Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Daniel Morar ar putea rămîne şef interimar la DNA

Publicat in Jurnalul, luni 11 august 2008 ·

12:45 • Morar ar putea rămîne şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), avînd în vedere că Ministerul Public şi Ministerul Justiţiei nu au un candidat în locul acestuia, actualul procuror şef putînd fi delegat în funcţie încă 90 de zile, potrivit prevederilor legale. Morar ar putea rămîne şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), avînd în vedere că Ministerul Public şi Ministerul Justiţiei nu au un candidat în locul acestuia, actualul procuror şef putînd fi delegat în funcţie încă 90 de zile, potrivit prevederilor legale.

VARIANTĂ. Surse oficiale au declarat că pînă astăzi încă nu fusese găsită o soluţie pentru funcţia de şef al DNA, astfel că varianta rămasă este cea a delegării şi eventual, ulterior, a reînvestirii lui Daniel Morar pentru încă un mandat de trei ani sau cea a identificării unui magistrat care să preia conducerea acestei direcţii din Ministerul Public. Delegările pentru funcţiile de procuror şef sunt făcute iniţal pentru 30 de zile, ulterior putînd fi prelungite, dar nu mai mult de 90 de zile. Consiliul Superior al Magistraturii este instituţia care decide asupra propunerilor făcute în acest sens de procurorul general al României. Daniel Morar a fost numit în funcţia de procuror şef al DNA prin Decretul prezidenţial 849 din 11 august 2005, pentru un mandat de trei ani. Procurorul general al României, Codruţa Kovesi, nu a formulat nicio propunere, pînă în această dimineaţă, către Secţia de procurori a Consiliului Superior al Magistaturii, care trebuie să dea un aviz consultativ în privinţa numirii unui nou şef la DNA sau a menţinerii lui Daniel Morar.

12:45 • Morar ar putea rămîne şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), avînd în vedere că Ministerul Public şi Ministerul Justiţiei nu au un candidat în locul acestuia, actualul procuror şef putînd fi delegat în funcţie încă 90 de zile, potrivit prevederilor

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

O autocisternă încărcată cu oţet s-a răsturnat pe autostrada A1, lângă Deva, pe sensul de mers spre Sibiu/ În accident a mai fost implicată o maşină cu platformă care transporta un microbuz

News.ro acum o ora
O autocisternă care transporta oţet şi o maşină cu platformă care transporta un microbuz, au fost implicate într-un accident rutier pe autostrada A1, în apropiere de Deva, în judeţul Hunedoara. Şoferul autocisternei a fost dus de urgenţă la spital.

Starea lui Florin Piersic, ameliorată. Actorul s-a ridicat în picioare la marginea patului

Mediafax acum 3 ore
Starea generală a lui Florin Piersic s-a ameliorat, anunţă managerul interimar al Spitalului Foişor, Şerban Dragosloveanu. Actorul este cooperant, s-a ridicat în picioare la marginea patului după mai multe săptămâni.

Mihai Leu, internat de urgenţă din cauza unor complicaţii după o operaţie. El a fost transferat de la Hunedoara la Bucureşti

News.ro acum 46 minute
Campionul la box şi raliu Mihai Leu a fost internat de urgenţă, vineri seară, la spitalul din Hunedoara, de unde a fost transferat apoi la Bucureşti. Potrivit Pagina de Timiş, care citează surse din rândul medicilor, starea agravată a sportivului a

Cluj: Poliţia cere sprijinul populaţiei pentru găsirea unei fete de 13 ani care a plecat de acasă de joi

News.ro acum 2 ore
Poliţia judeţului Cluj face publice fotografii şi semnalmentele unei adolescente în vârstă de 13 ani care a plecat de acasă, din municipiul Cluj Napoca, de joi, fără a reveni. Cei care o recunosc şi au date despre locul unde se află sunt rugaţi să a

Burduja, despre o dezbatere pe tema termoficării între Firea şi Nicuşor Dan: Râde ciob de oală spartă

Adevarul acum 15 minute
Candidatul PNL la Primăria Capitalei, Sebastian Burduja, i-a criticat, sâmbătă, pe primarul general, Nicuşor Dan, şi pe senatoarea PSD, Gabriela Firea, pentru întârzierile proiectelor de reabilitare a reţelei de termoficare. „Râde ciob de oală spart

Aurora boreală, vizibilă din România, la o intensitate care nu a mai fost observată de sute de ani

HotNews acum 6 ore
Aurora boreală a fost vizibilă din România, în noaptea de vineri spre sâmbătă, la o intensitate care nu a mai fost documentată de sute de ani, a precizat dr. Adrian Şonka, astronom în cadrul Observatorului Astronomic „Amiral Vasile Urseanu". Aurora

Nikki Haley, în vederile echipei lui Donald Trump pentru funcția de vicepreședinte

HotNews acum o ora
Principala contracandidată a lui Donald Trump în alegerile interne ale Partidului Republican, Nikki Haley, este acum examinată activ de echipa de campanie a fostului președinte pentru a-i fi parteneră ca propunere de vicepreședinte în alegerile prez

Ciolacu: Până în acest moment, la bugetul statului din aşa-zisa evaziune fiscală depistată n-am încasat nimic

HotNews acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu afirmă că noile reglementări privind evaziunea fiscală reprezintă „o soluţie intermediară” al cărei scop este colectarea de bani la buget. Primul ministru explică faptul că măsurile au fost luate în condiţiile în care, de an

MAE: Vor fi 915 secţii de votare în străinătate pentru alegerile europarlamentare din 9 iunie

Mediafax acum 8 ore
Ministerul Afacerilor Externe organizează, prin Misiunile Diplomatice şi Oficiile Consulare ale României în străinătate, 915 secţii de votare în străinătate la alegerile europarlamentare din 9 iunie. Cele mai multe vor fi în Italia, Spania, Marea Br

Prefect, despre situaţia de la Slănic: Zona dă semne de stabilizare

Mediafax acum 3 ore
„La faţa locului încă se efectuează măsurători şi expertize, iar din primele concluzii zona dă semne de stabilizare”, spune Prefectul judeţului Prahova, Emil Drăgănescu. El precizează că surparea nu a prezentat extinderi sau modificări substanţiale.

Vremea

București
acum

23°
sâm.

10°/23°
dum.

10°/17°
lun.

10°/18°
mar.

12°/18°
Iasi
acum

22°
sâm.

10°/22°
dum.

9°/17°
lun.

6°/16°
mar.

7°/16°
Constanta
acum

21°
sâm.

11°/21°
dum.

13°/15°
lun.

11°/15°
mar.

10°/14°
Cluj-Napoca
acum

21°
sâm.

9°/21°
dum.

6°/13°
lun.

5°/17°
mar.

7°/19°
Timisoara
acum

21°
sâm.

11°/21°
dum.

11°/19°
lun.

7°/20°
mar.

10°/19°