Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Baia Mare: Foştii angajaţi Cuprom ameninţă cu greva foamei

Publicat in Adevarul, vineri 2 octombrie 2009 ·

Foştii angajaţi ai Combinatului Metalurgic Cuprom din Baia Mare vor cu orice preţ să li se dea ce li se cuvine, şi anume salariile compensatorii. În acest sens, ei spun că vor face greva foamei, pe o perioadă determinată de trei zile, după data de 8 octombrie.

Citeşte şi:

Mircea Geoană, huiduit azi la Baia Mare

Pentru a-şi atinge scopul, o parte dintre angajaţii disponibilizaţi sunt hotărâţi să facă greva foamei. Tensiunile la combinatul Cuprom au apărut încă din toamna anului trecut. Sindicaliştii au ieşit de mai multe ori în stradă şi au mărşăluit, iar la un moment dat au ajuns chiar să sechestreze o parte dintre şefii intreprinderii pentru că aceştia nu le-au dat un răspuns în ce priveşte situaţia disponibilizărilor. În prima fază, la nivelul unităţii din Baia Mare s-a decis ca 27 de oameni să fie daţi afară, după care a urmat punerea pe liber a încă 280 persoane. Cuprom a închis fabrica de rafinare a cuprului din Baia Mare în toamna anului 2008. Aceasta era principala furnizoare de materie primă către producătorul de sârmă din cupru deţinut de Cuprom în Zalău, judeţul Sălaj.

„Vrem să facem totul legal”

Nemulţumiţi de ultimele discuţii purtate cu subprefectul Alexandru Cosma şi de faptul că acţiunea demarată de ei, în urmă cu o lună, nu a avut efectul aşteptat, personalul disponibilizat este decis ca în prima decadă a lunii octombrie să demareze un nou miting de protest. „Noi vrem să facem totul legal. Nu doar să ne prezentăm cu o pancardă în faţa Prefecturii”, spune Ioan Coza, liderul de sindicat al societăţii Cuprom. „În data de 8 octombrie ne vom întâlni şi vom vedea exact care dintre angajaţi va face greva foamei”, continuă Coza. „Avem în plan declanşarea unui nou protest, după care suntem decişi să începem greva foamei pe o perioadă determinată, de trei zile, în faţa Palatului Administrativ”, subliniat Ioan C

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Turcia suspendă toate relațiile comerciale cu Israelul

HotNews acum o ora
Turcia și-a suspendat joi relațiile comerciale cu Israelul, după ce și-a restricționat deja exporturile către această țară în aprilie, a anunțat Ministerul turc al Comerțului, citat de AFP. Erdogan, la mitingul pro PalestinaFoto: Yasin AKGUL / AFP /

Mai mulţi elevi care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat la un restaurant/ DSP Braşov face o anchetă/ Şeful ISJ afirmă că nu s-a primit o notificare oficială

News.ro acum 2 ore
Cel puţin şapte elevi, din mai multe judeţe, care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat într-un restaurant din Codlea, scrie Edupedu.ro. Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Braşov

Spitalul Militar din Cluj-Napoca: Actorul Florin Piersic nu a contractat nicio infecţie nosocomială pe timpul internării în spitalul nostru

News.ro acum 4 ore
Reprezentanţii Spitalului Militar din Cluj-Napoca au precizat, joi, că actorul Florin Piersic nu a contractat vreo infecţie nosocomială cât timp a fost internat în această unitate medicală, unde a fost supus unei intervenţii chirurgicale la genunchi.

Cum evaluează spionajul american războiul din Ucraina și relația cu China

HotNews acum 41 minute
Preşedintele rus Vladimir Putin consideră că evoluţiile interne şi internaţionale tind să îi fie favorabile şi probabil că va continua cu tactici agresive în Ucraina, aşa că este puţin probabil ca războiul să se încheie prea curând, a declarat joi o

Purtătoarea de cuvânt a MAE din Rusia: Declarațiile lui Macron despre trimiterea de trupe NATO în Ucraina ”au de-a face cu anumite zile ale săptămânii”

Ziare.com acum 5 ore
Comentariile preşedintelui francez Emmanuel Macron cu privire la posibilitatea trimiterii de trupe în Ucraina "au de-a face cu anumite zile ale săptămânii", a comentat ironic pentru TASS purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zah

Un urs a fost văzut pe străzile din municipiul Sebeş. Autorităţile au transmis mesaj Ro-Alert

Mediafax acum 2 ore
Un urs a fost văzut în municipiul Sebeş, judeţul Alba. Incidentul s-a produs joi seara. Autorităţile au emis mesaj de avertizare RO-Alert.

Trimiterea de trupe NATO în Ucraina ar declanşa al Treilea Război Mondial, consideră ministrul ungar de Externe VIDEO

Ziare.com acum 6 ore
Péter Szijjártó, ministrul ungar de Externe, aflat joi, 2 mai, în Franţa, s-a arătat îngrijorat de ultimele declaraţii ale preşedintelui Emmanuel Macron, care a reiterat, într-un interviu pentru The Economist, că trimiterea de trupe occidentale în U

Netanyahu: Trebuie să ne protejăm singuri, pentru că nu apără nimeni

Wall-Street.ro acum 4 ore
Evreii trebuie să fie capabili să se apere singuri, pentru că nimeni nu-i va apăra, a afirmat prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu, în timp ce tot mai multe voci se ridică împotriva războiului dus de Israel în Fâşia Gaza, informează AFP, cita

Parlamentul sârb a aprobat guvernul de coaliţie condus de Milos Vucevic. Doi dintre membrii executivului sunt proruşi sancţionaţi de SUA

News.ro acum 4 ore
Parlamentul sârb a aprobat joi guvernul de coaliţie al premierului desemnat Milos Vucevic, care a spus că va fi un executiv "de continuitate", ce va trebui să conducă ţara balcanică prin provocările geopolitice din regiune şi tensiunile cu Kosovo, r

Zeci de mii de persoane protestează din nou în Georgia împotriva proiectului de lege asupra „influenţei străine”

G4Media acum 4 ore
Zeci de mii de persoane au ieşit în stradă joi seara în Georgia, pentru a protesta din nou împotriva proiectului de lege controversat asupra „influenţei străine”, dorit de guvern, informează AFP, transmite Agerpres. Spre deosebire de zilele preceden

Vremea

București
acum

13°
vin.

12°/15°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/22°
lun.

13°/24°
Iasi
acum

13°
vin.

13°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
lun.

11°/26°
Constanta
acum

11°
vin.

11°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
lun.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

18°
vin.

12°/21°
sâm.

12°/21°
dum.

12°/21°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

16°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/23°