Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ţări membre NATO iau în calcul o acţiune militară în Siria

Publicat in Adevarul, miercuri 20 martie 2013 ·

Unele ţări membre NATO analizează individual o acţiune militară în Siria dar orice intervenţie a Alianţei ar urma "acceaşi succesiune de operaţiuni ca în cazul Libiei", a afirmat marţi comandantul suprem al forţelor NATO, amiralul american James Stavridis, relatează AFP.

Întrebat de preşedintele comisiei Forţelor armate din Senatul american, amiralul Stavridis a răspuns "da" la întrebarea dacă unele ţări iau în considerare posibilitatea de a elimina apărarea antiaeriană siriană.

Dar "Alianţa a decis că a urma aceeaşi succesiune de operaţiuni ca pentru Libia" în 2011, unde NATO a intervenit pe baza unei rezoluţii a Consiliului de Securitate al ONU, a unei susţineri din partea ţărilor din regiune şi a unui acord între cele 28 de state membre.

"Noi suntem pregătiţi, dacă ni se cere, să ne angajăm aşa cum s-a întâmplat în Libia", a asigurat el, precizând că în acest stadiu acţiunile statelor membre au la bază decizii naţionale.

Singurul rol al NATO în conflictul sirian se limiează la mobilizarea bateriilor antirachetă Patriot de-a lungul frontiere turce pentru a evita o intruziune aeriană sau vreo lansare de rachete din Siria.

"Situaţia în Siria este din ce în ce mai rea: 70.000 de morţi, un milion de refugiaţi determinaţi să părăsească ţara, probabil alte 2,5 milioane de persoane care s-au mutat dintr-o zonă în alta a ţării şi niciun sfârşit la orizont pentru acest război civil brutal", a deplâns şeful forţelor militare ale NATO.

Ajutarea rebeliunii siriene "ar contribui la scoaterea din impas şi la a pune capăt regimului Bashar al-Assad", a apreciat el, adăugând că aceasta este o "opinie personală".

Secretarul general al NATO, Anders Fogh Rasmussen, a declarat, la rândul său, cu o zi înainte că Alianţa Nord-Atlantică nu vrea să se amestece în dezbaterea privind fu

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Traian Băsescu: E o clasă politică incompetentă/ Ciolacu e preşedintele PSD. Comparaţi-l cu Năstase, ca şi calibru/ Ciucă, nea Nicu, generalul, este preşedintele liberalilor. Comparaţi-l cu Stolojan, comparaţi-l cu Stoica

News.ro acum o ora
Fostul preşedinte Traian Băsescu afirmă că liderii celor două mari partide din România, Marcel Ciolacu şi Nicolae Ciucă, nu se pot compara ”ca şi calibru” cu unii dintre predecesorii lor. Băsescu e de părere că România s-a transformat în bine, dator

Burduja: Dacă Firea era o alternativă pentru Primăria Capitalei, nu m-aş fi înscris în cursă / Sunt trei candidați care reprezintă trecutul

G4Media acum o ora
Candidatul PNL la funcţia de primar al Capitalei, Sebastian Burduja, afirmă că s-a înscris într-o cursă electorală „strânsă”, în care sunt „patru candidaţi cu şanse”, iar voturile se vor fragmenta, transmite Agerpres. „Din păcate, fiecare zi care a

Un tren care circulă pe ruta Piteşti-Bucureşti Nord a ajuns la destinaţie cu o întârziere de 310 minute/ CFR SA: S-a anunţat defectarea locomotivei şi s-a staţionat 191 de minute până a ajuns o locomotivă de ajutor

News.ro acum 31 minute
Trenul RE 13211 care circulă pe ruta Piteşti-Bucureşti Nord a ajuns, vineri seară, la destinaţie, cu o întârziere de 310 minute, după ce locomotiva s-a defectat. Reprezentanţii CFR SA au explicat că locomotiva de ajutor a fost aşteptată timp de 191

Daniel Niculae, președintele Rapidului, urmărit penal în dosarul materialelor pirotehnice

HotNews acum 8 ore
Fostul internațional Daniel Niculae este urmărit penal în dosarul materialelor pirotehnice de la Rapid. Conform unui comunicat al autorităților, președintele giuleștenilor este acuzat că a participat activ la introducerea materialelor pirotehnice pe

UPDATE - O asociaţie civică din Iaşi îi cere explicaţii lui Ciolacu, după ce acesta a afirmat că ”Buzăul nu e în Moldova şi vă rog să nu mă jigniţi”: O afirmaţie foarte gravă care îl descalifică pe Marcel Ciolacu ca prim-ministru / Reacţia lui Ciolacu

News.ro acum 3 ore
Mişcarea pentru Dezvoltarea Moldovei îi cere explicaţii premierului Marcel Ciolacu, după ce a acesta a spus, la Timişoara, într-o conferinţă de presă, că ”Buzăul nu e în Moldova şi vă rog să nu mă jigniţi”. Premierul Marcel Ciolacu a explicat, refer

Gabriela Firea comentează presupusa COMPETIȚIE cu Marcel Ciolacu pentru șefia PSD-ului: „Diferiți oameni ne-au intoxicat, căutând să ne învrăjbească”

Gandul acum o ora
Gabriela Firea, actualul candidat al Partidului Social Democrat, a vorbit despre presupusele tensiuni dintre ea și Marcel Ciolacu, cu privire la supremația în interiorul partidului. Firea a declarat că micile neînțelegeri au fost cauzate de persoane

AUDIO „Dezbat bucuros cu el”. Biden, hotârât să participe la o dezbatere cu Donald Trump, în contextul alegerilor prezidențiale din noiembrie

HotNews acum 2 ore
Președintele american Joe Biden a declarat vineri că va participa la o dezbatere cu Donald Trump, adversarul său republican la alegerile din noiembrie, relatează Reuters. Joe Biden si Donald Trump se vor confrunta din nou la alegerile prezidentiale

3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare pentru Sorina Pintea, fostul ministru al Sănătății! (MINUTĂ)

Ziua Constanta acum 6 ore
Sorina Pintea, fostul ministru al Sănătății și fost manager al Spitalului Județean de Urgență „Dr. Constantin Opriș” din Baia Mare, județul Maramureș, a fost condamnată de Tribunalul Cluj la 3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare în regim privat

Regele Charles e din ce în ce mai rău, după ce s-a aflat că suferă de cancer. Care este starea lui de sănătate!

Gandul acum 7 ore
Familia regală britanică trece printr-o perioadă delicată! Regele Charles, cât și nora lui, Kate Middleton au fost diagnosticați cu cancer. În prezent, cei doi urmează tratamente pentru a scăpa de această boală necruțătoare. Din păcate, starea monar

Procesul fraților Tate poate începe. Ce a decis Tribunalul București cu privire la ancheta DIICOT

Ziare.com acum 4 ore
Tribunalul Bucureşti a dispus, vineri, 26 aprilie, începerea procesului în dosarul în care fraţii Tristan și Andrew Tate sunt acuzaţi de constituire a unui grup infracţional organizat, trafic de persoane în formă continuată şi viol în formă continua

Vremea

București
acum

12°
vin.

9°/16°
sâm.

9°/20°
dum.

11°/22°
lun.

12°/16°
Iasi
acum

vin.

9°/13°
sâm.

7°/19°
dum.

10°/21°
lun.

10°/21°
Constanta
acum

11°
vin.

10°/16°
sâm.

11°/14°
dum.

12°/17°
lun.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

11°
vin.

4°/15°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
lun.

10°/21°
Timisoara
acum

vin.

5°/17°
sâm.

8°/20°
dum.

10°/24°
lun.

11°/24°