Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ştiinţa va reveni pe „Ion Oblemenco“

Publicat in GAZETA de SUD, miercuri 26 martie 2008 ·

Deşi anunţase că arena „Extensiv“ va fi gazda Universităţii Craiova şi în sezonul viitor, pentru a se continua lucrările la stadionul „Ion Oblemenco“, Adrian Mititelu s-a răzgândit. Finanţatorul Ştiinţei intenţionează să termine cât mai repede lucrările la gazon, pentru ca echipa să revină pe arena centrală a Băniei. „M-am gândit foarte serios la acest proiect pe care l-am început şi am ajuns la o concluzie. Lucrările la gazon merg foarte bine şi cel târziu pe 15 septembrie vor fi gata. Iar dacă până atunci nu obţin aprobare să demolez tribunele şi să construiesc altele sau să reconstruim stadionul Tineretului, echipa va reveni pe «Ion Oblemenco» din această toamnă. Voi schimba scaunele, vom face nişte renovări ca la tribuna oficială şi nu ne va rămâne decât să sperăm că primăria ne va lăsa să construim un stadion modern în Craiova“, a declarat Mititelu pe site-ul prosport.ro.

Patronul Universităţii a vorbit şi despre viitorul echipei, anunţând că Bornescu şi compania se vor bate la titlu din sezonul 2009-2010: „Ştiinţa se va putea bate cu şanse reale la titlu din 2009-2010. Nu afirm acest lucru ca să laud echipa, ci pentru că ştiu ce fel de jucători am în ogradă. Am învăţat din greşelile pe care le-am făcut în aceşti doi ani, iar acum suntem pe drumul cel bun“. Deşi anunţase că arena „Extensiv“ va fi gazda Universităţii Craiova şi în sezonul viitor, pentru a se continua lucrările la stadionul „Ion Oblemenco“, Adrian Mititelu s-a răzgândit. Finanţatorul Ştiinţei intenţionează să termine cât mai repede lucrările la gazon, pentru ca echipa să revină pe arena centrală a Băniei. „M-am gândit foarte serios la acest proiect pe care l-am început şi am ajuns la o concluzie. Lucrările la gazon merg foarte bine şi cel târziu pe 15 septembrie vor fi gata. Iar dacă până atunci nu obţin aprobare să demolez tribunele şi să construiesc altele sau să reconstruim stadionul Tiner

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Navă sub pavilion Tanzania scufundată în Marea Neagră, în apropiere de Sfântu Gheorghe: Căutările celor trei marinari dispăruţi au fost reluate. Trei nave, mobilizate

News.ro acum 46 minute
Căutările celor trei marinari dispăruţi, sâmbătă, după scufundarea unei nave sub pavilion Tanzania, în Marea Neagră,i în apropiere de Sfântu Gheorghe, au fost reluate duminică. Reprezentanţii Autorităţii Navale Române au declarat pentru News.ro, că

Numărul posturilor ocupate în instituţiile şi autorităţile publice a scăzut uşor în martie 2024

Adevarul acum 35 minute
Numărul posturilor ocupate în instituţiile şi autorităţile publice din România era, în martie 2024, de 1.289.540, cu 425 mai puţine comparativ cu luna anterioară (minus 0,04%), aproape 63,9% dintre acestea fiind în administraţia publică centrală, co

Stare de alertă maximă. Mai multe localități, evacuate după erupția unui vulcan VIDEO

Ziare.com acum o ora
Vulcanul Ibu, situat pe Insula Halmahera, în estul Indoneziei, a intrat în erupţie, determinând evacuarea a şapte sate, au anunţat duminică, 19 mai, autorităţile locale, citate de Reuters. Vulcanul Ibu a erupt sâmbătă seara, potrivit informaţiilor p

BANCUL ZILEI | O poveste cu final fericit

Gandul acum 2 ore
Bucură-te de această zi de duminică. Redacția GÂNDUL îți oferă un banc amuzant pentru a-ți aduce zâmbetul pe buze toată ziua și pentru a-ți uimi prietenii cu glumele bune pe care le știi. Râsul este o componentă esențială a interacțiunii sociale uma

VIDEO Box: Ucraineanul Oleksandr Usik, victorie cu Tyson Fury - A unificat centurile la categoria grea

HotNews acum 3 ore
​Pugilistul Oleksandr Usik l-a învins la puncte pe britanicul Tyson Fury, într-un meci care a avut ca miză unificarea titlurilor mondiale la categoria grea. Partida s-a disputat la Riad, Arabia Saudită. Oleksandr UsikFoto: Mohammed Saad / AFP / Prof

Creditorul în criptomonede Genesis Global va returna clienţilor săi aproximativ 3 miliarde de dolari în numerar şi criptomonede în cadrul falimentului

News.ro acum o ora
Creditorul în criptomonede Genesis Global a primit aprobarea unei instanţe de a returna clienţilor săi aproximativ 3 miliarde de dolari în numerar şi criptomonede, într-o lichidare în cadrul falimentului, în timp ce proprietarul său, Digital Currenc

Taiwan își intensifică misiunile marine de patrulare odată cu învestirea noului președinte. Temeri legate de acțiuni ale Chinei

HotNews acum 24 minute
Gărzile de coastă taiwaneze şi-au intensificat misiunile de patrulare în cursul weekendului, înaintea învestirii noului preşedinte taiwanez, în apele din apropierea insulei unde navele chineze şi-au sporit prezenţa, relatează AFP, preluată de Agerpr

Cod galben de ceaţă în mai multe judeţe din Moldova şi Ardeal

Mediafax acum 4 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie avertizează că duminică este ceaţă densă în mai multe judeţe din Moldova şi Ardeal. Meteorologii au emis avertizare cod galben. Aceasta este valabilă duminică dimineaţă.

LIVE TEXT Războiul din Ucraina, ziua 816. Zelenski: „Partenerii noştri se tem că Rusia va pierde acest război” / Ucraina acuză şeful FSB-ului rus şi oficialii de top pentru violenţele din timpul EuroMaidanului

Mediafax acum 4 ore
Zelenski solicită un plan de acţiune în trei puncte la viitorul summit pentru pace. Zelenski: „Partenerii noştri se tem că Rusia va pierde acest război”. Ucraina acuză şeful FSB-ului rus şi oficialii de top pentru violenţele din timpul EuroMaidanulu

Rusia a lansat noi atacuri masive, inclusiv asupra Kievului. Cum a răspuns Ucraina

Ziare.com acum 5 ore
Rusia a lovit din nou Ucraina sâmbătă seară cu atacuri masive cu drone, transmite dpa. Potrivit forţelor aeriene ucrainene, zonele afectate au inclus Kievul, regiunea Viniţa din sud-vestul capitalei, regiunea de frontieră din nord-estul Ucrainei Sum

Vremea

București
acum

19°
dum.

12°/23°
lun.

12°/22°
mar.

12°/25°
mie.

12°/23°
Iasi
acum

19°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°
mar.

11°/25°
mie.

12°/26°
Constanta
acum

17°
dum.

13°/17°
lun.

13°/17°
mar.

14°/18°
mie.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

21°
dum.

11°/22°
lun.

12°/23°
mar.

13°/24°
mie.

12°/20°
Timisoara
acum

23°
dum.

15°/23°
lun.

14°/26°
mar.

14°/26°
mie.

14°/21°