Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ploi şi vijelii în toată ţara până mâine

Publicat in Adevarul, sâmbătă 18 iunie 2011 ·

Un front de aer rece care aduce ploi torenţiale şi intensificări de vânt va intra pe teritoriul României astăzi la prânz, prin nord-vest, iar până noaptea va ajunge în partea de sud-est, potrivit unei informări a Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM).

Vremea urâtă va ţine până mâine dimineaţă, cu uşoare scăderi de temperatură. Ploile torenţiale, descărcările electrice şi vântul puternic se vor semnala cel mai mult în Maramureş, Transilvania, Moldova şi în zona de munte, dar va fi înnorat şi în celelalte regiuni începând de seara. „Frontul de aer rece s-a format deasupra Oceanului Atlantic. La noi va pătrunde prin partea de nord-vest a ţării şi, până noaptea, adică foarte repede, va ajunge în regiunea de sud-est. Ceea ce înseamnă că vom avea o vreme instabilă cu ploi şi vijelii mai ales în Maramureş, Transilvania, Moldova şi la munte, dar această instabilitate se va muta şi în partea de sud-est, însă fenomenele nu vor fi la fel de intense", a precizat meteorologul de serviciu de la ANM.

Scad temperaturile

Temperaturile cu care ­ne-am obşnuit în ultimele zile vor scădea. Astăzi, în cele trei regiuni influenţate mai mult de frontul rece şi la munte, termometrele vor arăta cu până la 8 grade Celsius mai puţin. „În regiunile extracarpatice se va simţi o răcire a vremii, mai ales luni dimineaţă, când temperaturile vor scădea cu până la 6 grade. Însă până atunci, în sud-est, pe timpul zilei, vom avea chiar şi 35 de grade în Lunca Dunării", a adăugat meteorologul de serviciu.

Vreme de munte capricioasă

Turiştii aflaţi în acest weekend la munte vor avea parte de o vreme vijelioasă, cu ploi şi chiar cu grindină. Meteorologii prognozează averse mai însemnate, 20 de litri pe metru pătrat, şi vânt puternic în Carpaţii Occidentali şi în nordul Carpaţilor Orientali. În a doua parte a zilei şi noaptea, frontul de aer rece se va face simţit

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sfânta Lumină de la Ierusalim, adusă sâmbătă seară în România. În jurul orei 19.00, va fi primită la Catedrala Patriarhală

Ziare.com acum o ora
Sfânta Lumină va fi adusă de la Ierusalim sâmbătă seară, 4 mai, de Superiorul Aşezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, şi va fi oferită delegaţilor eparhiilor prezenţi la Aeroportul Internaţional

O nouă alertă emisă de meteorologi. Județele care intră sub Cod galben FOTO

Ziare.com acum o ora
ANM a emis sâmbătă dimineață, 4 mai, o atenționare Cod galben de vânt puternic, valabilă până la ora 19.00 În Dobrogea şi în cea mai mare parte a Munteniei, local şi temporar, vântul va avea intensificări, cu rafale de 55-65 km/h. Temporar, vor fi i

Cod galben de vânt puternic, în Dobrogea şi în cea mai mare parte a Munteniei, până sâmbătă seară / Cum va fi vremea în Bucureşti

News.ro acum o ora
ANM anunţă cod galben de vânt puternic, sâmbătă, până la ora 19.00, în Dobrogea şi în cea mai mare parte a Munteniei. Şi în celelalte zone ale ţării vântul va sufla cu putere, iar în Bucureşti sunt posibile ploi. ”Local şi temporar, vântul va avea i

Locomotiva unui tren de călători s-a defectat, între staţiile Voila şi Făgăraş / Mai multe garnituri sunt afectate

News.ro acum o ora
Locomotiva unui tren de călători s-a defectat, sâmbătă, între staţiile Voila şi Făgăraş, şi mai multe garnituri sunt afectate. ”Trenul IRN 473 a rămas defect, în jurul orei 7.25, între staţiile Voila şi Făgăraş (linie simplă). Trenul urmează să fie

Tragedie înainte de Paște. Un bărbat a murit după ce s-a aruncat în fața trenului

Ziare.com acum o ora
Un bărbat din judeţul Iaşi s-a aruncat sâmbătă, 4 mai, de pe o pasarelă, în faţa unui tren, în localitatea Săbăoani, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean Neamţ. ”În jurul orei 5,20, poliţiştii din cadrul Biroului Judeţean Poliţie Transportur

Război în Ucraina, ziua 800. Rusia anunţă că Ucraina a atacat Crimeea ocupată cu rachete cu rază lungă de acţiune ATACMS

Press Alert acum o ora
Sistemele de apărare antiaeriană ruse au distrus patru rachete ATACMS cu rază lungă de acţiune, furnizate de SUA Kievului şi care au fost lansate de forţele ucrainene asupra peninsulei Crimeea (n.r. – aflată din 2014 sub ocupaţie rusă), a anunţat sâ

Gabriela Firea: Paştele este sărbătoarea care ne invită să trecem de la întineric la lumină, de la deznădejde la speranţă, de la moarte la viaţă - VIDEO

News.ro acum o ora
Candidatul PSD pentru Primăria Capitalei, Gabriela Firea, a transmis, sâmbătă, un mesaj de Paşte, în care vorbeşte despre această sărbătoare ca despre momentul ”care ne invită să trecem de la întineric la lumină, de la deznădejde la speranţă, de la

Un șofer a fost filmat pe contrasens pe autostrada Sibiu-Cluj/ În imagini se vede că șoferul conduce cu viteză

G4Media acum o ora
Un șofer a fost filmat în timp ce mergea pe contrasens, pe autostrada A10 Sibiu – Cluj, relatează Digi24. Filmarea a fost făcută în dreptul localității Sântimbru. În imagini se vede că șoferul conduce cu viteză deși din sens opus veneau regulamentar

Blinken afirmă că o operaţiune majoră a IDF în Rafah ar provoca pagube "dincolo de ceea ce este acceptabil"

News.ro acum 2 ore
Secretarul de stat american Antony Blinken şi-a reînnoit avertismentele împotriva unui asalt israelian major asupra oraşului Rafah din Gaza, afirmând că Israelul nu a prezentat un plan de protecţie a civililor. "În absenţa unui astfel de plan, nu pu

Reuters: Vizita lui Xi Jinping în Europa ar putea scoate la iveală diviziunile din Occident cu privire la strategia faţă de China

News.ro acum 3 ore
Preşedintele chinez Xi Jinping este aşteptat săptămâna viitoare în Europa pentru prima dată în ultimii cinci ani (exceptând vizita de anul trecut pe care i-a făcut-o lui Vladimir Putin la Moscova), într-un turneu care ar putea scoate în evidenţă dis

Vremea

București
acum

19°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

12°/24°
mar.

14°/26°
Iasi
acum

18°
sâm.

11°/20°
dum.

9°/22°
lun.

9°/25°
mar.

13°/27°
Constanta
acum

19°
sâm.

13°/19°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

21°
sâm.

13°/21°
dum.

11°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/23°
Timisoara
acum

15°
sâm.

10°/23°
dum.

12°/23°
lun.

12°/25°
mar.

13°/24°