Ponta a făcut un lucru care nu este pe placul nici unei opoziţii: a asumat, în numele guvernului, un proiect de lege care va intra în vigoare fără să mai fie discutat şi să mai poată fi amendat de parlament.

E bine? E rău? În general, nu este bine să se recurgă la astfel de procedee. Este o modalitate nedemocratică de a impune nişte reglementări. Uneori este însă necesar. Nu ştiu dacă a fost cazul acum. Noua lege a despăgubirilor nu va rezolva mare lucru pentru simplul motiv că marile “tunuri” în materie de retrocedări s-au dat deja. “Trusturile” de specialişti în domeniu (avocaţi, economişti, politicieni) lucrează din greu la recuperarea de documentaţie şi la inventarea de titluri de proprietate de ani buni. Startul l-a dat Convenţia Democratică cu a sa celebră “lege Lupu” care a scos din circuitul public sute de mii de hectare de pădure pe care retrocedanţii s-au grăbit să le şteargă de pe hartă. O preocupare atentă faţă de problemă a manifestat premierul Tăriceanu care, în virtutea principiilor liberale, a încercat să reglementeze hoţia printr-o invenţie care va rămâne in istorie: Fondul Proprietatea – în care s-au strâns mai ales cei care nu au reuşit să pună mâna pe proprietăţi prin metodele directe de retrocedare în natură.

Aşa cum spune şi Ponta, a fost afacerea secolului. O mână de indivizi inventivi au declanşat o amănunţită cercetare a proprietăţilor nerevendicate şi au găsit, prin toate metodele posibile, nişte beneficiari direcţi sau urmaşi, de la care au achiziţionat aşa-zisele drepturi litigioase: “nene, mata nu ai şanse să rezişti până se sfârşesc procesele, care pot dura zeci de ani, noi îţi dăm nişte bani acum când mai ai ce face cu ei, şi cu restul ne-om descurca noi!”

Mecanismul era bine pus la punct, filierele beneficiind de concursul administraţiilor locale, al arhivelor, al unor instanţe specializate care