Mesajul a fost trimis. Multumesc!

UDREA POARTĂ GHINION Protejatul fostului ministru al Turismului îşi recunoaşte înfrângerea: „Facă-se voia lor!“ GALERIE FOTO

Publicat in Adevarul, marți 12 iunie 2012 ·

Victor Tarhon (PDL), omul căruia Elena Udrea (PDL) i-a acordat sprijin financiar pentru foarte multe proiecte este perdantul acestor alegeri locale: a pierdut postul de preşedinte al Consiliului Judeţean, a pierdut majoritatea în Consiliul Judeţean, a pierdut primari, a pierdut consilieri locali din judeţ, dar şi din municipiu.

Preşedintele Organizaţiei Judeţene PDL Tulcea a avut în ultimii patru ani o ascensiune vizibilă pe linie de partid: a ajuns vicepreşedinte la nivel naţional. S-a bucurat, pe tot parcursul mandatului, de sprijin financiar consistent din partea Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului, prin apropierea de ministrul Elena Udrea.

Amintim, pe scurt, doar o parte din proiectele finanţate cu bani grei de la ministerul condus de Elena Udrea: drumul spre Murighiol, triunghiul mănăstirilor, plaja de la Sulina, miniportul de la Sfântu Gheorghe. La toate inaugurările Elena Udrea a fost alături de Victor Tarhon la tăierile de panglici.

Tarhon a avut, aşadar, susţinere vădită din partea Elenei Udrea, care a şi declarat, la un moment dat, că în fiecare luni se întâlneşte cu liderul judeţean al PDL Tulcea.

Click pe poze pentru fotogalerie!

„Facă-se voia lor!“ Asta a transmis azi Victor Tarhon, în momentul în care şi-a asumat înfrângerea. Click AICI pentru întreaga declaraţie!

Nu acelaşi lucru se poate spune şi despre Constantin Hogea, primarul care a câştigat alegerile locale din 2012. Liderul municipalei PDL se poate lăuda cu puţine proiecte susţinute de ministerul Elenei Udrea (cum ar fi reabilitarea navei Republica sau proiecte de dezvoltare locală nefinalizate încă). De fiecare dată, însă, la semnarea contractelor ajungea la Tulcea pentru a-i fi alături nu Elena Udrea, ci secretarul de stat Răzvan Murgeanu.

Pierderile înregistrate de Victor Tarhon (în calitate de candidat şi în calitate de preşedinte de par

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Fosta ministră a Sănătății, Sorina Pintea, 3 ani și 6 luni de închisoare cu executare. Motivul pentru care a fost condamnată

Ziare.com acum o ora
Sorina Pintea, fostă ministră a Sănătăţii, a fost condamnată la 3 ani şi 6 luni cu executare, printr-o sentinţă pronunţată, vineri, 26 aprilie, de Tribunalul Cluj. Acuzată de luare de mită în formă continuată, ministra din guvernul Dăncilă rămâne și

Daniel Niculae, președintele Rapidului, urmărit penal în dosarul materialelor pirotehnice

HotNews acum 39 minute
Fostul internațional Daniel Niculae este urmărit penal în dosarul materialelor pirotehnice de la Rapid. Conform unui comunicat al autorităților, președintele giuleștenilor este acuzat că a participat activ la introducerea materialelor pirotehnice pe

UPDATE - Anchetă a DIICOT, după ce un băieţel din judeţul Gorj ar fi fost vândut pentru câteva sute de lei şi dus în Germania / Fraţii, preluaţi de Protecţia Copilului / Reacţia ministrului Familiei Natalia Intotero

News.ro acum 53 minute
Autorităţile române fac anchetă, după ce o familie din Gorj şi-ar fi vândut unul dintre copii, un băieţel de şase ani, care a fost scos din ţară şi dus în Germania. Suma pe care părinţii - tatăl alcoolic, iar mama cu probleme psihice – ar fi prmit-o

Arestări al Complexul Energetic Oltenia

Wall-Street.ro acum 4 ore
Liviu Cătălin Stănculescu, directorul Direcţiei Energie din cadrul Complexului Energetic Oltenia (CEO), a fost reţinut de DNA pentru trafic de influenţă, fiind acuzat că a primit mită 13.000 de euro de la un om de afaceri, pentru a urgenta plata uno

Lucrările la stația de metrou Piața Unirii 2 se prelungesc

Wall-Street.ro acum 3 ore
Lucrările la staţia de metrou Piaţa Unirii 2, accesul C, ieşirea spre Hanul lui Manuc, se vor prelungi până pe 10 mai, din cauza condiţiilor meteo nefavorabile din ultima perioadă, a anunţat Metrorex. Aceste lucrări presupun decopertarea suprafeţelo

„Este foarte bolnav”. Îngrijorările cu privire la Regele Charles sunt din ce în ce mai mari

Mediafax acum 2 ore
Potrivit New York Post, oficialii Palatului Buckingham au actualizat periodic planurile funerare ale regelui. Planurile funerare pentru Regele Charles ar fi început după moartea Reginei Elisabeta a II-a în 2022. După anunţul prognosticului de cancer

Viorel Cataramă revine în PNL, la aproape şase ani de la excluderea din partid: Voi încerca să promovez mesajul economic liberal de dreapta, pentru a deveni mai clar că în acest moment singurul partid care sprijină cu adevărat sectorul privat este PNL

News.ro acum 58 minute
Omul de afaceri Viorel Cataramă revine în PNL, la aproape şase ani de la excluderea din partid, formaîiunea pe care o conduce, Partidul Dreapta Liberală, urmând să fuzioneze prin absorbţie cu PNL. ”Voi încerca să promovez mesajul economic liberal de

Primarul Veneției proclamă taxa de intrare în oraș un succes

HotNews acum 46 minute
Primarul Veneţiei a salutat introducerea de joi a biletelor de acces în valoare de 5 euro pentru vizitarea Veneţiei, pe care a declarat-o un succes în cadrul eforturilor de limitare a fluxurilor de turişti care riscă să sufoce oraşul lagunar, transm

MAE Atenționare de călătorie pentru Ungaria - Restricții de circulație pentru camioanele de mare tonaj (peste 7,5t)

Ziua Constanta acum 4 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Ungaria că Ministerul Construcțiilor și Transportului din această țară va impune interdicția de deplasare pentru camioanel

Temperaturi mai ridicate decât cele normale. Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni

Press Alert acum 6 ore
Temperaturile vor fi mai ridicate decât cele specifice perioadei, până la sfârșitul lunii mai, cu excepția săpătămânii 6 – 13 mai, când vor fi normale pentru această etapă, se arată în prognoza pe următoarele patru săptămâni. Săptămâna 29 aprilie –

Vremea

București
acum

15°
vin.

9°/16°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/23°
lun.

12°/22°
Iasi
acum

14°
vin.

8°/14°
sâm.

7°/19°
dum.

11°/22°
lun.

10°/21°
Constanta
acum

16°
vin.

10°/16°
sâm.

11°/15°
dum.

12°/16°
lun.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

15°
vin.

4°/15°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
lun.

9°/21°
Timisoara
acum

17°
vin.

5°/17°
sâm.

8°/21°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°