Potrivit unui proiect de act normativ elaborat de Ministerul Agriculturii, se stabileşte pentru anul 2011, un cuantum efectiv al plăţilor naţionale directe complementare, de 37,22 euro/hectar, respectiv 162,19 lei/ha, ca rezultat al determinării de către APIA a suprafeţelor arabile eligibile la plată pentru campania 2011.
Acest cuantum a fost stabilit pentru a menţine nivelul, exprimat în lei, al plăţilor directe pe suprafaţă pentru anul 2011, similar celui aprobat pentru anul 2010. Astfel, pentru anul 2010 plăţile directe pe suprafaţă au fost în cuantum total de 559,60 lei/ha.
Pentru anul 2011 acest nivel se asigură din plata a 397,40 lei/ha care reprezintă cuantumul efectiv de plată în cadrul schemei de plată unică pe suprafaţă, respectiv plata a 162,19 lei/ha care reprezintă cuantumul efectiv de plată în cadrul schemei de plăţi naţionale directe complementare, se arată în Nota de fundamentare a actului normativ.
Pentru unele sectoare, aceste plăţi se suplimentează cu plăţi naţionale complementare specifice, care se asigură de asemenea din bugetul naţional, astfel: in şi cânepă pentru fibră - 41,74 euro/hectar; hamei – 60 euro/hectar; tutun – 1.162,78 euro/hectar şi sfeclă de zahăr - 237 euro/hectar, aceasta fiind foarte cultivată în zona Braşovului, Covasnei şi Harghitei.
410 lei pentru o vacă
Un alt proiect de act normativ stabileşte Cuantumul plăţii naţionale directe complementare în sectorul zootehnic, pentru specia bovine, în anul 2011, ca fiind în valoare unitară de 410 lei/cap bovine. În plus, Ministerul Agriculturii a stabilit ca sprijinul financiar aferent cererilor depuse în anul 2011 de crescătorii de ovine şi caprine să fie de 40 lei per cap de animal. Potrivit unui proiect de act normativ elaborat de Ministerul Agriculturii, se stabileşte pentru anul 2011, un cuantum efectiv al plăţilor naţionale directe complement