Specialiştii spun că geniile poartă număr mic la ghete. Stoichiţă n-are genii în lot, dar un studiu spune însă că jucătorii foarte tehnici au maximum 43, iar media Stelei e de 42,5
Mărimea contează şi în fotbal. Se spune că marii jucători ai lumii au purtat numere mici la picior, exemple fiind Maradona (38), Messi (39) şi Hagi (39), sau că n-au avut mai mult de 44. Steaua n-are genii în lot, însă vestea bună pentru Stoichiţă e că "piciorul" echipei e de calitate, media celor din lot fiind 42,5.
Fotbaliştii tehnici care se apropie cel mai mult de mărimea purtată de Hagi sînt Andrei Ionescu şi Cristi Tănase. Primul are măsura 40 şi e şi stîngaci, ca "Regele", iar piteşteanul are 41,5 şi e jucător de ambele picioare. Fraţii Karamian intră şi ei în aceeaşi categorie. "Eu am 41, la fel ca fratele meu", a spus Arman ieri.
La polul opus, Jelev şi Tătăruşanu sînt cei care joacă "pe picior mare", avînd 45 la gheată. Neamţul Gunter Netzer, considerat unul dintre cei mai mari mijlocaşi din istorie, purta 45 la un picior şi 47 la celălalt! Kapetanos, golgeterul echipei, are acelaşi număr ca fostul mare star al lui AC Milan, Ruud Gullit: 44,5.
39 e cea mai mică mărime purtată de vreun jucător al Stelei, ea aparţinîndu-i lui Petre Marin, cel mai scund fotbalist din lot, el măsurînd doar 1,69 metri
37 e cea mai mică mărime purtată la gheată de un jucător care a evoluat vreodată în Divizia A în ultimii ani, e vorba de brazilianul Elton, care măsura în înălţime doar 1,56 metri
50 e cea mai mare mărime purtată la gheată de un fotbalist în ultimii ani în Europa, e vorba de atacantul ceh Jan Koller, care avea 2,02 metri înălţime şi 99 de kilograme
"Piciorul uman e superlucrare de inginerie şi o operă de artă"
Leonardo da Vinci
10 kilometri aleargă în medie un fotbalist în timpul unu