Fiindca tot suntem in perioada unui targ de carte, nu ar strica anumite consideratii privitoare la raportul dintre un autor si cartile confratilor sai. Intr-o emisiune televizata am retinut un punct de vedere care mi s-a parut de o duritate criminala si care tocmai de aceea trebuie reluat. Spunea acel invitat: daca tinerii de acum nu mai citesc nume mari ale literaturii universale - si insiruia o suita de mari autori -, atunci ce rost mai are sa citeasca autori romani contemporani? Fara comentarii. In asemenea conditii, bietul scriitor roman ar trebui sa-si puna streangul de gat. Niciodata el nu va putea sa faca fata teribilei concurente care vine atat dinspre intreaga istorie a literaturii universale, cat si din contemporaneitate. Cum sa faci tu fata traducerilor care apar acum, care arata superb, sunt insotite de recomandari elogioase, au primit premii mari, s-au vandut in milioane de exemplare si, evident, au fost traduse in zeci de limbi ? Nu vorbim acum de Thomas Mann sau de Faulkner, vorbim de autori gen Ian McEwan, Jonathan Coe, Javier Marias, al caror CV citit la repezeala pe coperta din spate te lasa fara glas. Nici nu mai are rost, bunaoara, sa urcam spre Saramago, Antunes, Philip Roth, ca sa nu mai vorbesc de Llosa sau Kundera. Ramanem la nivelul pe care l-am citat, de unde mai tasneste un Pamuk care rade plaja cumparatorilor si nu ai ce sa-i faci... Dar mai este un aspect al problemei, cred, la fel de important. Ca autor, mi se pare absolut indecent sa produci in continuare carti atata vreme cat nu poti sa acoperi nici macar un sfert din ce scriu confratii tai. Te concentrezi patologic asupra propriului manuscris, in timp ce alaturi stau cartile celor care sunt de varsta ta, respira acelasi aer cu tine, tocesc acelasi asfalt si nici macar nu te invrednicesti sa le arunci o privire? Este o chestiune de etica elementara si macar s-o recunoastem ca atare, d