Fără exemplificare şi doar la nivel de sugestie, ideea vopsirii pereţilor în gri poate să sperie. În practică, soluţia este cu totul inedită. Folosirea unei astfel de culori neutre poate fi categoric definită ca elegantă şi sofisticată, indiferent de stilul ales. În funcţie de nuanţă, această culoare poate da spaţiului un aer de modernitate sau, în contrast cu un decor cu specific, te poate purta în franţuzescul secolului al XVIII-lea.
Şi nu puţine sunt situaţiile în care, odată acceptată ideea, griul poate chiar să se impună. În interioare în care compoziţia de ansamblu (mobilier, textura pardoselii, recuzita de decoraţiuni) este prea agitată, poate fi liantul care să lege şi să uniformizeze spaţiul. Ca unealtă de personalizare a unui colţ este şi mai uşor de utilizat: ca fundal pentru un perete aproape tapetat cu compoziţii spontane de tablouri de autori diferiţi şi nu întotdeauna armonizate cromatic, ca prelungire a unor fronturi moderne de sticlă cu efect poate prea dramatic etc.
Şi toate astea pentru că griurile bine alese aduc liniştea unor sonorităţi cromatice profunde. Ne referim aici la griurile pastelate, cele obţinute prin amestecuri de alb cu perechi de culori complementare. Astfel, griul poate avea tonalităţi de albastru, verde sau violet. Luat individual, el apare de multe ori ca fiind un ton plat, dar atunci când îl comparăm cu alte nuanţe de gri rezultate din amestecul clasic de alb-negru, ne surprinde prin caracterul şi personalitatea sa.
Pereţii vopsiţi într-un gri deschis au un aspect sofisticat şi elegant şi pot da camerei un efect de calm, pace şi linişte. Însă, în funcţie de nuanţă, fiecare gri are propriile caracteristici. De exemplu, griurile pure exprimă claritate şi limpezime, griul albăstrui este vesel, griul verzui este grav, în timp ce griul cu tonalităţi de violet adaugă o notă de mister şi căldură camerei. De aceea,
