Am spus-o de mai multe ori, înaintea tragerii la sorţi: dintre cele patru formaţii pe care România le-ar putea întâlni în barajul de calificare la Mondialul brazilian, Grecia este adversarul cel mai facil. De altfel, mulţi oameni cu judecată la cap – printre care Mircea Lucescu, Anghel Iordănescu şi Ilie Balaci – au spus acelaşi lucru: bine-ar fi să jucăm cu Grecia! Iar sorţii, generoşi, le-au (şi ne-au) ascultat dorinţa. Aceeaşi dorinţă a avut-o, probabil, şi selecţionerul Victor Piţurcă, însă acesta s-a ascuns în spatele unei afirmaţii generale, mult prea defetiste: toţi posibilii adversari sunt puternici, toţi sunt favoriţi în faţa României. E primul pas spre justificarea unui eventual eşec. Şi o proastă abordare a unei duble cruciale. Dincolo de argumente, se impun cîteva cifre. Grecia este echipa europeană cu cele mai multe meciuri fără gol primit în preliminarii (şi-a ferecat poarta în 8 din cele 10 partide), dar şi cu cele mai puţine goluri marcate, dintre formaţiile calificate la turneul final sau măcar la baraj (doar 12 goluri, în medie 1,2 pe meci). Seria grecilor este elocventă: 0-0 si 1-3 cu Bosnia, 1-0 si 1-0 cu Slovacia, 2-0 si 1-0 cu Lituania, 1-0 si 2-1 cu Letonia, 2-0 si 1-0 cu Liechtenstein. Două sunt dublele care ne arată adevărat forţă a Greciei: cea pierdută în faţa Bosniei şi cea câştigată în faţa Slovaciei. Avem de-a face, aşadar, cu o echipă organizată, ambiţioasă, cu o disciplină aproape militară, dar cu un potenţial fotbalistic limitat.
De altfel, grecii nu prea au jucători care să facă diferenţa. Sugestivă este ierarhia golgeterilor în preliminariile europene, dominată de olandezul Van Persie (11 goluri) şi de bosniacii Dzeko (10) şi Ibisevici (8). Principalii marcatori ai României sunt Marica (5) şi Torje (3), în vreme ce “tunarii” Greciei au cifre jenante: Salpingidis (3), Mitroglou şi Gekkas (cîte două). Primii doi marcatori ai