Mandria de a fi roman dispare o data cu primul kilometru de autostrada din Ungaria. Umilinta e cu atat mai mare, cu cat acest sentiment il resimti in tara vecina si prietena. Dupa ce ai calatorit cateva mii de kilometri prin Europa, intoarcerea pe soselele patriei devine halucinanta. Orice alta comparatie dintre Romania si Europa nu-si mai are rostul atunci cand compari drumurile, autostrazile. Diferenta ar putea fi de la cer la pamant! Dar si asa nu este suficienta, din simplul motiv ca noi nu existam! Si atunci nici nu ne putem compara cu ceva, cu altcineva.
Mandria de a fi roman dispare o data cu primul kilometru de autostrada din Ungaria. Umilinta e cu atat mai mare, cu cat acest sentiment il resimti in tara vecina si prietena. "Ai dracuâ, ungurii astia!", ar zice un "patriot" satul de "drumurile noastre toate", care nu se vor intalni niciodata cu drumurile lor.
Si cu cat intri mai mult in Europa, incepi sa-ti faci cruce. Si nu de minunile infrastructurii occidentale pe care le intalnesti la tot pasul, ci atunci cand realizezi ca ai supravietuit drumurilor din Romania, ca n-ai fost victima capcanelor pe care ti le intind soselele patriei. Esti viu si asta e cel mai important lucru. Si, mai mult decat atat, o sa intelegi la intoarcere ca Romania se deschide ca un hau in calea ta, ca, dupa ce ai plutit tari intregi pe tot felul de autostrazi, te trezesti dintr-o data in infern.
Drumul de la Arad la Bucuresti ti se pare cel mai lung si cel mai greu drum pe care l-ai putea parcurge vreodata. N-ai incotro, trebuie sa-l faci, dar ti-e teama pentru viata ta. Iti era dor de acasa, dar dupa prima suta de kilometri ai pleca de unde ai venit invartindu-te. Si daca la dus ai realizat ca nu existam, la intoarcere iti dai seama ca nu avem nici o sansa. Ba da, mai avem una: sa fim vizitati cu elicopterul.
Romania vazuta de sus este un terito
