Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Moartea pasiunii în alegeri

Publicat in Adevarul, miercuri 28 noiembrie 2012 ·

Campania electorală bălteşte, iar cei mai mulţi cetăţeni nu sunt interesaţi de candidaţi şi nici măcar nu-i cunosc. Chiar nu mai avem nicio miză?

Am umblat în ultima vreme prin ţară şi am văzut peste tot cam aceleaşi afişe şi bannere făcute la repezeală, cu fotografiile candidaţilor şi niscaiva sloganuri pline de clişee - cu inima, cu România puternică ori alte cuvinte care ar trebuie să mobilizeze poporul. Nu-l mobilizează deloc. Foarte mulţi candidaţi au priviri terne şi obosite ori au stat prost la poză, băţoşi ori cu un aer mototol (n-or fi găsit nişte fotografi mai acătării?...). Unii au priviri viclene ori bănuitoare, alţii zâmbesc artificial. Cei mai mulţi nu-ţi inspiră nimic (şi nu, nu e vorba de trăsăturile lor fizice, ci de atitudine). Dacă ne gândim câte polemici şi dezbateri a creat introducerea votului uninominal, e straniu că acum, când chipurile poporul ar trebui să voteze direct omul din fiecare colegiu, nu lista de partid, se acordă atât de puţină importanţă cunoaşterii candidaţilor.

La radio şi la televizor, dezbaterile electorale (mă rog, „dezbateri" e mult spus) sunt de-o blegeală adormitoare: candidaţii promit aceleaşi banalităţi şi, mai ales, au grijă să-şi atace adversarii ca să „facă ştiri" efemere de genul „cutare a zis despre cutare că...". Care sunt marile teme de campanie? Despre ce probleme ale cetăţenilor şi ale ţării se vorbeşte? Despre mai nimic. Se mai aruncă, din când în când, câte-un subiect care are aerul de „proiect major" - de exemplu regionalizarea ori modificarea Constituţiei -, dar e ucis imediat. Partidele şi candidaţii se poartă de parcă jocurile sunt deja făcute, pe 9 decembrie o să fie un fel de formalitate. În schimb, se trăncăne enorm despre cine va fi numit premier, iar înţepăturile reciproce dintre Traian Băsescu şi Victor Ponta, deşi par să mai animeze atmosfera, sfârşesc prin a fi şi ele plicticoase şi pre

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Al doilea inculpat în cazul uciderii lui Adrian Kreiner a fost adus în țară

HotNews acum 22 minute
Al doilea inculpat în cazul uciderii omului de afaceri din Sibiu Adrian Kreiner a fost adus în ţară, în noaptea de marți spre miercuri, din Irlanda, potrivit News.ro. Cristian Marian Minae este acuzat de omor calificat. Suspect crima SibiuFoto: Poli

„Zece reguli esențiale pentru o drumeție în siguranță pe munte” - recomandările salvamontiștilor pentru minivacanța de 1 Mai și Paște

HotNews acum 8 ore
Salvamont România transmite marţi seară, înaintea minivacanţei de 1 Mai și Paște, zece reguli esenţiale pentru o drumeţie în siguranţă pe munte. Intervenție a salvamontiștilorFoto: Inquam Photos / Octav Ganea „Având în vedere creșterea numărului de

Poliţia din New York intră în Universitatea Columbia pentru a dispersa protestatarii pro-palestinieni care au ocupat o clădire a campusului / Aproximativ 50 de persoane, ridicate de forţele de ordine

News.ro acum o ora
Poliţiştii din New York au intrat, marţi seară, în incinta Universităţii Columbia pentru a aresta şi a dispersa protestatarii pro-palestinieni care au ocupat o clădire a campusului în urmp cu aproape 24 de ore şi care au ocupat o tabără de corturi l

Românii comandă de şapte ori mai mulţi mici de 1 Mai faţă de o zi obişnuită

Wall-Street.ro acum 9 ore
Ziua Internaţională a Muncii deţine recordul pentru cele mai multe comenzi de mici din an, potrivit datelor transmise de platforma locală de livrare Tazz, care arată că românii comandă de şapte ori mai mulţi mici faţă de o zi obişnuită. "Am observat

Ciolacu promite fără echivoc: „Banii pentru recalcularea PENSIILOR sunt prinși în buget”. Trei milioane de pensii vor fi mărite

Gandul acum 9 ore
Premierul Marcel Ciolacu a dat asigurări marți că Executivul are bani pentru majorarea pensiilor din septembrie. Palatul Victoria afirmă că, în ciuda informațiilor apărute în ultima perioadă, mărirea veniturilor pe baza noii legi a pensiilor este pr

Dâmboviţa: Asistent medical, reţinut sub acuzaţia că a bătut două adolescente internate la Psihiatrie

HotNews acum 13 ore
Un asistent medical de la un spital din Târgovişte a fost reţinut, fiind acuzat că a agresat fizic două minore, de 13 şi 17 ani, internate la secţia de Psihiatrie, relatează News.ro. Spital din RomâniaFoto: Inquam Photos / Cornel Putan Asistentul me

EURO DINAMO! Dinamo Bucureşti s-a calificat în Final Four-ul EHF European League la handbal masculin

Mediafax acum 9 ore
Dinamo Bucureşti s-a calificat marţi la turneul final Final Four al competiţiei EHF European League, după ce a câştigat ambele manşe ale sferturilor de finală cu echipa daneză Skjern. În retur, Dinamo s-a impus clar, după ce la Bucureşti, în tur, el

Florin Piersic a fost transferat la Institutul Inimii din Cluj. Actorul fusese operat luni la genunchi

HotNews acum 12 ore
Actorul Florin Piersic a fost transferat la Institutul Inimii din Cluj, după ce luni fusese operat la genunchi. Medicii au decis să-l țină sub supraveghere ținând seama de vârsta înaintată, informează Antena 3, preluată de News.ro. Actorul Florin Pi

Locomotivă în flăcări lângă Timişoara. Peste 60 de călători s-au autoevacuat de urgenţă

Ziare.com acum 12 ore
Incendiu cu degajări mari de fum, marţi după-amiază, 30 aprilie, la compartimentul motor al unui tren care staţiona în gara din localitatea Hodoni de lângă Timişoara. Peste 60 de persoane s-au autoevacuat de urgenţă, iar pompierii au intervenit pent

Președintele Iohannis se pensionează oficial

Wall-Street.ro acum 12 ore
Preşedintele Klaus Iohannis nu va mai preda Fizica la Colegiul Naţional ''Samuel von Brukenthal'', după ce şi-a depus cererea de pensionare pentru limită de vârstă, a confirmat, pentru Agerpres, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţea

Vremea

București
acum

12°
mie.

12°/21°
joi

13°/15°
vin.

12°/21°
sâm.

13°/23°
Iasi
acum

mie.

8°/22°
joi

12°/23°
vin.

13°/24°
sâm.

14°/21°
Constanta
acum

12°
mie.

12°/14°
joi

13°/16°
vin.

12°/17°
sâm.

14°/16°
Cluj-Napoca
acum

mie.

9°/21°
joi

9°/21°
vin.

10°/22°
sâm.

11°/21°
Timisoara
acum

mie.

9°/23°
joi

14°/22°
vin.

13°/16°
sâm.

10°/22°