Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Căruţaşii sfidează moartea pe şoselele

Publicat in Adevarul, vineri 17 septembrie 2010 ·

În 2010, căruţaşii vrânceni au fost vinovaţi pentru producerea a 12 accidente, în urma cărora şase persoane au fost rănite gravDrumurile publice din judeţ sunt împânzite de căruţe, cu toate că circulaţia acestor atelaje este strict interzisă pe marea majoritate dintre şosele.

Deşi vremea atelajelor a apus de decenii în părţile civilizate ale lumii, vrâncenii nu vor să renunţe la căruţe nici în ruptul capului. Fie că merg la târg sau la câmp, fie că transportă fiare vechi, căruţaşii sunt nelipsiţi din trafic.

Pe şosea, cu orice risc

Primesc amenzi cu duiumul, dar asta nu-i intimidează. De altfel, cei mai mulţi nici nu se sinchisesc să le plătească. Mai mult, spun că fără căruţe ar muri de foame.

„Am căruţa de când mă ştiu şi nu pot renunţa la ea că n-aş mai avea cu ce-mi face treaba. Car toată recolta de pe câmp, mai adun şi fiare vechi şi uite aşa căruţa mă ajută să mai câştig câte un ban. Am luat şi amenzi, chiar săptămâna trecută mi-a dat un poliţist 270 de lei că circulam pe drum naţional. Dar pe unde să merg, pe arătură?", spune Mihai Corolea.

Nici Mircea Vătafu nu se sperie de avertismente şi sancţiuni. „Eu mă ocup de agricultură şi nu am de ce alt mijloc de transport să mă folosesc. Bani de maşină nu am", spune bărbatul.

Şoferii vrânceni sunt nemulţumiţi că deşi conform legii, circulaţia căruţaşilor este interzisă pe majoritatea drumurilor, poliţiştii îi păsuiesc, sancţionându-i doar cu amenzi sau avertismente în loc să le ridice atelajul.

„Nu se poate ca în secolul XXI, în Uniunea Europeană căruţele să fie nelipsite din trafic, în condiţiile în care în alte state civilizate au devenit piese de muzeu. Căruţele care circulă pe drumuri naţionale ar trebui confiscate", spune Gigi Dobre.

Şi Mihai Anghel este de părere că atelajele de pe drumurile intens circulate pun reale probleme în trafic. „La orice pas vezi căruţe

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ANR Operaţiunea de căutare a celor trei marinari sirieni dispăruţi, suspendată

Ziua Constanta acum 4 ore
Operaţiunea de căutare a celor trei marinari sirieni dispăruţi în urma naufragiului a fost suspendată din cauza lăsării întunericului. Vă reamintim că accident de navigaţie a avut loc în această dimineaţă la 26 de mile marine de Sf. Gheorghe. Alerta

Căutările marinarilor dispăruţi după scufundarea navei în apropierea de Sfântu Gheorghe au fost suspendate. Anunțul Autorității Navale Române

Ziare.com acum 3 ore
Reprezentanţii Autorităţii Navale Române au anunţat sâmbătă seara, 18 mai, că au fost suspendate căutările marinarilor dispăruţi după scufundarea navei în apropiere de Sfântu Gheorghe. „Operaţiunea de căutare a celor trei marinari sirieni dispăruţi

Superliga: CFR Cluj – Farul Constanţa 5-1. Clujenii vor evolua în Conference League

News.ro acum 3 ore
Echipa CFR Cluj a învins sâmbătă seara, pe teren propriu, scor 5-1, formaţia Farul Constanţa, în ultima etapă din play-off-ul Superligii. Echipa lui Dan Petrescu va juca în Conference League. Clujenii aveau nevoie de victorie pentru a fi siguri că î

Armata israeliană a găsit cadavrul unui alt ostatic ucis pe 7 octombrie. Bărbatul se plimba cu bicicleta când a început atacul Hamas

Ziare.com acum 4 ore
Armata israeliană a anunţat sâmbătă, 18 mai, că forţele sale care operează în Fâşia Gaza au recuperat cadavrul unui ostatic ucis de Hamas în atacul din 7 octombrie. Trupul lui Ron Binyamin a fost găsit alături de alţi trei ostatici ucişi, a căror re

Preşedinta Georgiei a blocat legea „agenţilor străini” care a provocat proteste uriaşe în ţară

Mediafax acum 4 ore
Preşedinta Georgiei a respins legea care a declanşat săptămâni de proteste de stradă, potrivit BBC. Marţi, parlamentarii au adoptat legea controversată care cere ONG-urilor şi presei independente care primesc peste 20% din finanţare de la donatori s

Primii pasageri care au trecut prin noul terminal al Aeroportului Oradea au primit cadouri

Mediafax acum 6 ore
Reprezentanţii aeroportului din Oradea spun că este vorba despre un moment istoric. „Azi, 18 mai 2024, Aeroportul Oradea a marcat un moment istoric prin inaugurarea noului său terminal. Inaugurarea noului terminal al Aeroportului Oradea reprezintă o

Noi tensiuni în cabinetul de război al Israelului: Ministrul Benny Gantz spune că se va retrage din Guvern dacă nu se va adopta un nou plan cu privire la Gaza

HotNews acum 3 ore
Benny Gantz, un popular membru centrist al Cabinetului de război al Israelului, format din trei membri, a ameninţat sâmbătă că va demisiona din Guvern dacă acesta nu va adopta în trei săptămâni un nou plan cu privire la Gaza, decizie care l-ar lăsa

Geoană: „Sistemul de vot este cel mai primitiv din Europa. România nu poate sau nu vrea să-l democratizeze”

HotNews acum 7 ore
Sistemul de vot din România este cel mai primitiv din toată Europa a declarat, sâmbătă, secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, la Congresul Studenţilor din România, care a avut loc la Palatul Parlamentului, informează Agerpres. Mircea Ge

Şef al Poliţiei de Frontieră Galaţi, implicat într-un scandal sexual în care apare o adolescentă

Mediafax acum 10 ore
Ancheta a început după descoperirea unei conversaţii între adolescenta de 14 ani, din judeţul Brăila, şi şeful Poliţiei de Frontieră Galaţi, susţin surse apropiate anchetei. „Referitor la informaţiile apărute în spaţiul public cu privire la un facto

Box Alexandru Buleu și Erson Huseim, de la CSM Constanța, învingători în Cupa României (GALERIE FOTO)

Ziua Constanta acum 4 ore
Doi pugiliști de la CSM Constanța au boxat sâmbătă, 18 mai 2024, la Brăila, în finalele Cupei României pentru seniori U-22 și ambii au coborât treptele ringului victorioși. La categoria 51 kg, Erson Huseim s-a dovedit a fi cel mai formă boxer, înv

Vremea

București
acum

14°
dum.

13°/22°
lun.

12°/24°
mar.

12°/22°
mie.

12°/24°
Iasi
acum

10°
dum.

10°/23°
lun.

10°/24°
mar.

11°/25°
mie.

12°/23°
Constanta
acum

11°
dum.

11°/16°
lun.

13°/17°
mar.

14°/18°
mie.

15°/19°
Cluj-Napoca
acum

11°
dum.

10°/22°
lun.

12°/23°
mar.

13°/23°
mie.

11°/20°
Timisoara
acum

13°
dum.

13°/24°
lun.

13°/26°
mar.

15°/26°
mie.

15°/22°