Victoria dnei Royal este o victorie a democratiei de opinie in dauna partitocratiei Pe la mijlocul anului viitor, Franta s-ar putea sa aiba un presedinte femeie. N-ar fi aceasta poate chiar o surpriza absoluta. Anglia a avut un prim-ministru. Germania are un cancelar. America are si ea un loc pentru Hillary si Franta insasi a avut un prim-ministru femeie la inceputul anilor nouazeci. Este adevarat ca La République este o tara ciudata cind este vorba de practicile politice: ideile cele mai avansate, chiar futuriste, la limita delirului utopizant, fac un menaj ideal cu practici politice "reactionare", unii spun chiar "facho". Privilegiul masculinitatii pare inatacabil, la fel ca si cumulul de mandate publice sau persistenta comportamentelor "aristocratice".
Faptul ca viitorul presedinte s-ar putea numi Royal, dupa numele candidatului cel mai bine plasat pentru prezidentialele din aprilie viitor, din partea Partidului Socialist, este, de asemenea, o chestiune anecdotica, chiar daca va fi, probabil, un motiv de nesfirsite calambururi. Nici macar faptul ca viitoarea posibila Madame La Présidente Royal are o situatie matrimoniala cit se poate de ambigua (patru copii cu un barbat cu care nu este maritata sau cel putin n-a fost pina recent!) nu este partea cea mai interesanta a situatiei, chiar ar putea pune unele probleme de ordin strict protocolar: de exemplu, va locui cu partenerul ei la Elysée si ce titlu va purta acesta, de altfel, din intimplare, liderul partidului socialist?
Partea cu adevarat spectaculoasa a acestei candidaturi priveste modul in care Ségolene Royal a reusit sa obtina, saptamina trecuta, investitura Partidului Socialist si, implicit, persoana, atipica, a acesteia. Desemnarea sa, prin votul militantilor partidului, la destul de mare distanta inaintea contracandidatilor sai, doi din greii politicii franceze (unii ii numesc chiar elefanti, des
