Turneul de polo de la Oradea, contând pentru faza întâi a Superligii, a avut parte şi de un moment festiv: unul dintre arbitrii apreciaţi din sportul cu minga pe apă din România s-a retras după 36 de ani de activitate. Orădeanul Ladislau Vekerdy a decis să pună punct carierei din cauza limitei de vârstă, 55 de ani. ”Puteam să mai arbitrez până în decembrie, dar am decis că e mai bine să pun punct final acasă la mine, cu ocazia acestui turneu”, a declarat Vekerdy pentru ProSport.
Fost înotător la Crişul şi mai apoi poloist, Ladislau Vekerdy a început cariera de arbitraj în 1977, din 1998 fiind arbitru internaţional. ”Nu am ţinut cont câte meciuri am arbitrat, aşa cum nu am ţinut cont câţi copii am învăţat să înoate”, a mai declarat ce care va rămâne antrenor la CSŞ Crişul Oradea. El se ocupă de grupa de copii 2003-2004, înscrisă deja în campionatul Ungariei (în România nu există campionat încă la această categorie de vârstă).
La ultima sa reprezentaţie ca arbitru, Ladislau Vekerdy a avut parte de un meci special, între cele două echipe orădene din Superliga de polo, CSM Digi - Crişul (scor final, 12-4).
Turneul de polo de la Oradea, contând pentru faza întâi a Superligii, a avut parte şi de un moment festiv: unul dintre arbitrii apreciaţi din sportul cu minga pe apă din România s-a retras după 36 de ani de activitate. Orădeanul Ladislau Vekerdy a decis să pună punct carierei din cauza limitei de vârstă, 55 de ani. ”Puteam să mai arbitrez până în decembrie, dar am decis că e mai bine să pun punct final acasă la mine, cu ocazia acestui turneu”, a declarat Vekerdy pentru ProSport.
Fost înotător la Crişul şi mai apoi poloist, Ladislau Vekerdy a început cariera de arbitraj în 1977, din 1998 fiind arbitru internaţional. ”Nu am ţinut cont câte meciuri am arbitrat, aşa cum nu am ţinut cont câţi copii am învăţat să înoate”, a mai declarat ce care