Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Tănăsescu: Discuţiile dintre FMI şi Guvern nu iau în calcul noi tăieri de salarii pentru 2010 şi 2011

Publicat in Romania Libera, sâmbătă 31 iulie 2010 ·

Discuţiile dintre Guvern şi FMI nu vor conduce la măsuri suplimentare pentru 2010 şi 2011, astfel că nu se are în vedere o nouă tăiere de salarii, rezultatul fiind aplicarea celor existente pentru încadrarea în ţintele de deficit bugetar, potrivit reprezentantului României la FMI, Mihai Tănăsescu, citat de Mediafax.

"Discuţiile care au avut loc între autorităţile române şi reprezentanţii FMI nu au condus la noi măsuri care să fie implementate în 2010 şi 2011, astfel încât să fie avute în vedere noi tăieri de salarii, şi aşa mai departe", a spus Tănăsescu.

Salariile bugetarilor au fost reduse de la 1 iulie cu 25%, ca parte a unui program mai amplu privind reducerea cheltuielilor bugetare şi creşterea veniturilor colectate, printre măsuri fiind şi majorarea TVA de la 19% la 24%.

Tănăsescu a arătat că rezultatul discuţiilor de până acum cu reprezentanţii FMI a fost consolidarea măsurilor care au fost deja stabilite, astfel încât implementarea lor să conducă la un deficit bugetar în limita de 6,8% din PIB pentru acest an şi de 4,4% din PIB pentru anul viitor.

"În momentul de faţă trebuie să ne încadrăm într-o limită de cheltuieli cu personalul, pe care am stabilit-o în acordul cu FMI. Este în principial ceea ce trebuie să facem pentru consolidarea fiscală", a adăugat Tănăsescu.

România s-a angajat în acordul cu FMI să limiteze personalul din sectorul public la 1,29 milioane de salariaţi, ceea ce reprezintă disponibilizarea a 70.000 de salariaţi până la începutul anului viitor.

Tănăsescu a mai spus că pe termen mediu şi lung, respectiv până la la finalizarea acordului în vara anului 2011, autorităţile vor rezolva şi problema datoriilor statului către mediul privat.

O misiune comună a FMI şi a Comisiei Europene se află în perioada 26 iulie - 4 august la Bucureşti pentru o nouă revizuire a acordului cu România, care va evalua modul în

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Starea lui Florin Piersic, ameliorată. Actorul s-a ridicat în picioare la marginea patului

Mediafax acum o ora
Starea generală a lui Florin Piersic s-a ameliorat, anunţă managerul interimar al Spitalului Foişor, Şerban Dragosloveanu. Actorul este cooperant, s-a ridicat în picioare la marginea patului după mai multe săptămâni.

Aurora boreală, vizibilă din România, la o intensitate care nu a mai fost observată de sute de ani

HotNews acum 3 ore
Aurora boreală a fost vizibilă din România, în noaptea de vineri spre sâmbătă, la o intensitate care nu a mai fost documentată de sute de ani, a precizat dr. Adrian Şonka, astronom în cadrul Observatorului Astronomic „Amiral Vasile Urseanu". Aurora

Deputata care a fost sancționată de Occident pentru destabilizarea Moldovei, medaliată de Vladimir Putin

Ziare.com acum o ora
Marina Tauber, deputată în parlamentul Republicii Moldova şi o apropiată a oligarhului fugar Ilan Şor, se laudă pe reţelele sociale că a primit la Moscova, unde a participat la parada de 9 Mai, medalia Ordinul Prieteniei, care i-a fost înmânat de pr

Prefect, despre situaţia de la Slănic: Zona dă semne de stabilizare

Mediafax acum o ora
„La faţa locului încă se efectuează măsurători şi expertize, iar din primele concluzii zona dă semne de stabilizare”, spune Prefectul judeţului Prahova, Emil Drăgănescu. El precizează că surparea nu a prezentat extinderi sau modificări substanţiale.

MAE: Vor fi 915 secţii de votare în străinătate pentru alegerile europarlamentare din 9 iunie

Mediafax acum 6 ore
Ministerul Afacerilor Externe organizează, prin Misiunile Diplomatice şi Oficiile Consulare ale României în străinătate, 915 secţii de votare în străinătate la alegerile europarlamentare din 9 iunie. Cele mai multe vor fi în Italia, Spania, Marea Br

Rafila: Epidemia de rujeolă evoluează în continuare în România / Apel la vaccinarea copiilor şi a adulţilor nevaccinaţi sau care nu au trecut prin boală

News.ro acum 3 ore
Ministrul Sănătăţii Alexandru Rafila a declarat sâmbătă că epidemia de rujeolă evoluează în continuare în România. El a remarcat că epidemia evoluează în întreaga Uniune Europeană, dar în România, ” probabil mai mult decât în alte ţări”, făcând apel

Cel mai tânăr consumator român de droguri este un copil de 8 anii

HotNews acum 5 ore
Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a vorbit, la Digi24, despre traficul de droguri de mare risc în România şi a recunoscut că fenomenul drogurilor nu a fost tratat de statul român „foarte pragmatic”. Aceasta a mai admis şi faptul că vârsta consumat

Djjokovici, după ce a fost lovit în cap de un recipient, la turneul de la Roma: A fost un accident

News.ro acum 6 ore
Lovit în cap de un recipient aruncat de un spectator în timp ce semna autografe vineri, la turneul de la Roma, Novak Djokovici a explicat că a fost un "accident". "Vă mulţumesc pentru mesajele de îngrijorare. A fost un accident şi mă odihnesc la hot

SUA pregătesc un pachet de ajutor militar de 400 de milioane de dolari pentru Ucraina. Ce conține acesta

Libertatea acum 4 ore
Statele Unite reiau ritmul obișnuit de furnizare a armelor pentru Ucraina după aprobarea legii care prevede alocarea a 61 de miliarde de dolari Kievului. Astfel, este în pregătire un pachet de ajutor în valoare de 400 de milioane de dolari, relateaz

O femeie a decedat şi alta fost grav rănită, după ce s-au izbit cu mașina de un arbore de pe marginea drumului

Ziare.com acum 5 ore
O femeie a decedat şi alta fost grav rănită în urma unui accident produs, în noaptea de vineri spre sâmbătă, pe DJ 243, în comuna Perieni, au informat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vaslui. La locul producerii accide

Vremea

București
acum

23°
sâm.

10°/23°
dum.

10°/17°
lun.

10°/18°
mar.

12°/18°
Iasi
acum

19°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/17°
lun.

6°/16°
mar.

7°/16°
Constanta
acum

21°
sâm.

11°/21°
dum.

13°/15°
lun.

11°/15°
mar.

10°/14°
Cluj-Napoca
acum

22°
sâm.

9°/22°
dum.

6°/13°
lun.

5°/17°
mar.

7°/18°
Timisoara
acum

23°
sâm.

11°/23°
dum.

11°/19°
lun.

7°/20°
mar.

10°/19°