Mesajul a fost trimis. Multumesc!

VIDEO Traian Băsescu s-a întâlnit cu Jose Manuel Barroso. Preşedintele CE: "Toate forţele politice din România trebuie să se concentreze pe refacerea stabilităţii"

Publicat in Gandul, vineri 14 septembrie 2012 · ·

Preşedintele Traian Băsescu a ajuns la Bruxelles pentru vizita de lucru în cursul căreia va avea întâlniri cu preşedintele Comisiei Europene, José Manuel Barroso, cu comisarul european pentru Justiţie, Viviane Reding, şi cu preşedintele Consiliului European, Herman Van Rompuy. Şeful statului va avea convorbiri cu preşedintele Barroso începând cu ora 11.00 (ora României), urmate de întâlnirea cu comisarul Reding în jurul orei 12.30, iar întrevederea cu Van Rompuy va avea loc la sediul Consiliului European, la ora 16.15. Printre subiectele pe care Traian Băsescu le discută cu oficialii europeni se numără prevederile noului Tratat fiscal privind zona euro, declaraţiile lui Barroso de miercuri, din Parlamentul European, privind modul în care statele membre trebuie să acţioneze ca o uniune, dar şi problemele importante de pe agenda României - criza politică de la Bucureşti, aderarea la zona Euro şi la spaţiul Schengen. Preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, i-a transmis lui Traian Băsescu îngrijorările cu privire la evenimentele politice recente din România şi la imaginea pe care ţara şi-a creat-o în UE, conform unui comunicat de presă al CE. Barroso a subliniat că nu va exista niciun compromis din partea Comisiei în ce priveşte respectarea statului de drept, independenţa justiţiei şi respectarea Constituţiei. Barroso i-a mai spus lui Băsescu că stabilitatea României este importantă pentru credibilitatea economică şi financiară a ţării. Situaţia din România va fi în continuare supravegheată cu atenţie de CE. "Toate forţele politice din România, din guvern şi din opoziţie, trebuie să acţioneze cu responsabilitate şi reţinere şi să se concentreze foarte ferm pe nevoia urgentă de a reface stabilitatea instituţională şi politică", i-a spus Barroso lui Băsescu. Barroso şi Băsescu au mai discutat şi despre situaţia zonei Euro şi despre propunerile CE privind Uniun

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Meciul dintre Farul și Sepsi, întrerupt din cauza scandărilor xenofobe

HotNews acum 8 ore
​Arbitrul Adrian Cojocaru a întrerupt temporar partida dintre Farul Constanța și Sepsi Sfântu Gheorghe din cauza scandărilor xenofobe ale galeriei gazdelor. Meciul a fost reluat după două minute. Suporterii echipei Farul ConstanțaFoto: Razvan Pasari

Un tânăr de 21 de ani a murit şi patru persoane au fost rănite, într-un accident rutier produs în judeţul Hunedoara / Şoferul vinovat, alcoolemie de 0,54 mg/l alcool pur în aerul expirat - FOTO

News.ro acum 10 ore
Un tânăr de 21 de ani a murit, vineri, şi patru persoane au fost rănite, între care un adolescent de 16 ani, într-un accident rutier produs în judeţul Hunedoara. La şoferul vinovat aparatul alcooltest a indicat o valoare de 0,54 mg/l alcool pur în a

VIDEO Incendiu uriaș la o fabrică de armament din Berlin. Uzina Diehl produce sistemul de apărare antiaeriană IRIS-T, furnizat şi Ucrainei / Alertă de nor toxic periculos

HotNews acum 12 ore
O fabrică germană aparţinând companiei Diehl Metal, care produce sistemul de apărare antiaeriană IRIS-T SLM pe care Berlinul îl furnizează armatei ucrainene, a fost cuprinsă vineri de un incendiu impresionant, relatează presa germană citată de Le Fi

Poșta Română confirmă livrarea pensiilor înainte de Paște. Precizări despre ”cazurile excepţionale”

Ziare.com acum 13 ore
Compania Naţională ”Poşta Română” (CNPR) informează că a început livrarea pensiilor din data de 27 aprilie, cu cinci zile înainte de calendarul lunar pentru distribuirea acestora, şi estimează că până la sfârşitul zilei de vineri se va apropia de pr

Simona Halep despre momentul în care a aflat că a fost depistată pozitiv: A fost ca şi cum m-ar fi lovit un camion

News.ro acum 11 ore
Simona Halep povesteşte, într-un interviu pentru Tennis Channel, despre momentul în care a fost depistată pozitiv şi starea ei de spirit din timpul suspendării. Ea a comparat şocul anunţului depistării cu o substanţă interzisă cu impactul cu un cami

Ionuţ Stroe, întrebat dacă va fi modificată data alegerilor prezidenţiale: Este un subiect pe care îl vom aborda după data de 9 iunie

News.ro acum 8 ore
Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe, a afirmat, vineris eară, că, după alegerile din 9 iunie, se va discuta la nivelul coaliţiei de guvernare dacă va fi modificată data alegerilor prezidenţiale. Până atunci, însă ”evoluăm în ecuaţia alegerilor

Erdogan afirmă că a suspendat orice legătură comercială cu Israelul pentru obţinerea unui armistiţiu în Gaza

G4Media acum 9 ore
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a declarat vineri că suspendarea relaţiilor comerciale cu Israelul, anunţată cu o zi înainte, vizează să „forţeze” ţara să accepte un armistiţiu în Fâşia Gaza, relatează AFP, preluată de Agerpres. „Am luat anum

Locul din România unde se află CEA MAI FRUMOASĂ stradă din Europa / Puțini știu despre ea

Gandul acum 11 ore
Cea mai frumoasă stradă din Europa este România. Aceasta are un aspect feeric în această perioadă, datorită cireșilor japonezi. Vestul țării se poate „mândri” cu faptul că are cea mai frumoasă stradă din Europa. Strada, situată lângă Parcul Rozelor

UEFA a decis ca loturile participantelor la Euro 2024 să fie de câte 26 de jucători

News.ro acum 12 ore
Comitetul Executiv al UEFA a decis să extindă listele pentru turneul final al Campionatului European de la 23 la 26 de jucători, informează L’Equipe. Contactaţi în ultimele ore prin e-mail, membrii Comitetului Executiv al UEFA au decis vineri să măr

Prefectura Prahova: Operaţiunile de umplere de pe strada 23 August au fost finalizate

Mediafax acum 12 ore
Operaţiunile de umplere de pe strada 23 August din Slănic au fost finalizate, a anunţat vineri după-amiaza prefectul judeţului Prahova, Emil Drăgănescu. Acesta susţine că, în perioada următoare, eventuale tasări ale acestei lucrări sunt normale.

Vremea

București
acum

11°
sâm.

11°/21°
dum.

11°/22°
lun.

13°/25°
mar.

14°/26°
Iasi
acum

13°
sâm.

12°/20°
dum.

9°/22°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
Constanta
acum

11°
sâm.

11°/15°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
Cluj-Napoca
acum

12°
sâm.

12°/22°
dum.

10°/20°
lun.

11°/22°
mar.

12°/23°
Timisoara
acum

10°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

13°/25°