La 26 iulie 1956, presedintele de atunci al Egiptului, Gamal Abdel Nasser, anunta printr-un discurs sustinut in Alexandria nationalizarea canalului Suez. "Vom lua inapoi tot ce a fost furat de la noi de catre compania imperialista, acest stat in stat, in timp ce noi muream de foame", declara Nasser, in termeni specifici epocii. Preocuparea occidentalilor fata de decizia de nationalizare a fost cu atat mai mare cu cat aceasta a survenit pe fondul apropierii lui Nasser de blocul sovietic. Nici Marea Britanie, nici Franta (actionarii Suez Canal Company) nu s-au multumit sa asiste fara sa faca nimic la pierderea controlului asupra acestei cai de comunicatii cruciale pentru transportul petrolului spre Occident. Franta avea un motiv in plus sa i se opuna lui Nasser, etichetat drept "un fel de Hitler arab": sprijinul acestuia pentru insurgentii din Algeria. Israelul a fost atras in planurile impotriva lui Nasser pentru ca dorea sa asigure cale libera pentru navele sale prin canal si sa isi ia revansa pentru numeroasele incursiuni lansate din Egipt de grupari palestiniene. Dupa o serie de convorbiri esuate, "Operatiunea Muschetarul" a fost lansata la 29 octombrie 1956: trupele israeliene au intrat in Fasia Gaza si Peninsula Sinai, iar aviatia britanica si cea franceza au inceput sa bombardeze obiective din Egipt doua zile mai tarziu. Ca represalii, Nasser a scufundat cele 40 de nave care se aflau in acel moment in canal, care a ramas inchis pana in 1957. Punctul slab al planului a fost acela ca Marea Britanie si Franta nu au considerat necesar sa informeze SUA. Agresiunea Uniunii Sovietice impotriva Ungariei, prin care s-a pus capat revolutiei din 1956, a atras condamnarea Washingtonului, care, la declansarea crizei Suezului, s-a vazut nevoit sa condamne si aceasta interventie straina in Egipt, pentru a nu fi acuzat ca impune standarde duble. S-au impus astfel o inc