPD) la guvernare în Germania, şi cele asupra instituţiilor cehe, imputate unui grup „controlat de Rusia”, a declarat vineri şeful diplom

Ministerul de Finanţe: Datoria administraţiei publice a trecut pragul de 50% din PIB în februarie, sărind la 52,4%

Mediafax acum 2 ore
În ianuarie, datoria se cifra la 801 miliarde lei, respectiv 49,9% din PIB. La finalul anului trecut, datoria avea o pondere de 48,8% din PIB. În patru ani, stocul datoriei publice s-a dublat, la sfârşitul lunii decembrie 2019 fiind de doar 373 mili

Război în Ucraina, ziua 799. Sursă ucraineană: un oraș din estul Ucrainei au putea fi cucerit de ruși

Press Alert acum 3 ore
Căderea orașului Ceasiv Iar din regiunea Donețk este, probabil, doar o chestiune de timp. Anunțul a fost făcut de un ofițer de informații militare ucrainene. Rușii își propun să cucerească orașul până pe 9 mai când sărbătoresc Ziua Victoriei. Ofițer

Paște 2024 Tradiții și obiceiuri în Vinerea Mare. Iată ce NU ai voie să faci

Ziua Constanta acum 2 ore
Vinerea Mare din Săptămâna Patimilor - Se ţine post negru, nu se ţese şi nu se spală, se coace pasca. Ţăranul român ţinea sărbătorile în primul rând prin nelucrare. Vinerea Mare din Săptămâna Patimilor - Se ţine post negru, nu se ţese şi nu se spa

Cum va fi vremea în luna mai. Perioada în care va ploua aproape peste tot

Ziare.com acum 8 ore
ANM anunţă că săptămâna viitoare vor fi precipitaţii în majoritatea regiunilor. Conform prognozei anunţate vineri, în săptămâna 13 - 20 mai, temperaturile se vor situa sub cele obişnuite în acest interval. Săptămâna 06.05.2024 – 13.05.2024 Valorile

Vremea

București
acum

16°
vin.

12°/17°
sâm.

13°/21°
dum.

11°/20°
lun.

12°/25°
Iasi
acum

26°
vin.

13°/26°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
lun.

10°/26°
Constanta
acum

18°
vin.

12°/18°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
lun.

10°/17°
Cluj-Napoca
acum

23°
vin.

12°/23°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/21°
lun.

11°/23°
Timisoara
acum

17°
vin.

11°/17°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/23°
lun.

13°/24°