Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Superstiţiile, între mit şi realitate: cum să ţii departe ghinionul dacă baţi în lemn şi porţi un talisman

Publicat in Adevarul, duminică 6 octombrie 2013 ·

Poate că a bate în lemn nu ţine departe ghinionul, dar totuşi ne ajută, deoarece calmează stresul şi ne scapă de temeri.

Acţiunile pe care le facem pentru a ţine ghinionul la distanţă au un efect mai mare decât credeam asupra organismului, susţine un nou studiu, citat de „Huffington Post“. „Descoperirile noastre sugerează, însă, că nu toate acţiunile pentru dezlegarea ghinionului sunt la fel de eficiente. Gesturile pentru împiedicarea ghinionului, care «împing» departe consecinţele negative, sunt cele mai eficiente“, mărturiseşte unul dintre autorii studiului, profesorul Jane Risen de la Universitatea din Chicago, SUA.

Mai precis, superstiţiile care implică alungarea ghinionului, cum este a bate în lemn sau sarea aruncată peste umărul stâng, ajută mult mai mult oamenii care cred că o astfel de acţiune îi scapă de neplăceri. Rezultatele studiului se bazează pe mai multe experimente în cadrul cărora participanţilor li s-a cerut să „tenteze soarta“ şi apoi să facă ceva pentru a remedia efectele superstiţiei.

Într-un mod similar, cercetările anterioare sugerează că talismanele norocoase pot fi foarte eficiente în cazul reuşitelor. Un studiu din 2010 a demonstrat că talismanele cresc încrederea în sine înainte de implicarea într-o activitate, conducând la îndeplinirea scopurilor şi la o performanţă mai bună.

Aşadar, deşi o superstiţie nu înseamnă mare lucru, ceea ce facem pentru a împiedica nenorocul să ne atingă are efect asupra minţii şi ne face mai încrezători în propriile puteri.

Citeşte şi:

Soluţii pentru o viaţă mai calmă: cum să nu te laşi stresat de stres

Una dintre ironiile vieţii este că suntem mult prea aglomeraţi pentru a ne putea ocupa de lucrurile care ne stresează. Suntem, pur şi simplu, stresaţi de stres. Fiecare zi este extrem de plină, cu multe lucruri de pe listă

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ian Gelder, actorul care l-a interpretat pe Kevan Lannister în Game of Thrones, a murit la 74 de ani

Mediafax acum 31 minute
Gelder a murit luni, la cinci luni după ce a fost diagnosticat cu cancer al căilor biliare, a anunţat actorul Ben Daniels pe Instagram. El a spus că Gelder a fost un „actor minunat”. „A fost cea mai bună, cea mai generoasă, cea mai plină de spirit ş

AstraZeneca anunţă că va retrage vaccinul COVID-19 la nivel global, deoarece cererea scade

News.ro acum 31 minute
AstraZeneca anunţă că a iniţiat retragerea la nivel mondial a vaccinului său COVID-19 din cauza unui "surplus de vaccinuri actualizate disponibile", transmite Reuters De asemenea, compania a precizat că va proceda la retragerea autorizaţiilor de int

VIDEO & GALERIE FOTO Klaus Iohannis, întâlnire cu Joe Biden la Casa Albă. Iohannis: Trebuie să devenim mai puternici din punct de vedere militar. Războiul este în Marea Neagră / Despre sistemele Patriot pentru Ucraina: „Vom discuta în CSAT ce putem să oferim”

Mediafax acum 8 ore
Preşedintele României, Klaus Iohannis, se va afla, în perioada 7-8 mai, într-o vizită de lucru la Washington, DC. Iohannis: Am abordat şi problema României în programul Visa waiver, obiectivul nostru este să îndeplinim toate obiectivele în acest pro

SUA au oprit transportul de arme către Israel pentru a preveni invazia de la Rafah, potrivit unui oficial american

News.ro acum o ora
Administraţia preşedintelui american Joe Biden a oprit săptămâna trecută un transport de arme către Israel, în opoziţie faţă de aparentele demersuri ale israelienilor de a invada oraşul Rafah din sudul Fâşiei Gaza, a declarat marţi un înalt oficial

Poliţiştii locali protestează astăzi în faţa guvernului

Ziarul Financiar acum 8 ore
Sindicaliştii din cadrul Federaţiei Naţionale a Sindicatelor Unite din Poliţia Locală protestează astăzi în faţa Guvernului României. Poliţiştii locali cer aplicarea condiţiilor legale de muncă pentru această categorie respectarea normei de hrană şi

Borussia Dortmund elimină surprinzător pe PSG şi e în finala Ligii Campionilor

Mediafax acum 44 minute
Chiar şi după o victoria din tur cu 1-0 pe teren propriu în faţa lui PSG pe 30 aprilie, graţie golului lui Niclas Fullkrug, specialiştii şi fanii se aşteptau ca francezii să îi surclaseze în manşa secundă. PSG a nimerit bara de patru ori, totuşi cel

SUA: Procesul intentat lui Trump în Florida privind documentele clasificate a fost amânat pe termen nedefinit

HotNews acum 3 ore
Un tribunal federal din Florida a amânat marţi pe o perioadă nedeterminată începerea procesului penal al fostului preşedinte american Donald Trump în cazul în care acesta este acuzat că a folosit cu neglijenţă documente clasificate, informează AFP.

Florin Piersic, transferat cu avionul SMURD de la Cluj-Napoca la București

HotNews acum 11 ore
Actorul Florin Piersic este transferat marți seară de la Cluj-Napoca la Institutul Matei Balș din Capitală cu un avion SMURD, au declarat pentru HotNews surse medicale. Florin PiersicFoto: AGERPRES „În aceste momente, aeronava se află pe Aeroportul

Cutremur în România, miercuri dimineața!

Ziua Constanta acum 9 minute
Deși a avut o intensitate scăzută, cutremurul care a avut loc miercuri dimineață, 08 mai 2024, s-a produs într-o zonă din țară unde nu au loc mișcări seismice de obicei. Datele Institutului Naţional de Cercetare - Dezvoltare pentru Fizica Pământulu

Ce nu e bine să facă femeile în miercurea din Săptămâna Luminată

Adevarul acum 36 minute
Săptămâna care urmează după Învierea Domnului este cunoscută sub numele de Săptămâna Luminată. În biserici, slujbele din Săptămâna Luminată se ţin cu Uşile Împărăteşti larg deschise, ca un simbol pentru uşa deschisă de la mormântul Mântuitorului.

Vremea

București
acum

18°
mie.

14°/18°
joi

11°/18°
vin.

11°/20°
sâm.

10°/22°
Iasi
acum

12°
mie.

11°/17°
joi

9°/17°
vin.

12°/20°
sâm.

12°/19°
Constanta
acum

17°
mie.

13°/17°
joi

13°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

11°/16°
Cluj-Napoca
acum

13°
mie.

12°/14°
joi

7°/12°
vin.

6°/18°
sâm.

8°/18°
Timisoara
acum

15°
mie.

13°/22°
joi

11°/18°
vin.

11°/18°
sâm.

11°/21°