Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Afinele, "insulina vegetală"

Publicat in Jurnalul, luni 20 septembrie 2010 ·

"Insulina vegetală", aşa cum mai este denumit afinul, are efect benefic asupra echilibrării glicemiei. În acest caz se cunoaşte o reţetă foarte veche: suc din afine fiert, scorţişoară şi cuişoare. Se bea rece sau cald, în funcţie de anotimp, precizează Cristina Bălănescu, medic primar medicină generală, cu competenţă în terapii complementare de la Centrul Medical Clar Med.

Pentru controlul diabetului se prepară infuzii din 2 linguri de frunze de afin la 500 ml de apă, care se infuzează 7-8 minute. Se vor bea câte 250 ml din această infuzie înainte de micul dejun şi de masa de prânz.

Gargara cu această infuzie este recomandată de specialistul nostru pentru inflamaţii, gingivite, stomatite, afte; clisme sau spălături la nivelul şezutului în caz de fisuri anale şi hemoroizi.

Frunzele de afin se pot combina cu alte plante indicate în caz de obezitate.

ÎMBUNĂTĂŢEŞTE-ŢI SISTEMUL IMUNITAR!

Se apropie sezonul virozelor şi răcelilor. Cu ajutorul unei cure cu afine, sistemul natural poate fi întărit, astfel încât să te protejeze de aceste viroze. Este indicat ca o cură de afine să dureze 20 de zile. Pe lângă întărirea imunităţii, cura de afine este recomandată şi persoanelor obeze, pe care le poate ajuta să slăbească.

TE SCAPĂ DE DIAREE

Ceaiul de afine conţine taninuri, fiind eficient în combaterea diareei. Tot conţinutul de taninuri recomandă ceaiul de afine pentru atenuarea simptomelor proprii unor afecţiuni ale stomacului, pentru calmarea tractului digestiv, vindecarea mai rapidă a leziunilor sau pentru reducerea inflamaţiilor de la nivelul laringelui în cazul gripei, răcelii sau a diferitelor tipuri de alergii.

PREVINE ALZHEIMER

Afinele conţin antioxidanţi. Motiv pentru care afinele protejează creierul de stresul oxidativ şi reduc afecţiunile aflate în strânsă legătură cu înainta

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

INS: Exporturile României de produse din tutun au crescut în 2023 la peste 1.6 mld. de euro / 1,2 mld. euro - contribuția pozitivă a sectorului de tutun la balanța comercială a României anul trecut

HotNews acum o ora
Conform celor mai recente date publicate de Institutul Național de Statistică (INS), valoarea totală a exporturilor de produse din tutun brut și prelucrat, precum țigarete și consumabile pentru produsele din tutun încălzit, a fost de 1,68 de miliard

Cod galben de inundaţii în mai multe judeţe

Mediafax acum o ora
Sunt vizate râurile din bazinele hidrografice: Crişul Alb – afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Vaţa de Jos, Tauz (afluent al râului Crişul Negru) – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior, Beliu (afluent al râului Crişul Negru) –

Circulaţie în condiţii de ploaie şi de ceaţă pe mai multe drumuri din ţară

Mediafax acum 2 ore
Pe autostrada A 1 Bucureşti-Piteşti, traficul se desfăşoară pe un carosabil umed, în condiţii de ploaie pe tronsonul kilometric 70-120 şi aglomeraţie la intrarea în capitală, pe A 2 Bucureşti-Constanţa se circulă în condiţii de ceaţă densă între kil

Drone ruseşti au lovit obiective energetice şi au întrerupt curentul electric în regiunea ucraineană Sumî

News.ro acum 53 minute
Dronele ruseşti au lovit miercuri dimineaţa devreme obiective energetice şi au întrerupt alimentarea cu energie electrică a unor zone din regiunea Sumî, din nordul Ucrainei, au declarat oficiali ucraineni, citaţi de Reuters. Autoritatea regională di

Politico: Demografia, bomba cu ceas care amenință democrația Europei / Ce spun cifrele despre România

HotNews acum 2 ore
Numeroase sondaje relevă că sprijinul consecvent pentru democrație e deja destul de redus în toată Europa. Și dacă demografia e totuna cu destinul, atunci se pare că susținerea publică pentru democrație va continua să scadă, existând posibilitatea c

UE a adoptat legea. Pune punct dezvoltării necontrolate a Inteligenței Artificiale

Ziua Constanta acum o ora
Statele membre ale Uniunii Europene au susţinut marţi acordul politic din decembrie anul trecut privind reglementarea inteligenţei artificiale (AI), iar noua legislaţie va intra în vigoare luna viitoare, transmite Reuters. Agenţia apreciază că Legea

Cod portocaliu de furtună pentru mai multe localități din Banat

Press Alert acum 11 ore
< p> Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare cod portocaliu care anunță „averse torențiale care vor acumula peste 35…40 l/mp, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelie, grindină”. Sunt vizate localitățil

Ministrul Securităţii Publice, ales preşedinte al Vietnamului

Mediafax acum 2 ore
În conformitate cu procedurile normale în acest stat cu partid unic strict controlat, legislatorii au votat în unanimitate o rezoluţie care a aprobat alegerea lui Lam, singurul candidat pentru această funcţie. Aceasta a urmat nominalizării sale de c

Premierul israelian neagă că înfometează civilii din Gaza ca metodă de război - "Un pachet de minciuni”

News.ro acum 4 ore
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a negat acuzaţiile potrivit cărora ar înfometa palestinienii din Gaza ca metodă de război, într-un interviu acordat CNN, afirmând că cererea de mandat de arestare aflată în prezent în curs de examinare la Curte

Administraţia Biden scoate benzină din rezerva națională, pentru a reduce prețurile la pompă înainte de "sezonul călătoriilor"

Ziare.com acum o ora
Administraţia Biden va elibera 1 milion de barili de benzină din rezervele deţinute în nord-estul Statelor Unite, pentru a reduce preţurile la pompă înainte de vacanţa din 4 iulie cunoscută ca şi "sezonul călătoriilor" de vară, transmite CNBC. ”Prin

Vremea

București
acum

16°
mie.

13°/25°
joi

13°/21°
vin.

13°/27°
sâm.

15°/24°
Iasi
acum

18°
mie.

12°/26°
joi

14°/26°
vin.

15°/28°
sâm.

13°/23°
Constanta
acum

16°
mie.

15°/18°
joi

15°/19°
vin.

14°/19°
sâm.

17°/18°
Cluj-Napoca
acum

17°
mie.

12°/17°
joi

12°/22°
vin.

13°/23°
sâm.

12°/23°
Timisoara
acum

18°
mie.

16°/24°
joi

14°/19°
vin.

13°/24°
sâm.

13°/26°