Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Statul şi gaura de 370 de milioane de euro de la Rompetrol

Publicat in Ziarul Financiar, luni 22 octombrie 2012 ·

În 2010, când preşedintele Băsescu discuta cu şeful ANAF Sorin Blejnar situaţia datoriilor Rompetrol, kazahii plăteau 54 de milioane de euro statului din datoria istorică de 571 de milioane de euro pe care o moşteniseră de la Dinu Patriciu.

Aceasta a fost singura plată pe care kazahii au făcut-o. Restul obligaţiunilor, în valoare de 516 mil. euro, au fost convertite în acţiuni.

Acţiunile respective valorează acum pe bursă 144 mil. euro, de unde rezultă că statul a pierdut circa 370 mil. euro din această afacere.

Istoria datoriilor

În 2001 omul de afaceri Dinu Patriciu preia de la stat rafinăria Petromidia. În septembrie 2003 Guvernul condus de Adrian Năstase hotărăşte ca datoriile istorice ale Petromidia, în valoare de 285 mil. dolari, plus dobânzile şi penalităţile aferente, care au urcat cifra totală la 603 mil. dolari (571 mil. euro la acea vreme) să fie transformate în obligaţiuni pe şapte ani. Obligaţiunile erau convertibile, iar Guvernul a lăsat emitentului dreptul de a decide dacă la scadenţă plăteşte banii sau converteşte obligaţiunile în acţiuni.

Conversia datoriilor în obligaţiuni i-a permis lui Patriciu să listeze Petromidia pe bursă şi să ia credite pentru investiţii în rafinărie. În august 2007 Patriciu a vândut grupul Rompetrol, clădit în jurul rafinăriei Petromidia, companiei de stat kazahe KazMunaiGaz pentru circa 1,6 miliarde de dolari. Kazahii au preluat inclusiv datoriile Rompetrol Rafinare. În august 2010, cu o lună înainte de scadenţa obligaţiunilor, kazahii au derulat o majorare de capital la Rompetrol Rafinare şi au răscumpărat de la statul român obligaţiuni de 54 mil. euro. În septembrie 2010 kazahii au convertit restul obligaţiunilor, în valoare de circa 516 mil. euro, în acţiuni.

Statul a primit astfel fără să vrea un pachet minoritar de 45% din Rompetrol Rafinare. Ministerul Finanţelor a dat în judec

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod galben de vânt puternic, vineri, în 18 județe - HARTĂ

HotNews acum 38 minute
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a transmis un cod galben de vânt puternic, valabil vineri, între orele 10:00 și 23:00, în 18 județe. Vânt puternicFoto: AGERPRES În intervalul menționat, în Banat, Maramureș, cea mai mare parte a Transil

Premierul Ciolacu, despre reducerea inflaţiei: Este evident că suntem într-un trend descendent. Sunt ferm convins că spre sfârşitul anului, categoric, va fi o inflaţie sub cinci la sută

News.ro acum 57 minute
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, vineri, la Iaşi, întrebat despre efectele inflaţiei asupra românilor, că trendul inflaţiei este unul descendent şi că la momentul preluării mandatului de prim-ministru inflaţia a fost de peste 10 la sută, iar pe

Marcel Ciolacu: O să ne menţinem ajutorul pe care îl dăm REFUGIAȚILOR ucraineni

Gandul acum 44 minute
Premierul Marcel Ciolacu a declarat vineri că România va menţine ajutoarele pe care le acordă refugiaţilor ucraineni. Potrivit premierului, în momentul de faţă sunt 84.000 de cetăţeni ucraineni stabiliţi în România, după declanşarea războiului, pe 2

Toleranţă zero pentru dezinformare: A fost lansat primul mecanism oficial de raportare a conţinutului deepfake din România

Mediafax acum o ora
Platforma nofake a fost lansată pe site-ul Ministerului Digitalizării, la adresa https://www.mcid.gov.ro/nofake/. „Puteţi raporta conţinutul deepfake de pe reţelele de socializare Facebook, Instagram, Google, YouTube şi TikTok. Platforma va asigura

Focuri de armă în apropierea ambasadei Israelului din Stockholm. Poliţia suedeză a reţinut mai multe persoane

Mediafax acum o ora
Poliţia suedeză a reţinut mai multe persoane şi a izolat o zonă importantă din Stockholm după ce o patrulă a auzit presupuse focuri de armă, a anunţat vineri poliţia suedeză. Ambasada israeliană se află în perimetrul izolat.

Un bărbat a fost ucis de forțele de ordine din Franța în timp ce încerca să incendieze o sinagogă

Ziare.com acum o ora
Un bărbat înarmat care încerca să incendieze o sinagogă din orașul francez Rouen a fost „neutralizat” de poliție vineri, 17 mai. Când forțele de ordine au ajuns la locul incidentului, bărbatul s-a îndreptat către polițiști cu un cuțit în mână și a f

MAE a început distribuirea materialelor pentru secţiile de votare din străinătate

Mediafax acum 2 ore
Potrivit unui comunicat al MAE, distribuirea materialelor către secţiile de votare care vor fi organizate în străinătate la alegerile pentru Parlamentul European din 9 iunie 2024 a început joi. De asemenea, MAE anunţă că a finalizat miercuri distrib

Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării Se lansează o nouă platformă prin care românii pot raporta conținutul online inadecvat

Ziua Constanta acum o ora
Vineri, 17 mai, ministrul Cercetării, Inovării și Digitalizării, Bogdan Ivan, a anunțat lansarea platformei #nofake prin care românii pot raporta conținutul inadecvat pe care îl văd pe rețele de socializare. Platforma poate fi accesată pe site-ul

Arest la domiciliu pentru medicul de la Institutul Oncologic Bucureşti suspectat că a uitat o compresă într-o pacientă, iar femeia a făcut septicemie și a murit

HotNews acum 34 minute
Chirurgul de la Institutul Oncologic București suspectat că a uitat o compresă într-o pacientă pe care a operat-o a fost plasat sub arest la domiciliu. Medicul este cercetat pentru ucidere din culpă, în condițiile în care în urma intervenției chirur

Ronaldo, cel mai bine plătit sportiv al planetei. Cum arată clasamentul mondial întocmit de Forbes

Adevarul acum o ora
Fotbalistul portughez Cristiano Ronaldo ocupă primul loc în clasamentul celor mai bine plătiţi sportivi ai planetei, stabilit de revista economică americană Forbes, pentru a patra oară în cariera sa, informează Reuters. Jucătorul spaniol de golf Joh

Vremea

București
acum

14°
vin.

11°/18°
sâm.

11°/23°
dum.

12°/26°
lun.

13°/25°
Iasi
acum

18°
vin.

8°/20°
sâm.

9°/21°
dum.

10°/24°
lun.

11°/25°
Constanta
acum

14°
vin.

12°/15°
sâm.

13°/16°
dum.

13°/17°
lun.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

16°
vin.

7°/18°
sâm.

9°/21°
dum.

11°/21°
lun.

13°/24°
Timisoara
acum

20°
vin.

11°/21°
sâm.

11°/25°
dum.

14°/26°
lun.

15°/27°