Mircea IORGULESCU Suspect politic, inconsistent intelectual, debil etic, frivol şi pitoresc "şuetist" balcanic, agitat arivist meschin, ins de culise cu gust pentru aranjamente dubioase şi cu miză măruntă; sau, în termeni ceva mai patetici, personaj cu biografie, dar fără destin cam aşa a fost schiţat acum cîteva luni "portretul" premierului Radu Vasile cînd, urma unei prea-lungite şi confuze crize în coaliţia guvernamentală, acest volubil profesor de istorie economică a fost desemnat să devină cel de al cincilea prim-ministru al României de după decembrie 1989. I s-a concedat, cu insinuările cuvenite, o anumită abilitate conjuncturală, mai potrivită, s-a spus, cu o "soţietate fără prinţipuri", cum este în mod curent calificată societatea românească de astăzi, decît mohorîta inflexibilitate etică a predecesorului său, proiectat, acesta, instantaneu, la dimensiunile unui sfînt. Un sfînt nemeritat de bicisnica lume românească, desigur cum s-a şi spus, cu sentimentul înălţător al comuniunii întru sfinţenie, al împărtăşirii cu harul atribuit Lui. Fiindcă proclamarea de sfinţi are şi acest plăcut avantaj: îi sfinţeşte, vrînd-nevrînd, şi pe închinători. Fiind prea devreme pentru o evaluare cît de cît serioasă a funcţionării guvernului condus de Radu Vasile, nu este totuşi pripit să se constate că noul premier contrazice în chip uneori spectaculos ceea ce s-a spus despre el în urmă cu trei luni. Are, s-ar părea, o armă foarte eficientă, pe care puţini o folosesc, iar mulţi o ignoră, dacă nu o dispreţuiesc de-a binelea: bunul-simţ. Nu se-mbată cu apă rece, nu recurge la îndoielnice spectacole de imagine şi retorică, nu suferă de oportunismul adeziunii la idealuri nobile pentru a-şi face din ele pavăză împotriva realităţii, nu se lansează în atitudini patetic radicale şi în mesianisme de consum, nu inventează balauri gigantici pentru a se proiecta pe sine în chip de