Parlamentarii UNPR nu vor vota moţiunea de cenzură iniţiată de Partidul Social Democrat, a anunţat azi Biroul de presă al partidului printr-un comunicat de presă.UNPR a anunţat că în prezent contează pe 30 de parlamentari, dintre care 18 deputaţi şi 10 senatori membri ai Uniunii şi doi deputaţi independenţi.
Una dintre condiţiile impuse de UNPR pentru a nu vota moţiunea a fost ca pensiile minime să nu scadă. Deputatul UNPR Valeiu Steriu a lansat un avertisment în acest sens: "Există un cost de proximativ 90 de milioane de euro pentru această măsură, sunt aproape 600 de mii de beneficiari, urmărim să vedem şi soluţiile pentru a obţine aceşti bani. Există câteva propuneri la nivelul UNPR, aceste măsuri pot fi luate în calcul, astfel încât să nu coborâm cu nicio pensie mai jos de 350 de lei".
Sursa: realitatea.net Comentarii (1) iom : S-au consultat cu electoratul lor si 99% nu voteaza motiunea. Cel 1% este preputul lui Oprea. anunta abuz voteaza impotriva voteaza pentru
Voturi: +0 Scrie comentariu (va rugam aveti rabdare pana acesta va fi moderat)
Nume
Comentariumicsoreaza | mareste
Am citit si accept Regulile pentru postarea comentariilor.
Adauga comentariu
Va rugam activati JavaScript pentru a posta un comentariu
Parlamentarii UNPR nu vor vota moţiunea de cenzură iniţiată de Partidul Social Democrat, a anunţat azi Biroul de presă al partidului printr-un comunicat de presă.UNPR a anunţat că în prezent contează pe 30 de parlamentari, dintre care 18 deputaţi şi 10 senatori membri ai Uniunii şi doi deputaţi independenţi.
Una dintre condiţiile impuse de UNPR pentru a nu vota moţiunea a fost ca pensiile minime să nu scadă. Deputatul UNPR Valeiu Steriu a lansat un avertisment în acest sens: "Există un cost de proximativ 90 de milioane de euro pentru această măsură, sunt aproape 600 de mii de beneficia