Extraordinara aventură a Editurii Grasset a găsit în Henry Muller nu numai un martor privilegiat ci şi un memorialist plin de har. Muller e angajat la editură în noiembrie 1923; optează pentru această meserie din pură pasiune, familia îl pregătea, de altfel, pentru cariera de bancher. Începe pe un post foarte modest, urcă toate treptele ierarhiei şi ajunge secretar general şi director literar. Rămîne la editură vreme de două decenii. Bărbat plin de farmec, sportiv, monden, cu mare succes la femei, e lovit de o boală gravă şi paralizează înainte de a fi împlinit cincizeci de ani; şi-a păstrat însă umorul şi nonşalanţa, fără de care, cum spune el însuşi, viaţa n-ar fi decît o farsă sinistră. A publicat o primă carte de memorialistică în 1952, Trei paşi în urmă, reeditată acum de La Table Ronde. Figura centrală este, desigur Bernard Grasset, marele rival, în perioada interbelică, al lui Gallimard. Cu intuiţii geniale şi cu iniţiative publicitare ce au revoluţionat profesia, Grasset era cunoscut îndeosebi graţie celor patru M, autori pe care îi lansase şi îi consacrase: Mauriac, Maurois, Montherlant, Morand. Două operaţiuni promoţionale au rămas celebre, cea pentru romanul lui Louis Hémon, Maria Chapdelaine, şi, doi ani mai tîrziu, în 1923, pentru Le Diable au corps, cartea lui Raymond Radiguet, adolescentul de şaptesprezece ani cu o trecere fulgurantă prin literatură (moare la douăzeci): Grasset concepe atunci un clip publicitar ce va fi proiectat, la jurnalul de actualităţi, în sălile de cinema. Campion al "loviturilor" spectaculoase, Grasset a cunoscut şi eşecuri nu mai puţin răsunătoare. L-a pierdut pe Proust în favoarea lui Gallimard, deşi în această poveste el se pare că a cedat pentru a nu-i complica existenţa - şi aşa destul de complicată - autorului Căutării timpului pierdut. Muller citează şi alte exemple: la sfatul filosofului Gabriel Marcel (pentru un