Nu ştiu dacă preţul aurului se trage doar din calităţile sale fizice şi nu ştiu dacă aurul e doar un metal preţios, nu ştiu dacă nu cumva e adevărat ceea ce ne spun oamenii care au clarvedere adevărată sau clarsimţire şi anume că aurul memorează ”existenţa”, întamplările celor ce-l poartă. În vreme ce cristalele reflectă energia, aurul o memorează. Sunt oameni care pot ţine în mană un inel şi pot povesti istoria celui ce l-a purtat. O mărturisire credibilă în acest sens am citit în cartea lui Joe Vitale, ”Zero Limite”, unde autorul povesteşte cum Ihaleakala Hew Len, un iniţiat pe care mulţi romani îl cunosc, deja, căci a fost şi în Romania, descrie scene din vieţile celor ce au purtat un inel, doar atingand inelul. Mă gandesc acum la ”memoria aurului” pentru că, din întamplare, am putut să văd duminică seara, de ziua Maicii Domnului, miile de oameni ce curgeau ca un ...rau de la Universitate spre Piaţa Romană. Trăiam sentimentul că nu văzusem aşa ”revărsare” de mulţimi nici măcar la Revoluţia din 1989; culmea e că energia acelei mulţimi avea o frumuseţe, pe care am putut s-o simt mai clar cu ochii închişi. Sunetele acelei mulţimi erau exact sunetele naturii; părea că acolo, pe stradă, curgea cu putere un rau, o casacadă, părea că mulţimile foşneau cum foşneşte vantul în păduri, părea că se leagănă crengile pomilor şi curge, şi susură apa...pe străzi. Părea că munţii de la Roşia Montană sau, poate, toţi munţii ţării şi pădurile ce-i acoperă se mutaseră pe Bulevardul Magheru, părea că sunetele naturii se întrupaseră acolo, în mulţimi şi se manifestau prin ele. Părea că munţii şi pădurile merg pe stradă, că vantul şi curgerea raului sunt şi ele pe stradă. Simţeam toate acestea atunci şi, în acelaşi timp, îmi răsuna în minte întrebarea; ”ce forţă adusese munţii şi vantul, raurile şi pădurile pe Bulevardul Magheru, oare ce putere este aceea care a materializat natura, din