Se implinesc 20 de ani de cand Romania a pornit istoriceste pe un nou drum. Nu discutam aici cum era imaginat si cum a fost acesta. Cert este ca, daca ceea ce a inscris Romania pe un nou drum a fost o clasica lovitura de stat, drumul marca o adevarata revolutie pentru ca presupunea o schimbare din temelii a randuielilor economico-sociale si politice, trecerea de la comunism la capitalism.
Acum, la doua decenii, se stie precis de unde s-a plecat: un comunism de cel mai ortodox tip, care oprima libertatea de expresie si libertatea de circulatie a oamenilor si care, in ciuda unor realizari economice si sociale, nu reusea sa asigure un sistem economic eficient si competitiv si un nivel de viata rezonabil. Astfel, in pofida unor rezistente, mai mult false decat reale, desprinderea de comunism s-a facut relativ usor si fara regrete, desi evident, ca la orice revolutie, au existat castigatori si perdanti. Acum, la doua decenii, se mai stie ca un numar de ani s-a bajbait pe noul drum, neconstientizandu-se de fapt unde se mergea si unde ar fi urmat sa se ajunga si tranzitie de fapt spre ce se traversa! S-a crezut ca bajbaiala este asociata tranzitiei, inerenta acesteia. si, cu timpul, totul se va aseza! Chiar daca, evident, nu la fel pentru toti. Caci polarizarea sociala era asumata, fiind imanenta sistemului capitalist. Problema este insa ca, nici dupa 20 de ani, nu se stie unde se afla Romania: a ajuns unde trebuia? Mai are de parcurs un drum? Cat drum si catre ce? Culmea culmilor este ca, tocmai pe masura ce s-a inaintat – unii spun chiar ca tranzitia s-a terminat! –, ramane mereu mai mult in nebuloasa ce este Romania din punct de vedere economico-social si unde se afla ea pe drumul teoretic de la comunism la capitalism. Tulburatoare este indeosebi intrebarea: a ajuns Romania in capitalism?!! Caci, in raport cu realitatea economico-sociala, din doua una: ori n-a ajuns