Mare pişicher al scrisului, Adi Georgescu e unul dintre rarii practicanţi ai băşcăliei fine, care face până şi fotbalul nostru cel de toate zilele suportabil. De ironia gazetarului Georgescu nu scapă nimeni, nici măcar autorul acestui chestionar. Bună ziua i-am dat, belea mi-am căpătat!
De ce te temi cel mai tare?
Ai început viclean ca Nea Piţi, la intimidare. Mă tem de irosire.
Care e prima ta amintire?
O cameră, pe care o recompun din frânturi ulterioară ca fiind sufrageria locuinţei din Balta Albă unde mi-am petrecut prima parte a copilăriei. Eu intru pe uşă şi în dreapta apare spătarul unui scaun, cu o ramă rondă de lemn, în jurul unui material verzui brăzdat de nişte modele aurii, ca nişte tăieţei. Pe măsură ce înaintez spre centrul camerei, apar şi alte scaune şi colţul curbat al mesei. Am înfăţişat scena, parţial, într-una din povestirile din prima mea carte „Câteva sfârşituri de lume“, apărută la Editura Humanitas în 2011.
Pe cine admiri cel mai mult şi de ce?
Sunt multe persoane, din domenii diferite. De pildă, pe Paul Newman, care a zis odată că „secretul vieţii e să apari pe această planetă şi să dispari de pe ea cu cea mai mare discreţie“.
Ce îţi place la înfăţişarea ta?
Pungile de sub ochi. Lucrez la ele, cu migală extremă, de mulţi ani. Când se atenuează, înseamnă că lucrurile nu merg bine.
Care e cel mai preţios lucru pe care îl deţii?
În sens abstract, sănătatea, care e tot o formă de libertate. Ca obiecte şi în sensul valorii sentimentale, colecţia de discuri de vinil.
Cine ar juca rolul tău într-un film?
Cu siguranţă, Ilie Dumitrescu. Are acel amestec de siguranţă şi luare-în-serios, o vitalitate abil ascunsă sub masca jurisprudenţei, care mie îmi lipseşte, deci am putea completa împreună un personaj tragicomic, o combinaţie între Stavroghin şi Fuego care ar sfâşia inimi şi pânz
