Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Autostrada Soarelui va fi inaugurată pe 29 noiembrie

Publicat in Romania Libera, vineri 23 noiembrie 2012 ·

Un sfert de veac. De atât a fost nevoie pentru ca România să termine autostrada de 211 kilometri care leagă Bucureştiul de Constanţa. Primul tronson, Cernavodă-Feteşti, a fost inau­gurat în 1987. Pe 29 noiembrie 2012 va fi dat în folosinţă şi ultimul tronson: Cernavodă-Medgidia. Pe acesta se circulă în prezent pe câte un singur sens, iar pe 29 noiembrie este anunţată şi deschiderea celorlalte două sensuri. Informaţia a fost furnizată neoficial de către reprezentanţii constructorului. Surse din PSD au confirmat data şi au afirmat că la tăierea panglicii este aşteptat prim-ministrul Victor Ponta, alături de parlamentari şi candidaţi USL. Victor Ponta a fost prezent şi la inaugurarea actualelor două sensuri de mers între Cernavodă şi Medgi­dia pe 19 iulie.

Amânare electorală?

O vizită realizată săptămâna trecută pe traseul autostrăzii ar fi demonstrat oricărui şofer că lucrările sunt gata. Stratul de uzură este turnat, despărţitoarele de drumuri sunt montate, marcajele rutiere şi panourile sunt de asemenea prezente. Echipele de muncitori mai aveau de lucru numai la consolidarea malurilor de pământ. Există voci care spun că inaugurarea oficială ar fi amânată pentru ultimele zile de campanie electorală.

Fără benzinării sau semnal la mobil

În ciuda inaugurării iminente, tronsonul Cernavodă-Medgidia nu va avea câteva dintre facilităţile unei autostrăzi adevărate. Este vorba despre staţii de combustibili, toalete, spaţii de refugiu şi chiar semnal GSM. Zeci de şoferi s-au plâns, de la inaugurarea tronsonului dintre Cernavodă şi Constanţa, că nu îşi pot folosi telefoanele mobile pe o bună distanţă din autostradă. E drept, inaugurarea de pe 29 noiembrie înseamnă practic deschiderea traficului pe patru benzi, ceea ce nu echivalează cu recepţia finală a lucrărilor.

Prima inaugurare, în 1987

După prima inagurare, cea a tronsonului Feteşt

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Tenis Sorana Cîrstea s-a calificat în optimile de finală ale turneului WTA 1.000 de la Roma

Ziua Constanta acum 48 minute
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea s-a calificat, sâmbătă, în optimile de finală ale turneului WTA 1.000 de la Roma, dotat cu premii totale de 4.791.105 euro, după ce a învins-o pe cehoaica Marketa Vondrousova, a şasea favorită, cu 7-6 (7/1),

„Îi doresc tot binele din lume!”. Donald Trump spulberă speculațiile în ceea ce privește desemnarea lui Nikki Haley pentru funcţia de vicepreşedinte

HotNews acum 24 minute
Fostul preşedinte american Donald Trump, care candidează în alegerile din noiembrie pentru un nou mandat la Casa Albă, a dat sâmbătă asigurări că fosta sa rivală republicană Nikki Haley nu se numără printre persoanele pe care el le ia în considerare

RECORD de asistență pe Arena Națională la FCSB - CFR Cluj!

Gazeta Sporturilor acum o ora
din etapa 9 a play-off-ului, partidă la finalul căreia roș-albaștrii vor sărbători titlul, a doborât recordul de asistență pe Arena Națională, cel mai mare stadion al țării! În campionatul României, o singură dată au mai asistat peste 50.000 de oame

UPDATE - Mihai Leu, internat de urgenţă din cauza unor complicaţii după o operaţie. El a fost transferat de la Hunedoara la Bucureşti. Mesajul sportivului

News.ro acum 2 ore
Campionul la box şi raliu Mihai Leu a fost internat de urgenţă, vineri seară, la spitalul din Hunedoara, de unde a fost transferat apoi la Bucureşti. Într-un mesaj postat pe Facebook, Mihai Leu a notat că este pe mâini bune şi că se gândeşte deja la

Emmanuel Macron spune că "speră" că Franţa nu va trebui să meargă la război - VIDEO

News.ro acum 3 ore
Preşedintele francez Emmanuel Macron a declarat sâmbătă că "speră" că Franţa nu va trebui să meargă la război, referindu-se la invazia rusă din Ucraina, într-un videoclip publicat aparent pentru a susţine dificila campanie pentru alegerile europene

Aurora boreală, vizibilă din România, la o intensitate care nu a mai fost observată de sute de ani

HotNews acum 10 ore
Aurora boreală a fost vizibilă din România, în noaptea de vineri spre sâmbătă, la o intensitate care nu a mai fost documentată de sute de ani, a precizat dr. Adrian Şonka, astronom în cadrul Observatorului Astronomic „Amiral Vasile Urseanu". Aurora

Handbal feminin: Gloria Bistriţa – Storhamar Handball Elite, în finala European League, la Graz

News.ro acum o ora
Echipa de handbal feminin Gloria Bistriţa va întâlni formaţia Storhamar Handball Elite în finala European League, la Turneul F4 de la Graz. În semifinale, Gloria a eliminat Dunărea Brăila, iar Storhamar Handball Elite a trecut de Neptunes Nantes. În

O autocisternă încărcată cu oţet s-a răsturnat pe autostrada A1, lângă Deva, pe sensul de mers spre Sibiu/ În accident a mai fost implicată o maşină cu platformă care transporta un microbuz

News.ro acum 5 ore
O autocisternă care transporta oţet şi o maşină cu platformă care transporta un microbuz, au fost implicate într-un accident rutier pe autostrada A1, în apropiere de Deva, în judeţul Hunedoara. Şoferul autocisternei a fost dus de urgenţă la spital.

Starea lui Florin Piersic, ameliorată. Actorul s-a ridicat în picioare la marginea patului

Mediafax acum 8 ore
Starea generală a lui Florin Piersic s-a ameliorat, anunţă managerul interimar al Spitalului Foişor, Şerban Dragosloveanu. Actorul este cooperant, s-a ridicat în picioare la marginea patului după mai multe săptămâni.

VIDEO Momentul în care un bărbat este scos de sub dărâmături, la 5 zile după prăbușirea unei clădiri în Africa de Sud: „Un adevărat miracol”

HotNews acum 2 ore
Un bărbat a fost salvat dintre dărâmături la cinci zile după prăbuşirea unei clădiri în Africa de Sud, în ceea ce premierul din Western Cape, Alan Winde, a declarat că este „un adevărat miracol”, scrie sâmbătă Reuters. Salvatorii desfășoară operațiu

Vremea

București
acum

17°
sâm.

10°/23°
dum.

10°/17°
lun.

9°/17°
mar.

11°/17°
Iasi
acum

15°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/17°
lun.

6°/15°
mar.

8°/16°
Constanta
acum

14°
sâm.

11°/17°
dum.

13°/16°
lun.

9°/15°
mar.

9°/15°
Cluj-Napoca
acum

15°
sâm.

9°/19°
dum.

7°/14°
lun.

5°/16°
mar.

6°/18°
Timisoara
acum

15°
sâm.

11°/22°
dum.

11°/19°
lun.

7°/20°
mar.

9°/20°