In structura intima a psihologiei obedientei predomina "arta supunerii si a disimulatiunii". Se stie ca "liberarile psihice se obtin prin ritual si gesturi simbolice", dar cu toate acestea, oamenii pot trai fara problematizari sau oscilatii ale constiintei chiar si in plina "inanitie culturala".
Un om complex nu poate trai "fara lux intelectual si sufletesc". Constantin Beldie afirma, in numele generatiei sale, ca "orice om intelept isi doreste o carte buna si un san de femeie rara".
Continuam sa traim in "epoca atacurilor perfide, chiar in mijloacele de transport in comun unde oamenii nu mai au retinerile politetii, nici inhibitiile moralei religioase". Din nefericire "oamenii amorfi, oamenii morti, prin banalitate, ai societatilor, nu fac istoria. Ei sunt obiecte de istorie". Cu conditia sa nu se gaseasca in functii decizionale de prim rang.
Sediul gandirii si imaginatiei oricarui obedient are conotatie digestiva, spiritul sau salasluind in burta: acolo "se afla chiar si sensibilitatea lor artistica si tonalitatea sufleteasca". Acestea sunt trasaturile definitorii omului amorf, cadavru-viu. Obedientul "se indoieste de sine insusi, de umbra sa, de amanta sa, de prietenul sau", mai putin de poruncile sefului care sunt litera de lege. Obedientul intotdeauna sa va disculpa spunand: "N-am nici o vina! Asa mi-a cerut sefu'!". De aceea este banuielnic si prepuielnic. Iubeste sarada, spune da si gandeste nu, iar cand a spus nu inclina mult spre da.
Ocupatia princiara a obedientului are tot un caracter digestiv, stimulul aflandu-se "de la buric in jos" iar calea regala a caracterului sau porneste de la buze, trece prin esofag la intestinul gros, obisnuind a "stoarce placeri din hoitul sau ca dintr-o lamaie".
Dupa tipicul latifundiarului de circumstanta istorica, baron regional sau local, manelist sau iubitor de muschi tatuati, obedientul dispre