E mai simplu să obţii un carnet de partid decât o diplomă de Bacalaureat. Florin Severius Beschea (foto), viceprimarul din localitatea braşoveană Tărlungeni, a simţit-o pe propria piele. Mai ales că în acest an a ajuns la a doua tentativă de a obţine actul care-i lipsea – adică diploma. Ca să nu se mai facă de ruşine, edilul nici măcar nu s-a mai prezentat la examene. Că, până la urmă, prin puterea exemplului personal, poţi să ai parte şi fără carte…
Mai trebuia să treacă de Limba română
Severius Beschea a terminat Electrotehnica la Colegiul Tehnic „Remus Răduleţ” Braşov. Anul acesta, la împlinirea a 34 de ani, s-a înscris pentru a doua oară la examen, dar conform raportului publicat pe site-ul Ministerului Educaţiei, el nu s-a prezentat la niciuna dintre probe. Edilul trebuia să mai fie examinat doar la Limba şi literatura română scris, unde anul trecut a luat umila notă 2,2, precum şi la Matematică, unde a reuşit să obţină 3,8 puncte chinuite. Şi acestea cu tot cu punctul din oficiu…
A luat oralul cu 5
La ediţia din 2006, el a reuşit să treacă totuşi de probele de la oral. Ce dacă a luat din „milă, silă şi pomană” un 5 la Română? Că până la urmă e de lăudat că ştie limba engleză la fel de bine ca şi româna, că altfel nu lua tot un 5. Totuşi, probabil că viceprimarul şi-a făcut nişe calcule: chiar dacă se prezenta la centrul de examinare şi nu lua astronomica notă de 7, atât la Mate, cât şi la Română, tot nu promova. I-ar fi trebuit media 6. Astfel, Severius Beschea a fost decretat „Neprezentat” şi exclus din examen. Mai are o şansă la toamnă. E mai simplu să obţii un carnet de partid decât o diplomă de Bacalaureat. Florin Severius Beschea (foto), viceprimarul din localitatea braşoveană Tărlungeni, a simţit-o pe propria piele. Mai ales că în acest an a ajuns la a doua tentativă de a obţine actul care-i lipsea – adică diploma. C