Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Tradiţii culinare slovace

Publicat in Jurnalul, marți 30 martie 2010 ·

Găluşte (kysnute halusky), preparate din aluat dospit, servite cu brânză dulce ori sărată, cu mac, cu nucă sau cu scorţişoară, gomboţi cu prune, urechiuşe (uska), sosuri (omacky) de roşii, de mărar sau de vişine, supe (polievky) de tăiţei, de lăşcuţe, de chimen, de fasole sau de mere, sarmale, tocană de cocoş, pogăcele cu jumări, salam...

Aceasta poate fi o sugestivă carte de vizită a bucătăriei slovace din România. Despre ea am avut prilejul să vorbim, pe larg, în ediţiile precedente ale publicaţiei noastre. Reţetarul tradiţional este păstrat în judeţul Arad, acolo unde trăiesc cei mai mulţi slovaci din România. Numai în oraşul Nădlac sunt înregistraţi peste 4.000 de locuitori de etnie slovacă. Alături de tradiţia culinară, ca parte a culturii strămoşeşti, slovacii păstrează şi alte numeroase însemne ale fiinţei lor naţionale.

EXPOZIŢIE ETNOGRAFICĂ

La 24 martie, la Muzeul de Artă din Arad, a fost vernisată o expoziţie etnografică a meşteşugurilor artistice. În cadrul expoziţiei, dedicată sărbătorilor pascale, au fost expuse, pentru prima dată la Arad, obiecte tradiţionale slovace, precum ceramică, împletituri, mobilier pictat, textile, îmbrăcăminte şi ouă încondeiate. Un loc aparte îl au ouăle de Paşte acoperite, la slovaci, cu complicate împletituri ori pictate în stilul imprimeriilor textile de odinioară.

Etnologul Elena Rodica Colţa ne spune că nevoia de frumos i-a făcut pe constructorii slovaci de case să traforeze anumite ornamente la fronton, să smălţuiască hornul sobei, iar în interiorul caselor să zugrăvească cu ghirlande de trandafiri roz şi albaştri grinda şi nelipsitul cuptor cu laviţă. Tâmplarii slovaci pictează mobila din casă cu inconfundabilul ultramarin, cu buchete sau ghirlande de flori.

Ornamentarea obiectelor din lemn include şi furcile de tors, şi războaiele de ţesut, care odinioară aveau

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

500.000 de elevi încep azi evaluarea naţională pentru clasele a II-a, a IV-a şi a VI-a

Mediafax acum o ora
Sesiunea de evaluări naţionale la finalul claselor a II-a, a IV-a şi a VI-a în anul şcolar 2023 - 2024 care este programată în perioada 13 - 29 mai se adresează unui număr de peste 500.000 de elevi (cumulat). Evaluarea competenţelor fundamentale la

Separatiştii din Catalonia pierd majoritatea în parlamentul regional, socialiştii pe primul loc în alegeri

G4Media acum 47 minute
Partidele separatiste, care conduc Catalonia de un deceniu, au pierdut duminică majoritatea în parlamentul regional, potrivit rezultatelor parţiale ale alegerilor regionale câştigate de socialiştii premierului spaniol Pedro Sanchez, la şase ani şi j

Rusia a avansat în Harkov și a cucerit alte patru localități din regiunea ucraineană

Ziare.com acum o ora
Armata ucraineană a recunoscut luni, 13 mai, „succese tactice” ale Rusiei în regiunea Harkov (nord-est), unde Moscova a afirmat că a cucerit alte patru localităţi din apropierea frontierei în cadrul ofensivei sale lansate vineri, care a dus la evacu

JO de la Paris: "23 de acţiuni" menite să perturbe ştafeta torţei au fost dejucate, anunţă ministrul Darmanin

News.ro acum 2 ore
Ştafeta torţei olimpice pentru JO de la Paris, care a început miercuri în Franţa, a fost ţinta unor tentative de acte rău intenţionate, a anunţat, duminică, ministrul francez de Interne, Gerald Darmanin, potrivit Le Figaro. Într-un mesaj publicat du

Pfizer şi AstraZeneca anunţă noi investiţii în Franţa, de aproape 1 miliard de dolari

News.ro acum 2 ore
Companiile de top în domeniul sănătăţii Pfizer şi AstraZeneca au anunţat duminică noi investiţii în Franţa, în valoare totală de aproape 1 miliard de dolari, înainte de începerea summitului anual de afaceri ”Alege Franţa” din acest an, transmite Reu

UPDATE - Vladimir Putin îl schimbă pe Serghei Şoigu de la Apărare. Noul ministru este Andrei Belousov / Şoigu, numit secretar al Consiliului rus de Securitate în locul lui Patruşev / Serghei Lavrov rămâne ministru de externe / Precizările Kremlinului

News.ro acum 9 ore
Vladimir Putin l-a propus pe Andrei Belousov pentru postul de ministru al apărării, deţinut anterior de Serghei Şoigu, informează TASS, care citează un comunicat postat pe canalul de Telegram al Consiliului Federaţiei, camera superioară a parlamentu

Preşedinta Macedoniei de Nord a refuzat să pronunţe la depunerea jurământului noul nume al ţării sale

HotNews acum 2 ore
Skopje a ajuns la un acord "istoric" cu Grecia în 2018, acceptând să adauge termenul geografic "Nord" la numele ţării pentru a pune capăt unei îndelungate dispute cu ţara vecină. Gordana Siljanovska-Davkova, prima femeie preşedinte al Macedoniei de

Marcel Ciolacu, despre Mircea Geoană: Am crezut că se ocupă cu RĂZBOAIELE, nu cu lansări de cărți

Gandul acum 10 ore
Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat duminică seara la Antena 3 că Mircea Geoană, aflat în poziția de secretar general adjunct al NATO, ar fi trebuit să se ocupe de războaiele aflate în derulare, nu de lansări de cărți. Avem două conflicte,

Premierul Marcel Ciolacu spune că Ministrul Apărării are reţineri mari să dea un sistem de apărare Patriot Ucrainei

Adevarul acum 47 minute
Premierul Marcel Ciolacu a declarat că ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, are reţineri mari ca România să dea un sistem de apărare Patriot Ucrainei, menţionând că nu a discutat cu preşedintele Klaus Iohannis pe această temă şi că decizia va fi luată

UPDATE - Accident pe Podul Basarab din Capitală, o maşină este răsturnată pe şosea / La faţa locului au ajuns 5 ambulanţe SMURD / Ieşirea spre Cartierul Militari, blocată / 7 victime, la spital, starea lor nefiind gravă/ Precizările Poliţiei Capitalei

News.ro acum 11 ore
Un accident grav a avut loc, duminică seara, pe Podul Basarab din Capitală, potrivit informaţiilor care circulă pe reţelele de socializare ieşirea spre cartierul Militari fiind blocată. La faţa locului se află multe echipaje de poliţie, pompieri, am

Vremea

București
acum

10°
lun.

9°/17°
mar.

11°/17°
mie.

7°/17°
joi

12°/19°
Iasi
acum

lun.

6°/15°
mar.

7°/15°
mie.

5°/16°
joi

9°/19°
Constanta
acum

10°
lun.

10°/15°
mar.

9°/14°
mie.

9°/14°
joi

10°/16°
Cluj-Napoca
acum

lun.

7°/17°
mar.

6°/17°
mie.

5°/17°
joi

5°/17°
Timisoara
acum

lun.

7°/21°
mar.

9°/20°
mie.

11°/19°
joi

9°/21°