Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cardurile cu tehnologie RFID, vulnerabile la fraudă

Publicat in Capital, miercuri 17 aprilie 2013 ·

Specialiştii în identificarea şi combaterea fraudelor din România atrag atenţia asupra vulnerabilităţii cardurilor bancare care utilizează tehnologia RFID, preşedintele Asociaţiei Examinatorilor de Fraude Certificaţi din România (ACFE-România), Elena Constantin, recomandând păstrarea acestora în suporturi speciale, pentru a le proteja de copierea de la distanţă prin dispozitive electronice speciale.

Conform unui comunicat, pe lângă 'pisicuţe'' (dispozitive de citire carduri care pot fi legate la picior) şi 'gândaci' (dispozitive minuscule care se introduc în POS-ul - terminalul de plată - unui magazin după program, de către angajaţi sau de către o persoană care se poate ascunde peste noapte, iar datele tuturor cardurilor care vor fi utilizate în acel magazin vor fi citite de pe un laptop), dispozitive foarte bine cunoscute de specialişti cu privire la furturile de pe carduri, intrarea pe piaţa românească a cardurilor care utilizează tehnologia RFID (radio frequency identification) aduce cu sine o nouă formă de fraudă: 'electronic pickpocketing'.

Metoda constă în folosirea unor dispozitive bazate tot pe radio frecvenţă, care citesc de la distanţă informaţiile de pe carduri, indiferent dacă acestea se află în buzunarul, în portofelul sau în geanta deţinătorului. Cu dispozitive de mărimea unui iPad sau a unui telefon mobil, sau chiar utilizând telefoane mobile care au astfel de aplicaţii, informaţiile de pe carduri (sau de pe alte documente care utilizează tehnologia RFID) pot fi citite de la câţiva metri.

Astfel de tehnologii, amplasate în locuri cu afluenţă mare de persoane (pieţe, locuri de promenadă etc), pot accesa informaţiile de pe cardurile trecătorilor, cărora le pot fi sustrase apoi sume mici de bani, uneori mascate sub forma unor comisioane, persoanelor păgubite fiindu-le foarte dificil să descopere frauda.

În vederea conştientizăr

Articolul in Capital >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președintele Iohannis „România nu va trimite combatanți în Ucraina“

Ziua Constanta acum 2 ore
Președintele României, Klaus Iohannis, a susținut miercuri, 22 mai 2024, declarații de presă la finalul vizitei în Parcul Național Piatra Craiului, cu prilejul Zilei Internaționale a Biodiversității și în marja Zilei Europene a Parcurilor Naționale.

Un alpinist român a murit pe Everest

Press Alert acum 2 ore
Alpinistul român Gabriel Viorel Țabără a fost găsit mort în cortul în care se odihnea în tabăra III, aflată la 7.470 de metri altitudine. „Gabriel şi ghidul său șerpaș au avut o zi normală şi au intrat în corturile lor, aşa cum fac de obicei alpiniş

Cutremur cu magnitudinea 4 în zona seismică Vrancea - Buzău

News.ro acum 4 ore
Un cutremur cu magnitudinea 4 s-a produs, miercuri după-amiază, în zona seismică Buzău. Mişcarea telurică a avut loc în apropierea oraşelor Sfântu Gheorghe, Focşani, Braşov, Buzău şi Ploieşti.

Ciucă: România nu poate fi intimidată de nimeni, având umbrela de securitate a NATO

Mediafax acum 53 minute
„România nu poate fi intimidată de nimeni, având umbrela de securitate a NATO. Însă, apărarea începe acasă, unde avem datoria de a consolida două direcţii esenţiale: revigorarea industriei de apărare şi adaptarea la ameninţările actuale”, reiese din

Cod galben de ploi torențiale și vânt puternic în aproape jumătate de țară - HARTĂ

HotNews acum 5 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis un cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată și cantități însemnate de apă, valabil în aproape jumătate de țară de miercuri dimmineață până joi la ora 10:00. Ploaie torentialaFoto: Xin

Sugar în vârstă de o lună, mort la Spitalul Judeţean Târgu Jiu / A fost adus de familie în stop cardio-respirator / Au fost sesizate Poliţia şi DSP Gorj

News.ro acum 5 ore
Un sugar în vârstă de o lună a murit, miercuri, la Spitalul Judeţean Târgu Jiu, cadrele medicale anunţând Poliţia şi DSP Gorj. Copilul a fost adus de familie în stop cardio-respirator şi nu a răspuns manevrelor de resuscitare. ”În cursul dimineţii,

20 de persoane din avionul Singapore Airlines care marţi a trecut prin turbulenţe severe se află la terapie intensivă. Numărul total al victimelor este de peste 100

News.ro acum 2 ore
Douăzeci de persoane care se aflau la bordul avionului companiei Singapore Airlines care a trecut prin turbulenţe puternice înainte de a face, marţi, o aterizare de urgenţă la Bangkok, se aflau la terapie intensivă în spitale din capitala thailandez

USR - Timişorenii erau trimişi la privat pentru RMN-uri, cei din clanul Cârpaci le obţineau gratis şi peste rând, în timpul administraţiei Robu / Timişoara nu poate fi lăsată pe mâna clanurilor

News.ro acum 2 ore
USR, afirmă, în urma declaraţiilor făcute într-o conferinţă de presă, de fosta directoare a Spitalului Municipal din administraţia PNL, că timişorenii erau trimişi la privat pentru RMN-uri, cei din clanul Cârpaci - care au ocupat abuziv mai multe cl

UPDATE - Norvegia, alături de Irlanda şi Spania, va recunoaşte statul palestinian la 28 mai. Israelul îşi recheamă ambasadorii pentru consultări

News.ro acum 6 ore
Norvegia va recunoaşte un stat palestinian independent în speranţa că acest lucru va contribui la instaurarea păcii cu Israelul, a declarat miercuri premierul Jonas Gahr Stoere. Irlanda şi Spania au anunţat, de asemenea, recunoaşterea unui stat pale

VIDEO Incendiu masiv la sediul gigantului farmaceutic danez Novo Nordisk

HotNews acum o ora
Un incendiu de proporții a cuprins miercuri clădirea de birouri a gigantului farmaceutic danez Novo Nordisk, în apropiere de Copenhaga, au anunţat pompierii din capitala daneză, transmite AFP. Incendiu masiv la sediul gigantului farmaceutic danez No

Vremea

București
acum

24°
mie.

12°/25°
joi

13°/21°
vin.

13°/27°
sâm.

14°/25°
Iasi
acum

27°
mie.

12°/27°
joi

15°/26°
vin.

15°/28°
sâm.

13°/24°
Constanta
acum

20°
mie.

15°/20°
joi

15°/18°
vin.

15°/19°
sâm.

16°/17°
Cluj-Napoca
acum

17°
mie.

12°/18°
joi

12°/22°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/23°
Timisoara
acum

24°
mie.

15°/24°
joi

14°/22°
vin.

15°/23°
sâm.

13°/26°