Pompiliu Năpârcă, în vârstă de 50 de ani, din cartierul târgujian Preajba, susţine că pe 29 august i-a dat profesoarei de fizică, Monica Motea, de la Liceul Auto din Târgu-Jiu, toţi banii din casă şi, deşi aceasta s-a angajat în scris că-i va restitui până pe 15 septembrie, nu i-a mai primit înapoi nici la ora actuală. Bărbatul a cerut sprijinul poliţiştilor.
Acuzaţiile sunt grave. Bărbatul s-a prezentat în faţa oamenilor legii cu mesajele primite pe telefon şi cu chitanţa făcută şi semnată de el şi de diriginta copilului său pe 29 august. „Copilul meu este elev în clasa a XI-a la Liceul Auto din Târgu-Jiu. Pe 29 august a primit un mesaj pe telefon de la Monica Motea, în care îi cerea 300 de euro pentru fiul ei, care e student, pentru că a picat un examen. Apoi a sunat şi i-am spus eu că am doar 1.000 de lei şi sunt toţi banii din casă. Într-o jumătate de oră m-am trezit cu ea la poartă, ne-a cerut adresa. Până atunci nu o văzusem niciodată şi i-am cerut buletinul ca să facem chitanţa de mână, în care mă asigura că îmi dă banii până pe 15 septembrie. De atunci am primit de la ea doar mesaje, în care ne tot amână. Ieri ne-a spus că nu ne mai dă niciun ban că am reclamat-o la Poliţie", a mărturisit Pompiliu Năpârcă, tatăl elevului de la Liceul Auto.
Directorul adjunct a primit mai multe sesizări de la părinţi
Conducerea liceului a dezvăluit că mai există şi alţi părinţi în această situaţie. „Este o situaţie mai delicată. Noi am rugat-o pe doamna profesoară să încerce să-şi rezolve problemele. A avut şi nişte probleme de familie. Acum, părinţii au împrumutat-o cu bani, pentru că nu este numai un singur caz. Pe data de 11 ne-a venit o citaţie pe adresa şcolii că este chemată în instanţă ca să-şi recupereze părintele banii. Am rugat-o de atâtea ori să încerce să-şi rezolve problemele. Nu putem să-i oprim din salariu până nu exist