Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Primarul şi fostul edil din Reghin, acuzaţi de corupţie, au fost achitaţi,decizia nefiind definitivă

Publicat in Gandul, joi 19 decembrie 2013 · ·

Primarul din Reghin, Maria Precup, şi fostul edil Nagy Andras, cercetaţi într-un dosar de corupţie alături de alte 17 persoane, au fost achitaţi, joi, de Curtea de Apel Târgu Mureş, decizia nefiind definitivă, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Curtea de Apel Târgu Mureş a decis, joi, achitarea tuturor celor 19 inculpaţi din dosarul primarului şi al fostului edil din Reghin, acuzaţi, în 2009, de DNA de abuz în serviciu şi instigare.

Decizia Curţii de Apel Târgu Mureş nu este definitivă, putând fi atacată cu recurs în zece zile de la pronunţare, respectiv de la comunicare.

Totodată, Curtea de Apel Târgu Mureş a decis ridicarea sechestrului instituit asupra bunurilor mobile pentru mai multe dintre cele 19 persoane.

Dosarul în care cele 19 persoane - între care primarul din Reghin, Maria Precup, fostul edil Nagy Andras, care a avut două mandate începând din 2004, dar şi foşti consilieri din perioada 2004-2008 - sunt acuzate de infracţiuni de corupţie a fost înregistrat pe rolul Curţii de Apel Târgu Mureş, în 30 martie 2009.

Maria Precup a fost consilier local, apoi viceprimar, iar în 2012 a fost aleasă primar al municipiului Reghin.

Procurorii anticorupţie susţineau că inculpaţii ar fi aprobat vânzarea unui teren în suprafaţă de aproape 6.000 de metri pătraţi din Reghin către o societate comercială din localitate, fără licitaţie publică şi la un preţ subevaluat, şi că Nagy Andras, în calitate de primar, ar fi procedat la un schimb cu unul dintre consilierii locali, Lucia Bucin, în urma căruia i-a cedat gratuit firmei acesteia un teren de aproape 3.800 de metri pătraţi, proprietate a statului român.

Potrivit DNA, procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Târgu Mureş au dispus trimiterea în judecată, în martie 2009, a mai multor inculpaţi, între care fostul primar al municipiului Reghin, Nagy Andras,

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Unul dintre inculpaţii în cazul uciderii omului de afaceri din Sibiu Adrian Kreiner, adus în ţară / Reacţia ministrului Justiţiei - VIDEO

News.ro acum o ora
Unul dintre inculpaţii în cazul uciderii omului de afaceri din Sibiu Adrian Kreiner a fost adus în ţară, în noaptea de marşi spre miercuri, din Irlanda. Cristian Marian Minae este acuzat de omor calificat. ”În noaptea de 30 aprilie spre 1 mai a.c.,

Doi polițiști de frontieră au fost înjunghiați de traficanții de migranți la Timiș. Agenții au tras 13 focuri de armă

Ziare.com acum o ora
Doi poliţişti de frontieră au fost atacaţi cu cuţitul de traficanţii de migranţi, într-o parcare de TIR-uri pe autostrada A1 Timişoara-Arad, în apropiere de localitatea Orţişoara, judeţul Timiş. Pentru a-i prinde pe atacatori, poliţiştii de frontier

De ce se sărbătorește Ziua internațională a muncii pe data de 1 Mai. Ce evenimente tragice sunt marcate cu ocazia acestei zile

Ziare.com acum o ora
La 1 Mai este marcată, în fiecare an, Ziua internaţională a muncii, Ziua muncii sau Ziua internaţională a muncitorilor, care reprezintă un omagiu adus muncitorilor şi mişcărilor muncitoreşti din întreaga lume pentru lupta lor istorică în vederea obţ

Diana Şoşoacă candidează la Primăria Capitalei. Candidatura liderului SOS a fost admisă

Mediafax acum 4 ore
„Răsturnare de situaţia. Mi s-a admis candidatura la Primăria Municipiului Bucureşti. Să facem curăţenie în Capitală”, a scris pe Facebook Diana Şoşoacă. Potrivit Biroul Electoral de Circumscripţie 42 Bucureşti, partidul SOS a depus marţi liste semn

Starea actorului Florin Piersic, internat la Institutul Inimii din Cluj-Napoca, este stabilă

News.ro acum o ora
Starea actorului Florin Piersic, internat la Institutul Inimii din Cluj-Napoca, după ce a fost supus unei intervenţii chirurgicale la genunchi, la Spitalul Militar, este stabilă. Intervenţia chirurgicală la genunchi, efectuată în cursul zilei de lun

Concluziile lui Carlo Ancelotti după remiza dintre Bayern Munchen și Real Madrid - Ce l-a nemulțumit

HotNews acum o ora
​Carlo Ancelotti s-a declarat mulțumit de remiza obținută de Real Madrid pe terenul lui Bayern Munchen (2-2, manșă tur din semifinalele Champions League), însă au existat și lucruri care l-au deranjat pe antrenorul italian. Carlo AncelottiFoto: USA

Asistent medical din Târgoviște, arestat după ce ar fi bătut două adolescente internate la Psihiatrie

HotNews acum 43 minute
Un asistent medical de la un spital din Târgoviște a fost arestat preventiv, fiind acuzat că a bătut două fete de 13 și 17 ani internate în secţia de psihiatrie a unității medicale. SpitalFoto: Inquam Photos / Justinel Stavaru Judecătorii dâmboviţen

Avion militar F-16, prăbușit într-un parc național. Pilotul a reuşit să se catapulteze

Ziare.com acum o ora
Un avion de luptă F-16 „Fighting Falcon” s-a prăbuşit marţi, 30 aprilie, într-un parc naţional din New Mexico, în sud-vestul Statelor Unite, au anunţat forţele aeriene americane. Pilotul a reuşit să se catapulteze înainte ca avionul să se prăbuşeasc

Care este starea actorului Florin Piersic, după ce a fost operat

HotNews acum 46 minute
Actorul Florin Piersic, internat la Institutul Inimii din Cluj-Napoca, este în stare stabilă, după ce a fost supus unei intervenții chirurgicale la genunchi la Spitalul Militar, conform News.ro. Florin PiersicFoto: AGERPRES „Starea sa este stabilă.

Cel puţin 19 morţi în sudul Chinei, în urma surpării unei autostrăzi în provincia Guangdong. 28 de vehicule şi 49 de persoane implicate în surpare

News.ro acum 2 ore
Cel puţin 19 persoane au murit în noaptea de marţi spre miercuri în urma surpării unei autostrăzi în provincia chineză Guangdong (sud), anunţă presa de stat, relatează AFP. În total, 28 de vehicule au fost ”prinse” în surpare, potrivit postului publ

Vremea

București
acum

19°
mie.

11°/21°
joi

12°/15°
vin.

12°/21°
sâm.

13°/22°
Iasi
acum

20°
mie.

10°/22°
joi

12°/24°
vin.

12°/24°
sâm.

11°/21°
Constanta
acum

16°
mie.

13°/16°
joi

12°/15°
vin.

12°/17°
sâm.

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

19°
mie.

8°/21°
joi

9°/20°
vin.

11°/22°
sâm.

12°/21°
Timisoara
acum

21°
mie.

10°/23°
joi

13°/20°
vin.

12°/17°
sâm.

10°/21°